fbpx

Grohe redefinește viitorul apei la ISH 2019

ISH este cel mai important târg internațional dedicat managementului apei și energiei în domeniul construcțiilor și designului, lansând an de an tendințe inovatoare în ceea ce privește amenajarea băilor, încălzirea sustenabilă, tehnologiile de climatizare și sistemele inteligente pentru casă în general, în încercarea de a răspunde eficient atât nevoilor contemporane de confort, cât și atenției pentru mediu, resurse și, nu în ultimul rând, pentru dimensiunea estetică a existenței noastre.
ISH Frankfurt s-a desfășurat anul acesta între 11 și 15 martie, într-o ediție mai amplă și mai spectaculoasă decât anul trecut: 2 532 de expozanți din 57 de țări și-au prezentat, în fața unui public de peste 200 000 de vizitatori, cele mai noi și mai îndrăznețe produse și soluții pentru ce înseamnă construcție și locuire în prezent și în viitor.
Anul acesta, participarea companiei Grohe la ISH s-a remarcat pe mai multe planuri: a prezentat peste 500 de produse noi, unice, înregistrând astfel un număr record de inovații; echipe Grohe din 19 țări s-au implicat în pregătirea participării la târg în condiții excelente; iar anul 2018 i-a adus companiei nu mai puțin de 63 de premii de design.
Prezența Grohe la ISH 2019 a stat sub semnul inovației, conceptul-cheie fiind acela de modelare a viitorului apei – și, implicit, a viitorului nostru, al tuturor. Îmbinând tradiția ingineriei germane cu vizionarismul tehnologiilor avansate din zilele noastre, dar și cu creativitatea și ingeniozitatea estetică, produsele și soluțiile Grohe nu încetează să surprindă consumatorii și, de fapt, o lume întreagă, contribuind în cel mai direct mod la redefinirea ideii de „acasă”.
Printre cele mai spectaculoase inovații recente propuse de Grohe și recomandate de igloo se numără:
  • Noua linie de ceramică și baterii Essence, ce completează, printr-un design minimalist, subtil și intuitiv, soluțiile complete și integrate pentru baie – un concept definitoriu pentru felul în care Grohe regândește importanța spațiului de baie în interiorul casei. Oamenii caută mai mult decât oricând experiențe personalizate, iar noua gamă Grohe oferă soluții pe cât de diverse, pe atât de armonioase și de unitare stilistic, de la căzi și vase de toaletă cu sisteme de curățare performante, la baterii inteligente și accesorii cu linii și forme perfecte.

ceramica1

  • Primul model de baterie printată 3D, un concept revoluționar ce depășește limitele tehnologiei și designului clasic, schimbând fundamental modul în care folosim apa. Designul noilor modele Atrio Icon 3D și Allure Brilliant Icon 3D este „dincolo de imaginație, făcând posibil ceea ce nu puteam cuprinde cu puterea minții. Acesta e designul viitorului”, a declarat Michael Rauterkus, CEO Grohe. Consumatorul își dorește astăzi să devină el însuși creator, să aleagă, să se exprime și să se bucure de experiențe care să vorbească exact limbajul așteptărilor sale. Cu noile baterii printate 3D, gândite în termenii unei simplități și eficiențe absolute, puterea îi aparține consumatorului. Acestea sunt mai mult decât niște dispozitive, creând de fapt o adevărată platformă pentru inovație și un ecosistem pentru securitatea și managementul apei.

grohe_atrio_icon_3d

grohe_allure_brilliant_icon_3d_2

  • O nouă serie de baterii de baie, Grohe Plus, ce se distinge prin precizie digitală și design versatil, promovând consumul responsabil de apă și de energie în general.

grohe_plus_1

  • O colecție inedită de dușuri „user-friendly”, cu funcții „smart”, pentru o experiență cât mai plăcută și comodă – e de ajuns o singură atingere pentru a alege opțiunea dorită în privința temperaturii apei, a intensității sau a tipului de jet.

grohe_rainshower_smartactive_3

  • Modelul SmartControl e prezent și în bucătărie – inima casei, locul care îi aduce pe oameni împreună. Cum ritmul vieții contemporane rareori ne permite să stăm în bucătărie pe cât de mult am vrea, fiecare gest și fiecare secundă în plus contează. Astfel că noile baterii de chiuvetă Grohe, ce reacționează la o simplă atingere de buton, știu să-ți „citească” gesturile, fiind ideale, de pildă, când ambele mâini sunt ocupate sau murdare – atunci poți activa sau opri apa cu cotul sau cu încheietura mâinii.

grohe-smartcontrol-kitchen_milieu

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0