fbpx

„Habitat” – joc de societate despre patrimoniul Bucureştiului

Asociaţia Odaia Creativă lansează „Habitat” – un joc de societate centrat pe oraşul Bucureşti.

Lansare: marţi, 8 noiembrie 2011, la Clubul Ţăranului din cadrul Muzeului Ţăranului Român (Şoseaua Kiseleff, nr. 3, sector 1, Bucureşti), începând cu ora 19:00.

Cum poţi promova o dezvoltare urbană coerentă, care să protejeze patrimoniul cultural construit şi, în acelaşi timp, să-l valorifice? Printr-un proiect de educaţie culturală, ne propune asociaţia Odaia Creativă. Habitat, proiectul gândit sub forma unui joc de societate – boardgame – în care sunt transpuse problemele legate de patrimoniu şi urbanism ale oraşului Bucureşti, invită tinerii bucureşteni să descopere relaţia locuitor – comunitate – patrimoniu.

„Habitat” – joc de societate despre patrimoniul Bucureştiului

În Habitat, jucătorii pot alege să restaureze şi să valorifice sau să demoleze cele 60 de case reale din zona centrală a Bucureştiului, aflată între Calea Moşilor, Bulevardul Dacia, Str. Schitu Măgureanu şi Bulevardul Unirii. Sunt susţinuţi, după caz, de autorităţile vigilente şi societatea civilă sau de autorităţile corupte.

Pe parcursul jocului, cei 2, 4 sau 6 jucători se întâlnesc cu fapte reale din viaţa urbei – festivaluri de film şi teatru, moşteniri-surpriză, dar şi crize economice şi boom-uri imobiliare – iar prin folosirea echilibrată a resurselor pe care le deţin pot determina soarta oraşului: Bucureştiul va deveni un oraş al monumentelor restaurate sau o metropolă dominată de zgârie-nori?

Cele 100 de exemplare – prototip ale Habitat vor fi disponibile în mod gratuit începând cu 15 noiembrie 2011 până în iunie 2012 în spaţii publice interactive, precum cafenele, muzee, grupuri extracurriculare tematice.

Partener principal: Asociaţia Salvaţi Bucureştiul

Proiect finanţat de Ambasada Franţei în România şi de Observatorul Urban prin „Timbrul pentru Arhitectură” şi susţinut de ECDL România.

Parteneri media: RRC, Observatorul Cultural, Igloo, Modernism, Metropotam, Arte şi Meserii, Oraşul Meu, City Compass, Romania Business Insider

Parteneri: Muzeul Ţăranului Român, Clubul Ţăranului Român, Make a Point, CROS, Incubator 107, Prietenii Scolii Centrale , Asociaţia Komunitas, Muzeul de Artă Veche Apuseană – Minovici, Rhabillage, ACCU, Centras, CeRe,Thomas Antiques, Cărtureşti, Lente Cafe, Hobby Cafe, Serendipity Coffee &Tea

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0