fbpx

„Harvest Time” sau conservarea prin distrugere. Interviu cu artista Ioana Sisea

Interviu de: Ana Maria Carabelea; Foto: Vlad Cîndea, courtesy of Kunsthalle Bega

Expoziția Harvest Time a artistei Ioana Maria Sisea a fost găzduită de Kunsthalle Bega în Timișoara între 2 septembrie și 16 octombrie 2022; curatoare: Anca Verona Mihuleț, Iris Ordean. În urma unui proces ce a durat 5 ani, artista a transformat moștenirea venită de la bunici – casa copilăriei ei – în lucrarea Harvest Time. Ne-am întâlnit cu Ioana și am vorbit despre spațiul familiar și rolul memoriei în raportarea la spațiu. Așa cum sugerează și titlul, memoria spațiului familiar este completată de memoria activităților laborale și domestice, indicând cum realitățile sociale își pun amprenta asupra spațiilor domestice.

Povestește-ne puțin despre lucrare și contextul ei.

 

Atunci când am moștenit casa bunicii nu am știut ce să fac cu acest obiect gigantic compus din sute de alte obiecte mai mici care nu mai aveau nicio relevanță directă pentru mine în prezent, dar de care nu mă puteam despărți. Timp de câteva zile m-am plimbat prin casă și am petrecut timp cu toate obiectele încercând să găsesc o variantă de a cartografia spațiul, de a alcătui o hartă. Voiam să păstrez casa fără a păstra casa. Așa a venit ideea de a toca fiecare obiect al bunicii mele până la dimensiunea unei mărgele. 

 

Mărgeaua este o unitate de măsură comună de care m-am folosit pentru a deconstrui o viață din punct de vedere material: 72 de mărgele de sticlă roșie, 10 000 de mărgele de lemn, 105 de cercuri din pătura din dormitor, 581 de cercuri de metal etc.

 

Felul în care am ales să arăt aceste mărgele imită modul în care bunica mea agăța în podul casei diverse legume spre a le păstra pe timpul iernii.

Ce a însemnat pentru tine procesul ăsta de reconstrucție/deconstrucție și, într-un fel, de prezervare a spațiului?  

 

Toată lucrarea este un exemplu de conservare prin distrugere. Procesul a fost meditativ, hipnotic și în mod evident cathartic. Atunci când am început lucrul la mărgele nu am simțit imediat violența subtilă a acestei acțiuni. Doar în momentul în care am început să tai haine (care au forma corpului uman) mi-am dat seama că distrug nu numai un obiect, ci și o imagine.

Ce crezi că aduce lucrarea nou în felul în care înțelegem și ne raportăm la spațiul familiar, dar și la spațiul colectiv? Ce rol are memoria aici?

 

Nu știu dacă lucrarea aduce ceva nou, dar pentru mine a fost un mod diferit de a mă raporta la memorie și la materialitate. Trecutul este un subiect dificil de abordat în primul rând pentru că experiența umană este întotdeauna subiectivă, iar odată cu trecerea timpului multe detalii se pierd sau se modifică. Idealizăm momente sau persoane doar pentru că nu mai există. Cred că asta fost cea mai mare luptă în această lucrare,  să trec peste fetișizare și idealizarea propriei mele experiențe.

Cum face lucrarea legătura între spațiu și moduri de locuire, stiluri de viață și realități sociale?

 

Casa se află în sudul României lângă Giurgiu pe un pământ fertil folosit în agricultură, iar bunicii mei au fost niște oameni simpli care au trăit stereotipul vieții „la țară” exact ca într-un roman de Sadoveanu. Obiectele care se aflau în casă erau ieftine și produse în masă. 

 

Se poate face o presupunere ținând cont de aceste informații asupra calității vieții bunicilor mei. Însă aceste lucruri reflectă un singur aspect din viața familiei, cele mai importante lucruri se întâmplau în spațiul dintre obiecte. Deci într-un fel videoul și mărgelele creează cadrul, dar nu spun povestea completă. 

 

Cum se integrează lucrarea în ecosistemul celorlalte lucrări realizate până acum?

 

Lucrarea se integrează în restul practicii mele artistice prin preocuparea pentru diversitatea experienței umane. Azi poate vorbesc despre copilărie, mâine despre hedonism și poimâine despre moarte. Îmi place să interacționez cu tot spectrul de emoții care îmi este accesibil. Și deseori o fac într-un mod crud, violent, dar care păstrează gustul dulce-amar al experienței.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0