Height does matter
„ – Hmmm… fetele mici care desenează săgeţi în sus…” Cu acest comentariu şi cu nota opt s-a încheiat evaluarea primului proiect din anul doi al subsemnatei. Indignarea iniţială (fiind vorba despre o bandă triunghiulară pliată, al cărei vârf servea drept semnal) s-a transformat repede într-o întrebare, şi anume dacă orice verticală de pe lume are neapărat implicaţii erotice.
Bine înfiptă în inconştientul colectiv al omenirii, echivalenţa dintre verticală şi putere se explică în primul rând prin învingerea forţei gravitaţionale: în timp ce construirea pe orizontală presupune efort minim şi stabilitate maximă, ridicarea pe verticală este totodată dificilă şi glorioasă, şi iată cum primul stâlp devine sinonim principiului masculin („stâlpul casei”).
Ridicându-se din ce în ce mai sus odată cu dezvoltarea civilizaţiei, stâlpul devine pe rând obelisc, coloană triumfală, turn al primăriilor medievale (simbol al puterii oraşului) şi, sărind peste perioada renascentistă (unde armonia ca scop principal exclude extremele de orice fel), ajunge în perioada modernă la forma clădirii înalte multietajate.
Clădirile înalte se ivesc, înainte de orice argument logic sau materialist, din mândrie, din dorinţa (tipic masculină) de a fi cel mai bun, cel care a depăşit toate dificultăţile şi se prezintă falnic în văzul tuturor. Acest orgoliu nu este însă bine văzut de Sus, iar cel care cutează să se creadă invincibil are de a face cu o varietate deosebită de probleme – începând cu cele lingvistice apărute la construcţia Turnului Babel şi continuând cu cele gravitaţionale (cum să ajuţi oamenii să urce fără efort şi să-i opreşti totuşi să coboare cu 9,81m/s≈în cazul ruperii cablurilor de ascensor), termice (cum să le dai persoanelor dinăuntru o şansă să scape în caz de incendiu), elastice (cum să nu se rupă clădirea la vânt şi la seism şi cum să faci să găseşti ulterior oamenii în viaţă într-o structură atât de flexibilă) şi igienice (cum să administrezi lumina, aerul şi apa pentru a spori productivitatea muncii).
Iată însă că unii oameni nu numai că depăşesc greutăţile, ci îşi permit chiar să adreseze făpturilor din cer gesturi neruşinate. Clădirile a căror formă coincide perfect cu simbolismul turnului se pot admira la Londra (Swiss RE al lui Norman Foster supranumit „Erotic Gherkin” sau „Towering Innuendo”) sau, şi mai evident, la Barcelona, unde turnul Agbar al lui Jean Nouvel concurează catedrala Sagrada Familia a lui Gaudi şi o domină ca volum în orice perspectivă aeriană asupra tramei de secol XIX.
În afara gesturilor manifeste de tipul celor de mai sus, practica dovedeşte că nu e de ajuns să ai un turn mare, contează să şi ştii ce să faci cu el. Nepriceperea poate afecta calitatea prestaţiei (arhitecturale) în ciuda dimensiunilor spectaculoase. Şi iată cum unele ţări care au trecut de la vernacular la arhitectura modernă cu numai 50 de ani în urmă aleg pastila albastră miraculoasă pentru a surclasa civilizaţia occidentală.
Explozia la o scară uimitoare a turnurilor înalte nu se traduce întotdeauna şi printr-o deosebită calitate arhitecturală, elementele tradiţionale prost interpretate neputând fi lăsate la o parte de o mare parte a arhitecţilor (sau beneficiarilor) în ţări precum China, Malaysia şi Dubai (cel mai tânăr şi mai îndrăzneţ concurent, care pregăteşte un turn de circa 650 m, a cărui structură aflată în şantier depăşeşte deja clădirea Taipei 101 situată pe locul întâi în lume la ai săi 509 m).
În afara detaliilor, mai există şi alţi factori care facilitează apariţia formelor cel puţin sugestive. Combinând impresia psihologică de stabilitate cu anumite arhetipuri culturale ale suprapunerii registrelor din ce în ce mai mici, turnurile din Asia au de cele mai multe ori o formă uşor conică sau piramidală. Datorită legilor perspectivei, aceste forme par, de jos, mai înalte decât cele cu secţiune constantă, ceea ce nu e rău pentru un obiect voit exhibiţionist.
Totuşi, cele mai ilare obiecte apar din mâna arhitectului de mâna a doua: uneori, el simte o nevoie postmodernă şi insaţiabilă de a încheia clădirea cu un acoperiş bine proporţionat (Tour Gauchetiere – Quebec) sau trece de la plan la volum fără a face 3d-ul – inegalabilă ca performanţă este clădirea înaltă din San Diego, aflată în stadiul de proiect şi detestată de toţi locuitorii, pe care antreprenorul încă mai încearcă să o prezinte comunităţii drept „floare”.
Dacă tendinţa civilizaţiei contemporane de a vedea simboluri erotice în orice nu poate fi contestată, este evident că atât arhitecţii, cât şi beneficiarii speculează acest curent, alegând forme şi proporţii insinuante pentru a atrage privirile asupra clădirii lor.
Cu riscul de a fi permanent în centrul unor polemici, dar beneficiind concomitent de publicitate gratuită, echipele arhitect–inginer–beneficiar vor continua încă multă vreme de acum înainte să ridice degete în ţesutul urban, până când cineva îşi va aminti şi de principiul feminin şi va umple peisajul de grote, grădini şi fântâni.
Explicaţii foto:
1,2. Turnul Agbar, Barcelona. Proiect: arh. Jean Nouvel/©Philippe Ruault; 3. Vienna DC Towers (2002-2008) Proiect: Dominique Perrault Architecture, Paris în colaborare cu Hoffmann-Janz ZT G.m.b.H, Viena, © Dominique Perrault architecture 4. DAMAC Ocean Heights, Dubai Marina. Proiect: Aedas Ltd. Beneficiar: DAMAC Properties Co./ © DAMAC Properties Co.; 5. Tour Phare, Paris. Proiect: Morphosis. Beneficiar: Unibail/ ©Morphosis; 6,7. Tree Towers. proiect: Périphériques Architectes/©Périphériques Architectes; 8. Swiss Re Headquarters, Londra. Proiect: Foster&Partners/ ©Nigel Young, Foster &Partners; 9. Burj al Arab. Proiect: WS Atkins & Partners ; 10, 11. Hearst Tower, New York. Proiect: Foster&Partners/ ©Nigel Young, Foster &Partners; 12. Russia Tower, Moscova. Proiect: Foster&Partners/ ©Nigel Young, Foster &Partners