Hotel în Floreasca
Intervenţiile în zonele verzi poartă, mai ales în oraşele aglomerate, enorma responsabilitate de a deveni o prezenţă pozitivă din punct de vedere vizual şi de a deranja cât mai puţin vecinătăţile. Deoarece lacurile şi parcurile aparţin tuturor locuitorilor oraşului, prezenţa unei clădiri în imediata lor vecinătate este întotdeauna intrigantă: se va materializa într-o interdicţie sau într-o invitaţie?
Hotelul de pe malul lacului Floreasca, ridicat pe o parcelă proprie al cărei regim tehnic ar fi permis un periculos P+14, se încadrează într-un volum agreabil P+5, cu nivelurile destinate cazării ridicate deasupra arborilor, iar parterul şi mezaninul ocupate de funcţiuni deschise publicului – restaurante orientate către lac. Astfel, primele două niveluri sunt redate oraşului, iar terasa întinsă şi descoperită (parţial acoperită în proiectul iniţial) de peste dala parterului devine principalul punct de observare a naturii înconjurătoare.
Volumul etajelor superioare destinate cazării este separat prin dala orizontală, extinsă, a parterului prin intermediul mezaninului vitrat în întregime.
Rama albă în care se încadrează faţada este un ecran îndreptat către lac, în timp ce decalajele pe verticală între uşile de tip francez ale camerelor de cazare animă imaginea, anulând lizibilitatea tramei structurale. La etajul al doilea – primul nivel destinat cazării – rama se transformă într-un balcon-cursivă pentru camere, în timp ce, la ultimul nivel, aceasta devine copertina care marchează cornişa.
Menţinerea volumetriei într-o singură culoare – cea albă – subliniază caracterul discret al intervenţiei, neconcurând din punct de vedere vizual cromatica vegetaţiei şi a lacului, în permanentă schimbare şi infinit mai interesantă. Clădirea, luminoasă şi abstractă, punctează linia malului şi îi conferă scară fără a deveni o prezenţă perturbatoare.
Din punct de vedere al partiului, etajele sunt realizate în dublu tract, cu majoritatea camerelor orientate către lac. Pe partea opusă, unităţile de cazare sunt orientate cu latura lungă paralelă cu holul, deschizându-se către oraş prin goluri mari de proporţie pătrată, decalate şi ele pe verticală în spiritul faţadei opuse. Planul de tip patrulater neregulat a determinat compartimentări atipice, la unghiuri uşor ascuţite şi uşor obtuze, generând spaţii interioare dinamice.
Recepţia, restaurantele şi terasele de la primele două niveluri ocupă integral suprafaţa construită şi se extind cu generozitate în aer liber.
În subsol sunt amenajate spaţiile tehnice şi parcarea subterană – poate cea mai dificilă parte a proiectului din punctul de vedere al execuţiei, din cauza nivelului ridicat al apei freatice situate la aceeaşi cotă cu oglinda lacului.