fbpx

Film. HQ Victoriei

HQ Victoriei începuturi sau despre binecunoscuta provocare a construirii în zonele protejate ale Bucureştiului

În ce a constat de fapt provocarea: deşi fără a avea monumente în imediata vecinătate, situl aducea cu sine încărcătura unei zone protejate, cu o valoare ce rezidă mai degrabă în „masă” decât în elemente-unicat, cu tipologii construite şi stilistice diverse, dar oarecum unitară în proporţii şi funcţiuni. Lipsită de mai toate mijloacele ce au conturat contextul, arhitectura nou-construită la numărul 59 de pe strada Grigore Alexandrescu trebuia să dea senzaţia că îşi ascultă cu atenţie „anturajul”, care de altfel o influenţează inevitabil, dar că în acelaşi timp îşi poate susţine propriul discurs.

Atent negociată între impunerile funcţiunii, sitului, investitorului şi arhitectului, volumul clădirii se conturează simplu şi echilibrat, nelăsând niciuna dintre forţele generatoare să pară mai puternică decât celelalte. Forma terenului împreună cu cerinţele de eficientizare au dus la materializarea unui edificabil în „L”: calcanul oferit de vecin pe latura de est a generat alinieri volumetrice către stradă, regimul de înălţime al zonei a impus retrageri ale nivelurilor superioare şi „diluări” ale acestora, alegerea arhitectului a generat adresări volumetrice diferite către stradă şi către spatele parcelei – acesta din urmă fiind influenţat şi de clădirile de pe bulevardul Iancu de Hunedoara, iar şirul condiţionărilor şi devenirilor poate continua după cum se va vedea.

Film. HQ Victoriei

HQ Victoriei azi

Diferit de frontul predominant rezidenţial în care se înscrie, imobilul de birouri îşi rezolvă relaţionarea cu spaţiul public fără să beneficieze de simplitatea unei linii clare de separaţie – gardul. Parterul s-a decupat din întreg prin cele două console albe ce îl încadrează, oferind senzaţia trecerii treptate public/privat, şi s-a dezvoltat la nivelul trecătorului spre care se deschide dezinhibat cu o faţadă de tip „all glass”.

Funcţiunea, cu cerinţele ei de uniformitate în tratarea faţadelor, precum şi toţi ceilalţi factori enumeraţi în prima parte au conturat o anvelopantă din pereţi cortină/pereţi uşori, fie ei majoritar vitraţi – în volumul dinspre stradă cu orientări est-sud-vest – sau majoritar plini – în volumul din spate cu orientări nord-est-sud. Contrazicând pentru început caracterul zonei, paralelipipedul cu ponderea cea mai importantă în compunerea ansamblului, cel generat de extrudarea a 1000 de metri pătraţi pe înălţimea a 4 etaje, odată împachetat în vitrajul peretelui cortină, este mai apoi punctat de trei volume „agăţate”, cu consistenţă şi materialitate diferite, ale căror proporţii îl readuc şi îl reînscriu în relaţia cu contextul. Pe partea dinspre stradă a volumului, cea majoritar vitrată, beneficiile umbririi sunt binevenite, aceasta realizându-se prin folosirea parasolarelor sau prin extrudarea în console a liniilor de nivel generatoare de retrageri sau de registre de faţadă. Materialele anvelopantei, sticla şi placajele tip bond, deşi sunt clar exponente ale contemporanului, încearcă să păstreze un ton neutru în relaţia cu vecinătăţile, prin lipsa de culoare – alb/negru.

Pe lângă alb/negru, în beneficiul utilizatorilor şi al zonei şi lucru rar pentru o clădire de birouri din zona centrală, s-a obţinut chiar şi o fâşie verde, materializată în zona perimetrală a parcelei de la nivelul trotuarului, zonă ce, printr-o rezolvare structurală cu decalarea pe înălţime a plăcii de peste primul subsol, poate fi plantată.

Nodul de circulaţii verticale şi cel conţinând zona de serviciu, logic amplasate în centrul planului, cu distanţe acceptate faţă de perimetru şi îmbrăcate în diafragme de beton armat, au reprezentat pretextul pentru rezolvarea structurală cu „dală groasă”, ce se dovedeşte de mare ajutor pentru asigurarea flexibilităţii în compartimentarea şi mobilarea spaţiilor. Nodurile centrale au generat mai departe poziţia accesului şi a lobby-ului de intrare şi, având drept pretext scurta plimbare pe latura de vest a clădirii, acestea din urmă au adus totodată şi o îmbogăţire în elemente prelucrate la nivelul parterului. Astfel, pardoseala primeşte linii direcţionale din marmură gri ce încorporează covoraşele de intrare şi se înalţă mai apoi pentru a se transforma în parapet al recepţiei. „L”-ul desenat astfel se închide într-o cutie-volum printr-un alt „L” aşezat invers în chip de copertină sprijinită din Alpolic gri închis, contrastant cu albul predominant în parter. Construcţia uşoară ce marchează intrarea primeşte şi elemente personalizate – numele clădirii în litere volumetrice aşezate într-un decupaj.

Odată spaţiul rectangular alb-negru transparent conturat, lobby-ului de intrare i se atribuie şi calitatea locuirii printr-un element foarte simplu – poza ca „exponat” în casele locuite. Imaginea ce ocupă cei aproape 7 metri din spatele recepţiei e vădit distorsionată. Abstractă şi compusă din pixeli de mari dimensiuni, cu o trimitere evidentă spre lumea computerelor, aceasta nu putea povesti decât despre marea familie „corporate” ce locuieşte această casă.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0