Icarul zonei de Nord

DSC_4683-1024x681

În mijlocul Bulevardului Aviatorilor veghează Icar. Monumentul ce a dat numele cartierului Aviatorilor se găsește într-o intersecție circulară, între Parcul Kiseleff și ansamblul de vile interbelice de-a lungul bulevardului. Monumentul reprezintă viziunea artistei Lydiei Kotzebue, ea furnizând machetele și supraveghind lucrările. Execuția a fost a sculptorului Iosif Fekete.

Monumentul este inaugurat în anul 1935, la mijlocul domniei regelui Carol al II-lea, făcând parte din seria de monumente moderniste promovate în acea epocă. Inaugurarea are loc la închiderea Expoziției Lunii Bucureștilor, pentru care fusese amenajat parcul Herăstrău. În celălalt capăt al parcului, în aceiași ani, Arcul de Triumf căpăta forma sa finală. Astfel, bulevardele din jurul parcului sunt marcate de două monumente legate de război, realizate în stiluri total diferite.

Inițiativa pentru organizarea unui monument al aviatorilor începuse din anii ’20, însă criza economică de la sfârșitul deceniului a încetinit procesul. În această perioadă, fascinația pentru Așii Aviației era la cote maxime. După Primul Război Mondial, acestora li se dedică un soi de cult. În mod evident, monumentul unei arme atât de noi trebuia să fie și el unul modern.

Alegerea unui proiect s-a dovedit a fi o provocare extrem de complicată. Diferiți sculptori precum Ion Jalea sau Corneliu Medrea au prezentat machete încă din anul 1924. În 1925, un concurs cu 14 participanți s-a organizat, însă niciun proiect nu a fost ales. După îndelungi consultări, Kotzebue a primit comanda în 1927, după unele modificări ale proiectului prezentat în concurs. Monumentul a fost finanțat atât de donatori privați, cât și de instituții publice.

DSC_4681-681x1024

 

Citește continuarea articolului pe artdecobucharest.ro.

***

Text de Geo Simion, premiat în cadrul concursului de texte de arhitectură cu tema „București: Modernism Art Deco”, organizat de Asociația Igloo Habitat și Arhitectură în noiembrie 2018.