fbpx

Ideo Ideis VIII e despre tine

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis, care va avea loc în perioada 8-16 august, în Alexandria, e despre tine- despre experienţa personală a fiecărei persoane care interacţionează cel puţin o dată cu Ideo Ideis. Campania de comunicare a fost inspirată de unul dintre participanţi şi îl are în prim plan pe Marcel Iureş, preşedintele onorific al festivalului.

“Unul dintre participanţii noştri a spus la un moment dat că revine constant la Ideo Ideis pentru că simte că acest festival e despre el şi despre toţi ceilalţi oameni care aleg să petreacă 10 zile din august în Alexandria. Mesajul lui ne-a inspirat şi ne-a motivat să facem, pentru prima dată în istoria acestui festival, o campanie de comunicare inhouse, în care noi, echipa de organizare, să vorbim despre noi, gaşca Ideo Ideis. O gaşcă din care fac parte participanţii, vizitatorii care vin în Alexandria special pentru atelierele de dezvoltare personală, alexăndrenii care participă la spectacolele de teatru din cadrul festivalului, oamenii care ne susţin- fie ei sponsori sau parteneri media şi mulţi, mulţi alţii.”, a declarat Andreea Borţun, Co-Preşedinte Ideo Ideis.

Conceptul de comunicare a ediţiei de anul acesta, “E despre tine”, e tradus prin şapte vizualuri care îi au în prim-plan pe şapte participanţi Ideo Ideis, câte unul reprezentativ pentru fiecare ediţie a festivalului, un spot de promovare cu Marcel Iureş, unul dintre cei cei mai puternici susţinători ai Ideo Ideis, un spot radio şi o activare neconvenţională într-o serie de pub-uri bucureştene.

„Ideo Ideis este un loc care se defineşte prin experienţă. Fiecare dintre aceste experienţe este înţeleasă foarte personal şi trecută prin filtrele subiective ale fiecăruia din cei peste 200 de adolescenţi care ajung în fiecare an la Alexandria. Am încercat să transpunem acest gând în conceptul grafic al ediţiei de anul acesta. Una din provocări a fost să păstrăm elementul personal şi ludic şi, tocmai de aceea, am ales să transformăm literele care compun numele festivalului în module care se construiesc şi deconstruiesc şi să folosim aceste module în vizualurile campaniei”, a adăugat Andreea Borţun.

Echipa Ideo Ideis a gândit astfel o campanie de promovare amuzantă şi plină de energie, care scoate în evidenţă cele mai importante atribute ale acestui festival de teatru tânăr: loc al întalnirilor fericite care modelează oameni.

Despre Ideo Ideis

Ideo Ideis este un festival de teatru organizat de Asociaţia Culturală T.E.T.A. şi dedicat procesului de educaţie alternativă pentru liceenii din România. Evenimentul include şapte secţiuni: atelierele de teatru tânăr, competiţia, atelierele de măiestrie, spectacolele de teatru profesionist, cinemateca târzie, seara povestitorilor şi master-clas-urile Ideo Ideis.

Ideo Ideis a aderat la programul Societal de responsabilizare socială şi de mediu a evenimentelor.

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis va avea loc în perioada 8-16 august, în Alexandria. Programul este disponibil pe http://ideoideis.ro/editiacurenta.

Ideo Ideis este un proiect finanţat de A.F.C.N, realizat în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi sprijinit de Memo Plus ca parte din proiectul „Români frumoşi”.

Parteneri: Primăria Municipiului Alexandria, Indygen, BORŢUN•OLTEANU, FITS, UNATC, Godot Café-Teatru, Muzeul Judeţean Teleorman, Societal, WeAreHere, Conciato, Focus pe Germană, Liceul Pedagogic Mircea Scarlat, Catalactica, Consiliul Judeţean Teleorman, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Teleorman.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0