Igloo #160: Arhitectura spectacolului
Am ales ca personaje principale pentru numărul de aprilie igloo o serie de spații creative dedicate artelor spectacolului, transformate în veritabile centre culturale deschise către public.
Dosarul prezintă trei proiecte din Mexic, Franța și Brazilia, iar de la noi vă supunem atenției Teatrul Național București, transformat într-un spațiu public mai aproape de viața orașului și două săli destinate manifestărilor culturale ale Școlii Populare de Arte din Cluj.
Proiecte dosar:
La comedie de Bethune
Parte a unui demers de regenerare urbană prin intervenţii culturale, Centrul Naţional Dramatic al regiunii Nord-Pas-de-Calais reprezintă un loc în care teatrul poate fi exprimat sub toate formele sale şi este accesibil tuturor segmentelor de public.
Teatro L’Occitane
Ansamblul de clădiri menit să găzduiască festivalul internaţional de muzică din oraşul brazilian Trancoso depăşeşte graniţele sălii tradiţionale pentru spectacole, devenind un veritabil centru cultural, funcţional tot timpul anului şi deschis către un public cât mai eterogen.
Cineteca Nacional Siglo XXI
Noua imagine a Institutului naţional mexican de film cucereşte Ciudad de Mexico, graţie unui gest arhitectural larg care adaugă, sălilor de proiecţie şi arhivei de film, un nou muzeu, un amfiteatru în aer liber, zone de entertainment şi o piaţă publică.
La rubrica inițiative facem cunoștință cu trei asociații implicate în organizarea de spectacole în spații neconvenționale, iar la Design prezentăm o serie de exemple ce arată cum elemente de decor pot deveni parte integrantă a spectacolului.
Pentru călătoriile din următoare perioadă, vă recomandăm Casele de oaspeți din Cincșor, un ansambul de clădiri embematic pentru tradiția săsească din satele Transilvaniei, iar pentru cei interesați de turismul wellness și sănătate, recomandăm noul Hotel Sky Blue din Ploiești. Poposim la final într-o frumoasă casă din București, un loc în care fiecare colț spune o poveste.
Revista pe scurt aici: https://www.igloo.ro/habitat/160/
Editorialul numărului este semnat de Bruno Andreșoiu și poate fi citit online aici: https://www.igloo.ro/articole/de-ce-n-au-si-dacii-monumentul-lor/
Revista poate fi comandată online aici şi poate fi găsită în librăriile Cărtureşti, Humanitas, Inmedio, Galeria Galateca, Dizainăr, standul igloo de la Plot&Coffee Shop.
Facebook: Igloo Media