fbpx

igloo #210_rural-actual sau despre satul românesc în contemporan

Numărul igloo210_rural-actual chestionează, ca temă principală de discuție, mediul rural și direcțiile lui contemporane de dezvoltare ― haotice, deficitare, perturbatoare. Ne-am propus să compunem un număr complex, sincer, prin care să prezentăm anatomia satului românesc contemporan, într-o abordare multidisciplinară.

DIN SUMAR

 

Dosarul 210_rural-actual propune o dezbatere cel puțin interesantă, alături de personalități importante din arhitectură și științele sociale: Iuliana Dumitru a stat de vorbă cu Petruț Călinescu și Ioana Călinescu, cunoscuți pentru proiectul „Mândrie și Beton”, despre reînceperea documentării și prezintă, pentru prima dată în spațiul public, noile direcții de cercetare.

 

Laura Jiga Iliescu, etnograf, a scris despre identitățile senzoriale ale satului, Radu Umbreș, un antropolog interesat de mintea, societatea și cultura umană, a analizat casele țăranilor și diviziunea morală a muncii, în timp ce Anda Zota a descris pe larg proiectul „Pe Topolog în sus”, surprinzând rădăcinile străvechi și noile paradigme ale locuirii. 

 

Arhitectul Andrei Theodor Ioniță investighează viitorul mediului rural prin ochii critici ai lui Rem Koolhaas și ai cărții sale, „Coutryside. A reportValer Simion Cosma, istoric, antropolog și publicist de ocazie, a scris despre fețele modernității rurale, iar Bogdan Iancu, lector universitar și doctor în antropologie și etnologie, a analizat parametrii hărniciei și ai succesului în mediul rural. 

Femei în Arhitectură conturează portretul Ilincăi Păun Constantinescu, arhitecta pe care o identificăm cu proiectul „Shrinking Cities”, în timp ce rubrica de Design îl aduce în prim-plan pe Cosmin Florea și obiectele sale delicate și sensibile ― de care suntem siguri că vă amintiți din celebrul număr despre scenografie. Mai mult, unul dintre obiectele sale splendide, care explorează teritoriul artei textile şi ceramice, se regăsește și pe coperta numărului curent. 

Proiectele din România descriu cele mai exponențiale exemple de arhitectură locală contemporană, printre care amintim: Imobilul de Locuințe Colective din strada Sfinții Voievozi, de ADN BA, amenajarea apartamentul Cortina de Iungo Studioshowroom-ul Stup din UCenter, un simpatic cabinet medical realizat de igloo architecture, birourile ONE Cotroceni Park, de X Architecture and Engineering

Rubrica Extra Muros, dedicată arhitecților români care creează și implementează proiecte în afara țării, îl aduce în prim-plan pe Adrian Phiffer, arhitect care locuiește în Toronto, Canada și pentru care sustenabilitatea și folosirea coerentă a resurselor reprezintă un ethos valoros.

În rubrica de Proiecte Internaționale vorbim despre arhitectura materialității, prezentând Engelbach Kindergarten de Innmauer Mat Architekten, Refuge de NWLDN și kHaus Cultural Center de Focketyn Del Rio Studio.

Rubrica Sustenabilitate vă prezintă produsele FREITAG, cu care ne întâlnim în România în magazinele OTOTO, iar #degustbun propune, ca de obicei, o bogăție de locuri, arome și povești fascinante: o vizită la Centrale, cel mai nou loc de pe Calea Victoriei unde servim cea mai bună pizza din oraș, o fugă la Casa Coloniale, din Câmpulung Muscel, un dialog cu artista Codruța Cernea care ne prezintă universul său creativ și un digestiv culinaro-arhitectural cu Le Moulin de Lourmarin din Franța și Riurau de Maria din Alicante.

Noul număr este mult mai promițător de-atât, dar vă lăsăm să-l descoperiți singuri. Lectură plăcută!

S U M A R

 

EDITORIAL de Bruno Andreșoiu
Vremea buzelor mari și fața satului românesc

 

AGENDĂ
„Ceruri și efecte” – John Constable la Art Safari
Experiența Deco Days 2022: design, business și multă inspirație
igloo likes: visul unei băi de toamnă
Un labirint contemporan: Showroom Nativo, semnat de HNK
Despre oraș și mediul înconjurător prin design la festivalul internațional Concéntrico
Monumentalul modern în era postmodernă

 

PROIECTE INTERNAȚIONALE
Un loc pentru întreaga comunitate: grădinița Engelbach
Refuge, grădina planetară a NWLND
Un potențial împlinit. kHaus, Basel

 

EXTRA MUROS
Adrian Phiffer și „arhitectura ca o colecție de sisteme și nu ca obiect static”

 

CITY PLUS
Reconectare, recuperare, implicare şi revalorizare
Podul de lemn din Gulou. Revitalizare rurală în sudul Chinei
Sorgente urbana. O reţea de comunicare între locuitori şi spaţiul urban, în sudul Italiei
Kashine e o NÃO. Kashine scrie NU într-un proiect urban din Portugalia
Coexistence. O grădină urbană în Treasure Hill, Taiwan

 

SUSTENABILITATE
Un manifest pentru sustenabilitate: FREITAG

FEMEI IN ARHITECTURĂ
În dialog cu Ilinca Păun Constantinescu

 

PROIECTE DIN ROMÂNIA
Un catalizator al transformării urbane. One Cotroceni Park
URBAN SPACES 5
Organic contemporan. Apartament Cortina
Stil modern și o identitate puternică în mai puțin de 60 mp
Inovație și creativitate. Noul sediu Accenture
Design dinamic pentru creativitatea antreprenorială: STUP
Designul medicinei estetice
Scenografia rafinamentului absolut. În vizită la primul flagship store Molteni&C din România
Un refugiu creativ. Piscină publică Cisnădie
Uimitoarea biserică din Densuș

 

DOSAR
Rural-actual. Satul românesc în contemporan
Andrei Theodor Ioniță: Mediul rural în abstract. Countryside – A Report. Amo Rem Koolhaas
Valer Simion Cosma: Satul ca butaforie și fețele modernității rurale
Radu Umbreș: Casele țăranilor și diviziunea morală a muncii
Laura Jiga Iliescu: Despre identitățile senzoriale ale satului
Interviu de Iuliana Dumitru: Mândrie și Beton, un nou capitol
Bogdan Iancu: Case-amfibie, hărnicie și succes în mediul rural
Anda Zota: Rădăcini străvechi, paradigme noi. Locuirea. Pe Topolog, în sus

 

DESIGN
Cosmin Florea: „Ceramica m-a apropiat foarte mult de natură, oferindu-mi o sursă inepuizabilă de inspirație”

 

#DEGUSTBUN
Meniul zilei: Centrale, epicentrul pizzei napoletane. La București
Casa Coloniale, invitație la inedită călătorie în timp
Taclale: Tușe nostalgic-futuriste, fantastice și idealiste în pictura Codruței Cernea
Digestiv: Rural în ritmuri de cava sau pastis

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0