fbpx

igloo likes. Un altfel de bazar pentru pasionații de design

Noua rubrică igloo likes a pornit de la pasiunea noastră pentru design și din dorința de a aduce laolaltă, într-o selecție unică, atent curatoriată de igloo (deci inevitabil subiectivă!), produse de excepție, furnizori locali de încredere și creatori de forme ce pot schimba felul în care ne raportăm la lucrurile palpabile din jurul nostru. Este, în fond, o alăturare atât de frumoasă și atât de simplă, încât și noi ne mirăm că nu ne-a venit mai repede ideea unei astfel de rubrici. O să vorbim despre obiecte pe care le-am lua acasă, pe care le-am dărui mai departe, pe care arhitecți și designeri le îndrăgesc și le folosesc în proiectele lor de amenajări de interior. Obiecte de design contemporan create în logica unei estetici sustenabile, ca să ne inspire și să reziste multă vreme în viețile noastre. Pregătiți, deci, de prima incursiune în „bazarul” igloo likes?

Perfecțiunea matematică a unei sfere, eleganța structurii de metal și a punctelor luminoase LED, alături de geometria suplă a suportului de lemn creează un obiect aparte, ce aduce în case magia unei nopți înstelate: lampa Raimond Tensegrity de la moooi. De descoperit la oseainteriors.com, alături de alte creații ingenioase ale brandului olandez (și nu numai).

Fotoliul Julie de la producătorul italian Nicoline e un elogiu adus confortului în formă compactă, esențializată și totodată rafinată. Spătarul în straturi pufoase și bogate se desfășoară ca o îmbrățișare. Colecții Nicoline poți descoperi în România exclusiv la ZOISS home design și pe zoiss.ro.

Creat de unul dintre cele mai interesante studiouri de design din Ucraina, +kouple, pendulul BLT_4 e un obiect hiperminimalist, cu linii precise. Mărci distinctive: oțel în diverse culori, intense sau neutre, și atipica curea textilă, pentru reglarea poziției. Mai multe produse de la acest brand găsești la klaro.ro.

Realizat în România de atelierul Koncret.ro în serie limitată, lavoarul suspendat din beton este o piesă memorabilă în peisajul băilor contemporane, datorită designului unic și tactilității inconfundabile. Alege-ți nuanța care se potrivește stilului tău pe koncret.ro.

„Un ritual pentru corp” – așa se definește patul Shiko Wonder, o creație semnată E-ggs, cu intenția de a capta ineditul vieții de zi cu zi. E un pat solid și primitor, care impresionează prin tăblia moale supradimensionată și pe care îl vei găsi la osmyum.ro.

Cu o formă atipică și sugestivă, dar și cu un grad ridicat de funcționalitate – datorită blatului mobil, de tip tavă, și „mânerului” – măsuța de cafea Melbury de la Gallery Direct UK aduce un plus de culoare și geometrie în orice colț al casei. O găsești pe klaro.ro.

Câștigător al prestigiosului premiu RedDot 2022 pentru design, Incara™ Electr’On de la Legrand e un dispozitiv de organizare a cablurilor ce te va surprinde prin flexibilitate, ergonomie și materiale de înaltă calitate (lemn sau beton), pentru ca tu să-ți desfășori eficient activitatea, oriunde ai fi. Vezi și restul pieselor din colecție pe legrand.ro.

Farmecul esteticii vintage nu se epuizează niciodată dacă știi cum s-o reinterpretezi în cheie contemporană. E cazul bateriei din colecția LACRIMA a brandului FDESIGN, de o eleganță atemporală, transpusă cromatic în crom sau bronz antichizat. Consultă mai multe idei de amenajare pe f-design.ro.

Industrial-chic, cu note avangardiste, într-o combinație cromatică distinsă, negru adânc cu roz-auriu: e timpul să descoperi bateria încastrată ARDESIA, ideală pentru amenajarea unei băi tip spa, ca și pentru reducerea consumului de apă. Fă cunoștință cu întreaga colecție pe f-design.ro.

Inspirată de profunzimea și duritatea stâncilor, noua colecție GROHE Phantom Black duce negrul la un alt nivel, oferind băilor o atmosferă sofisticată și seducătoare, din care nu lipsesc funcționalitatea și inovația tehnologică. Îndrăznește să descoperi cel mai elegant finisaj, negrul mat, pe grohe.ro.

Reușind să spargă strictețea monocromă obișnuită a obiectelor sanitare, colecția de baterii Hoop de la QD Magistro Lab propune o viziune îndrăzneață și ludică, prin mici componente colorate ce contrastează subtil cu suprafețele negre sau metalice. Te vei îndrăgosti de ele, pe diseno.ro.

Dezvăluim în avanpremieră colecția NU („nud” în franceză) de la Roca, ce aduce un elogiu designului ca esență și atemporalitate. Prin contur, forma sculpturală și culoare, aceste baterii permit multiple soluții de personalizare a spațiului din baie. Până la lansarea colecției în România, anul acesta, te invităm s-o admiri pe roca.com/nu.

Tapetul potrivit la locul potrivit poate (re)defini cu ușurință înfățișarea ori atmosfera unui interior – inclusiv a unei băi. Modelul pe care ți-l propunem e Dream Vault Blue de la dream-prints.com, unde ai de ales dintr-o gamă generoasă de materiale, texturi, nuanțe și pattern-uri.

Cu un design minimalist și elegant, termostatul inteligent Netatmo impresionează prin multitudinea de funcționalități smart: algoritm avansat de gestionare a resurselor; programare a încălzirii în funcție de izolația casei și temperatura exterioară; posibilitate de control remote. Fă-ți orice anotimp mai ușor și caută-l pe legrand.ro.

Articol publicat în igloo 217 / POV: arhitectură, film, scenografie, oraș /
decembrie 2023 – ianuarie 2024

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0