fbpx

Imaginează-ți: ești în viitor. Și citești noul igloo – arhitectură vizionară

Imaginează-ți: ești în viitor. Ăsta e exercițiul pe care vi-l propunem în cel mai nou număr igloo, cu un Dosar ultra-spectaculos dedicat arhitecturii vizionare și vieții în geometrii spațiale la granița unui imposibil ce va deveni tot mai tangibil. Pentru că avântul explorator al omului, reveria, utopia și progresul tehnologic sunt, încă, coordonate fundamentale ale existenței noastre pe Pământ. Ce va fi dincolo de el? Discutăm în igloo – acolo unde veți da și peste un fragment de text conceput cu ajutorul inteligenței artificiale.

 

Nu pierdem însă din vedere prezentul în arhitectura locală și internațională, evenimentele notabile ale momentului, subiecte vii ce invită la contemplație și dezbatere, povești vizuale care să vă încânte privirea și mintea.

 

Iată din zbor ce dezvăluie sumarul numărului ce anunță primăvara:

  • PROIECTELE DIN ROMÂNIA reprezintă, ca de obicei, cea mai așteptată rubrică. Am selectat aici gesturi arhitecturale valoroase, pe un spectru generos de programe, funcțiuni și stiluri. Am marcat inaugurarea ansamblului Dacia One de Studio10M, ce dă Căii Victoriei un nou relief; am stat de vorbă cu Adriana și Virgil Scripcariu despre Muzeul de la Piscu și toată mișcarea de idei și obiecte pe care o antrenează el; prezentăm un imobil remarcabil de locuințe colective (pe Porumbaru 68 de Melon Studio) ce se integrează grațios în țesătura densă a străzii; o amenajare interioară în care spațiul respiră (de Ioka Studio); birourile Creatopy, inserate într-un peisaj pitoresc de lângă Oradea și realizate dintr-un material revoluționar (CLT) – un proiect de Vertical Studio. Descoperim, de asemenea, și restaurarea a două cule cu poveste, Brabova și Cernătești, reintroduse astfel în circuitul muzeal al Doljului.

  • Rubrica FEMEI ÎN ARHITECTURĂ aduce în prim-plan, așa cum v-am obișnuit încă de la debut, o voce de pionierat în arhitectura locală. Acum e vorba de Iulia Stanciu, ale cărei proiecte nu sunt „pentru poza momentului de recepție, ci așteaptă patina”.

  • La PROIECTE INTERNAȚIONALE aducem în atenție Distileria de Whiskey Malt de Neri&Hu din inima naturii chineze, alături de extinderea Muzeului MKM de Herzog & de Meuron, într-o veche zonă industrială din Duisburg, Germania; și Narbo Via din Narbonne, un nou muzeu pe vechi straturi de istorie, cu arhitectură de Foster + Parners.

  • EXTRA MUROS cartografiază în continuare proiectele și experiența de lucru a arhitecților români din afara țării: vorbim în acest număr cu Irina Cristea de la AZC.
  • DOSARUL surprinde prin viziunile îndrăznețe ale unei arhitecturi care caută teritorii nemaiumblate și limbaje doar visate. Explorăm așadar scenarii curente în care colonizarea spațiului (adică a altor spații) pendulează între curiozitate, fantezie și necesitate. Locuințe pe Marte sau pe Lună, sateliți și construcții-hibrid, colonii NASA, habitate autonome și alte proiecții…

  • Din eter coborâm pe pământ și ilustrăm câteva soluții vizionare pentru orașele de lângă noi: pavilioane, eco-turism, un parc insular. La CITY PLUS.

  • Deschidem și o nouă rubrică: SUSTENABILITATE, în care ne propunem să dezbatem strategii și metode de integrare a arhitecturii în context, observând și analizând exemple de bună practică. Ne oprim de data aceasta la un muzeu din China, prin care arhitectura devine instrument de perpetuare a memoriei colective.

  • AGENDA transmite din miezul fluxului cultural-urban: mărturisiri din proiectul expozițional Triumf Amiria; recuperarea Așezămintelor Ion I.C. Brătianu în cadrul RDW 2022; echipa Phenomena Laboratory, așa cum nu ați mai văzut-o, își expune propriile creații multidisciplinare.

  • Reîntregim sumarul, la cererea cititorilor, cu rubrica de DESIGN românesc și poposim în universul fragil și prețios al Palpabil Studio.

  • La #DEGUSTBUN, meniul zilei e diversificat și aduce la masă: design (room21), savori (Mamizza) și o destinație de neratat, nu departe de agitația capitalei (Singureni Manor). Stăm la taclale cu chef Petra Hianu și poezia din farfurie. Încheiem, la digestiv, tot în ritm de reverie și efemer: Aerodream Paris, o expoziție de super-structuri plutitoare.

Încheiem periplul prin sumar tot sub semnul palpabilului, invitându-vă o dată-n plus la lectura pe hârtie, pentru care chiar mințile cele mai vizionare încă n-au găsit substitut. Ce bine!

 

§

 
S U M A R

EDITORIAL de Bruno Andreșoiu
Cine ne mai construiește orașele?

AGENDĂ
Redescoperirea Așezămintelor Ion I.C. Brătianu
Triumf Amiria. Un polimuzeu pentru un viitor mai bun
Phenomena Gallery, spațiu de visare, cercetare și creație

PROIECTE INTERNAȚIONALE
Între munte și apă: o distilerie de whisky în inima naturii
Superstructuri (ne)îmblânzite. Extinderea Muzeului MKM, Duisburg, Germania
Narbo Via. Un nou artefact urban

EXTRA MUROS
Irina Cristea (AZC): inspirația vine din „inteligența mâinilor care construiesc, pentru că sunt pe cale de dispariție”

CITY PLUS
Viziuni urbane
COP 26. Un pavilion virtual ce expune proiecte avangardiste şi adresează teme de sustenabilitate globală
Parcul Jean-Drapeau. Un proiect ambiţios pentru cel mai mare parc insular al Montrealului
Cagbalete Sand Clusters. O nouă tipologie sustenabilă pentru eco-turism în Filipine

SUSTENABILITATE
Nostalgia memoriei colective. Jingdezgen Imperial Kiln Museum de Studio Zhu Pei

FEMEI ÎN ARHITECTURĂ
Iulia Stanciu: „Arhitectura pe care o fac nu este pentru poza momentului de recepție, ci așteaptă patina”

PROIECTE DIN ROMÂNIA
Dacia One: un nou reper urban pe Calea Victoriei
Piscu: Muzeu. Atelier. Școală. Șantier
Porumbaru 68
Apartament 17 sau despre locuirea vibrantă
Tactil și călduros: imobilul de birouri Creatopy
Două cule gemene

DOSAR
Arhitectură vizionară. Viața în noile geometrii spațiale
Reprezentări ale spațiului cosmic. Coloniile NASA
Pe Marte se vorbește numai despre Pământ
Primul oraș pe Marte este autosuficient și rezilient
Masterplanul unui vis posibil. Moon Village, o viziune SOM, în colaborare cu MIT şi Agenţia Spaţială Europeană
Marţienii putem fi chiar noi. Cum ar funcţiona o colonie pe Planeta Roşie pe baza culturilor de bambus
Misiunea Olympus

DESIGN
Obiecte Palpabil(e). Între design grafic și riso printing

#DEGUSTBUN
Meniul zilei: room21, o cameră virtuală extrem de reală
La Mamizza pizza se coace la scenă deschisă
Sub semnul lui păduri cutreieram: Singureni Manor un retreat experiență
Taclale: #poeziepefarfurie cu Chef Petra Hianu
Digestiv: Aerodream, structuri gonflabile vizionare la Cité de l’architecture & du patrimoine

Nu uitați nici de abonamentele noastre. În luna februarie, la abonare vă puteți alege cadou orice titlu igloo vă doriți (revistă, album, carte).

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0