Imobil TM
Situat într-un context prea puţin încurajator – un oraş-satelit al Bucureştiului în care arhitectura nouă fără arhitect domină spaţiul construit, imobilul de apartamente este un gest critic şi ironic la adresa acestui tip de construire, un gest discret adresat în primul rând profesioniştilor; la un alt nivel, clădirea se deschide către publicul larg prin reinterpretarea în cheie ludică a volumului monobloc, alb, cu goluri regulate.
Deşi planimetria apartamentelor respectă aceeaşi rezolvare la parter şi etajele 1-2, anvelopanta se modifică semnificativ de la un etaj la altul, generând unghiuri ascuţite şi obtuze, decupaje şi volume adăugate „parazitar”, intersecţii de planuri în dreptul aceleiaşi muchii verticale, pereţi extinşi cu rol decorativ. Acest dinamism al faţadelor, însoţit de apariţia curţii interioare care transformă volumul masiv într-un „U” cu proporţii zvelte şi uşor de iluminat, este suficient pentru a scoate din letargie o arhitectură corectă şi eficientă. Accentele cromatice – parapeţii din sticlă galbenă fără montanţi – aduc faţadelor şi atmosferei interioare o notă proaspătă.
Cele unsprezece apartamente, cu două până la patru camere, sunt rezolvate după toate regulile confortului contemporan, cu spaţii ample, vitraje generoase, ferestre panoramice pe colţ, terase la fiecare living, extinse semnificativ la etajul al treilea şi transformate la nivelul parterului în grădini private. Spaţiile comune ale clădirii sunt tratate personalizat, în contrast cu rezolvările convenţionale în care acestea sunt lăsate pe ultimul loc, ca spaţii de tranzit „ale nimănui”. Prin detalierea grafică veselă, acestea participă la viaţa celor care le locuiesc, făcându-i să se simtă acasă încă din clipa în care au intrat în curte sau în garaj, şi nu doar atunci când au deschis uşa apartamentului. Împrejmuirea la stradă are un design minimalist din lamele verticale de culoare neagră, care devin oblice în cazul porţii pietonale, marcând intrarea. Acelaşi principiu se repetă la parapetul scării interioare – un singur plan din bare metalice negre, paralele, înclinate la un unghi aproape de verticală care te face să reconsideri propriul echilibru, în timp ce atenţia îţi e captată de peretele frontal, plin de desene. Pereţii parcajului sunt decoraţi cu stenciluri care marchează numărul locurilor de parcare, însă nu în ordinea specifică marilor garaje, ci în dezordinea voioasă a propriei case: cifre situate la diferite înălţimi, marcaje care să-ţi amintească unde ai voie să parchezi maşina şi unde bicicleta, recapitularea numerelor de locuri într-o compoziţie încurcată care te întâmpină la intrare şi te asigură că locul tău este tot acolo unde l-ai lăsat de dimineaţă.
Curtea de intrare orientată către nord este rezolvată minimalist prin geometria frântă a traseului de acces, suprafaţa din dale înierbate pe care este plantat un arbore tânăr, precum şi prin zonele de iarbă şi pietriş ornate cu câte un arbust cu frunziş colorat. Orientarea nordică a determinat gruparea – nu foarte comună – în jurul curţii de acces a spaţiilor secundare – scara, bucătăriile, băile cu lumină naturală, ceea ce are un efect benefic atât asupra intimităţii spaţiilor comune (accesul ferit de priviri indiscrete), cât şi asupra zonelor de zi ale apartamentelor (ferestre şi terase îndreptate spre exteriorul „U”-ului şi, astfel, complet independente vizual şi plăcut însorite). Proiectul în totalitate aduce la un alt nivel arhitectura suburbiilor, în încercarea temerară de a le reda demnitatea şi de a le transforma în mici oraşe stilate, cu o viaţă proprie, în antiteză cu încadrarea lor actuală ca extensii nocturne pentru marele oraş.