„La sfârșitul anului trecut, în colecția igloopatrimoniu și cu finanțarea AFCN, apărea volumul Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic. Albumul, în formatul clasic al colecției, propunea o selecție de clădiri subscrise stilului cu influențe orientale, cunoscut și drept (neo)florentin sau (neo)maur și practicat de un număr important de arhitecți ai vremii. Succesul de public al cărții – al cărei prim tiraj s-a epuizat rapid – ne-a încurajat nu doar să tipărim o a doua ediție, ci și, mai ales, să ne continuăm cercetarea și căutarea micilor bijuterii arhitecturale presărate prin țesutul istoric al orașului. Interesul publicului contemporan pentru acest mod de a face arhitectură, ușor controversat atât în epoca de sorginte, cât și în istoriografia profesională, ne-a bucurat și convins de utilitatea continuării eforturilor. 

Pentru a evita orice confuzie, țin să lămuresc încă de la început că volumul de față reprezintă o selecție cu totul nouă de clădiri pitoresc mediteraneene față de cea din albumul precedent. Cifra 2 din titlu nu indică deci reeditarea și nici nu reflectă vreo lipsă de imaginație, ci sugerează continuitatea, etapă nouă, un alt capitol al demersului igloo de cercetare a arhitecturii interbelice.” – Bruno Andreșoiu, în Prefață.

„Ieșind în întâmpinarea interesului crescând al bucureștenilor (și nu numai) pentru patrimoniul construit al zonei centrale, albumul al doilea din seria Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic continuă cartarea unora dintre imobilele mediteraneene cele mai reprezentative, păstrate până astăzi, ce au completat producția arhitecturală interbelică, o epocă foarte dinamică sub aspect stilistic și care conferă o bună parte din valoarea zonelor protejate.” […] „Deși critica de arhitectură a vremii a desconsiderat vehement această modă în arhitectură, prin vocile unui G. M. Cantacuzino sau Constantin Moșinschi, e de menționat că mai toți arhitecții români activi în interbelic, chiar și Horia Creangă, cel mai renumit modernist al nostru, au cel puțin o realizare „contaminată” de aceste elemente pitorești, cu „obârșii” mediteraneene. Succesul modei mediteraneene printre beneficiarii din România, în particular din București, se explică prin conectarea la trendul general european, ba chiar și cel de peste ocean.” – Dragoș Popescu, în Introducere.