IN Design / Rovinj
Cu gândul la, bineînţeles, mare, soare şi un apus de poveste, vă propun, azi, o plimbare de după-amiază prin orăşelul Rovinj de pe malul Adriaticii, peninsula Istria; de fapt – Rovinj/Rovigno, pentru că este, în mod oficial, bilingv, şi la doar o oră şi ceva de mers cu maşina de Trieste.
Fostă insulă, legată de uscat de-abia în 1763, Rovinj face parte dintr-un frumos arhipelag de alte încă 21 de insule de mărimi diferite. Oraşul (cu multe şi longevive legături cu Italia, de unde şi statutul lingvistic dublu) a fost declarat monument cultural în 1963 şi o plimbare pe străzile lui reprezintă una din cele mai vibrante experienţe urbane pe care zona Istriei le poate oferi.
___________________________________________
Arhitectură
Centrul vechi, ridicat pe insula propriu-zisă, este un ţesut urban dens, presărat cu pasaje, cu galerii, cu portice şi străzi în trepte, şi este dominat de biserica barocă, finalizată în 1883, şi de campanilul său, elegant şi elansat – turnul clopotniţei (ceva mai vechi, 1654–1680) are 60 de metri înălţime, plus o statuie din bronz reprezentând-o pe Sfânta Euphemia, patron al oraşului.
Polul arhitecturii contemporane se dezvoltă adiacent, în jurul magneticului în jurul magneticului Hotel Lone, legat de centrul vechi prin promenada Mulini, despre care puteţi citi pe larg în numărul de igloo de vară.
Primul membru al Design Hotels™ în Croaţia, Hotel Lone are o siluetă inspirată din cea a marilor vase de croazieră de lux, scoasă în evidenţă de oglinda de apă, continuă, a primului nivel – o consolă care urmăreşte, fidel, forma de Y a construcţiei.
De această oglindă de apă se leagă şi o suită de mini infinity pools, private, aferente fiecărei camere de la primul nivel şi accesibile din balconul propriu. Iar balcoanele etajelor superioare aduc, ca finisaje şi mobilier, cu puntea vapoarelor.
Proiectul arhitecţilor croaţi 3LHD şi al Studio Kappo – la capitolul de amenajare peisagistică, are un design de mobilier semnat Numen/For Use, precum şi numeroase instalaţii de artă şi compoziţii textile realizate de artişti contemporani cu nume de rezonanţă în întreaga Croaţie şi chiar şi mai departe de graniţele ei: Ivana Franke şi Silvio Vujičić, fashion designerii I-GLE sau graficienii de la Bruketa & Žinić OM.
___________________________________________
Atmosferă
Străzile centrului vechi sunt veritabile galerii de artă în aer liber – artiştii expun aici pictură, graffitti, bijuterii, haine, accesorii şi suveniruri pe peste tot: pe zidurile magazinelor şi chiar şi pe ale caselor învecinate, în funcţie, bineînţeles, de specificul artei, de posibilităţi şi permisivităţi, dar creând, per ansamblu, o imagine colorată şi plină de viaţă, în care mesajele artistice de toate facturile coexistă într-un plăcut echilibru al diversităţii.
Iar treptele străzilor sunt, la rândul lor, tot atâtea locuri boeme pentru un ceai de după-amiază sau un cocktail de seară.
___________________________________________
Portul vechi este, şi el, o veritabilă galerie: de veliere noi, de agrement, dar şi de bărci de pescuit specifice locului – modelul poartă numele de bantana iar flota e inclusă în patrimoniul UNESCO – iar cheiul este presărat cu panouri cu fotografie, deopotrivă veche şi nouă.
___________________________________________
Acelaşi Hotel Lone are, în lobby, un concept store dedicat designului contemporan, mai exact o veritabilă platformă de expunere a artiştilor din întreaga ţară aşa că, dacă farmecul local al tabourilor, obiectelor de design sau suvenirurilor nu vă atrag, puteţi selecta, la Prostor, tot ce e nou şi prezent în magazinele de design elitiste de prin Croaţia, în materie de obiecte de decor, fashion, accesorii şi chiar şi jucării. Cu preţuri între 10 şi 700 de euro.