Gesturi contemporane pe fundal istoric, într-un apartament bucureștean
ARHITECTURĂ DE INTERIOR: Laboratorul de arhitectură TEXT: Iuliana Dumitru, Cristina Stroe FOTO: Kateryna Zolotukhina
Amplasat într-o vilă neoclasică de la 1927 din centrul Bucureștiului, apartamentul pe care urmează să vi-l prezentăm a fost remodelat pentru o locuire contemporană în miezul unui univers arhitectural cu un puternic caracter istoric, păstrat prin câteva elemente valoroase, atent restaurate: plafoane înalte, stucaturi, tâmplăria inițială din lemn, o scară monumentală, sculptată. Proiectul a fost nominalizat la recenta ediție a Anualei de Arhitectură, la secțiunea „Arhitectura amenajărilor interioare/amenajări rezidențiale”.
Conceptul intervenției, explică coordonatoarea proiectului, arh. Cristina Stroe (Laboratorul de Arhitectură), urmărește „coexistența dintre arhitectura istorică și limbajul contemporan, evitând atât pastișa stilistică, cât și contrastul ostentativ. Plafoanele decorative, proporțiile ample ale camerelor și scara interioară au fost păstrate ca repere centrale. Volumele mobilierului, cromatica și texturile definesc o estetică unitară, de o eleganță discretă, articulată în jurul elementelor istorice existente, deja spectaculoase în sine, așa încât gesturile noastre nu puteau fi decât subtile, temperate, pentru a nu încărca atmosfera”.
Finisajele alese urmează coerența și logica materială a locuinței originale. Astfel, pardoselile sunt preponderent din parchet triplu stratificat de la Valprest, în zonele de dormit și de zi, păstrând tipologia și modelele specifice amenajărilor interbelice, în timp ce în zona de acces, bucătărie și băi s-au utilizat placări ceramice cu motive decorative, ca referință la limbajul ornamental al începutului de secol XX. Tâmplăria din lemn a fost conservată, restaurată și consolidată, la fel ca profilele și stucaturile existente.
În ce privește paleta cromatică a finisajelor, a mobilierului și a pieselor decorative, arhitecții au ales „tonuri calde și saturate – portocaliu, teracotă, verde salvie –, de asemenea reminiscențe reinterpretate ale interioarelor de sfârșit de secol XIX, în contrast blând cu pereții neutri și suprafețele mate”. Mobilierul fix, executat local, are nu doar rol funcțional (de optimizare a spațiului), ci și volumetric, fiind desenat pentru a menține lizibilitatea structurală a încăperilor.
În pandant cu ambianța sofisticată a interiorului, terasa exterioară a beneficiat la rândul ei de o amenajare ce restabilește relația cu arhitectura clădirii, păstrându-se frontonul tencuit și decorat în stil neoclasic, precum și parapeții originari. Pardoseala este acoperită cu plăci ceramice cu model caroiaj alb-negru, tipic perioadei interbelice. Mobilierul este minim și confortabil, iar un măslin în ghiveci întărește atmosfera de relaxare și refugiu.
PROIECT: Amenajare apartament în vilă interbelică; AMPLASAMENT: Str. Thomas Masaryk, București; SUPRAFAȚA CONSTRUITĂ DESFĂȘURATĂ: 151 mp; ARHITECTURĂ: Laboratorul de Arhitectură; ECHIPA: cond. arh. Cristina Stroe, arh. Alina Dumitrescu, arh. Ioana Ciobanu; CONSULTANȚĂ STRUCTURĂ: LMB Structuri; FINALIZAT: 2024
Articol publicat în igloo #228 / Adaptive reuse: arhitectura transformării / octombrie – noiembrie 2025




