Cu Cristi am stat de vorbă mai serios prima oară acum mai bine de 15 ani, la o petrecere igloo. A venit la mine și mi-a propus să scrie articole de patrimoniu. Am acceptat cu interes și reținere, că nu ne cunoșteam prea bine. Eram generații diferite și nu frecventaserăm aceleași cercuri.
Nu mi-a luat însă mult să mă lămuresc că aveam de-a face nu doar cu un profesionist serios, pasionat și înzestrat cu talent scriitoricesc, ci și cu un om cald, vesel și simpatic. Relația profesională a devenit rapid una de amiciție, iar întâlnirile noastre ulterioare nu s-au desfășurat doar la birou, ci și la petrecerile pe care le-am tot făcut. La care Cristi s-a preocupat mereu să participe discret spectaculos, în costumații vesele și inteligente. Ca orice arhitect care se respectă…
Deși s-ar putea spune că relația noastră a fost una preponderent profesională, concretizată în colaborări diverse, mie mi s-a părut că e mai mult decât atât. Nu pentru că ne-am fi frecventat și în privat, în afara petrecerilor de care vorbeam, ci pentru că am avut mereu sentimentul că împărtășim un anumit fel de a privi lumea și propriul nostru loc în ea. Cu el alături mi s-a părut că misiunea noastră de a cerceta și împărtăși lucrurile care ne plac și ni se par importante capătă mai multă consistentă și mai mult sens. De aceea, întâlnirile cu Cristi reușeau mereu să mă încarce și să-mi realimenteze entuziasmul. Avea mereu proiecte noi și idei de cercetare, schițam împreună planuri de cărți și serii de articole. Multe au devenit realitate și sunt printre cele mai dragi mie.
Știu că te-ai chinuit mult în vremea din urmă, așa că sper să ai odihna liniștită, Cristi!
Bruno Andreșoiu, igloo
