În mijlocul lui nicăieri
Ideea că arta, ca și muzica de altfel, au dreptul să poposească aproape oriunde și oricând este pentru mine de la sine înțeles. Nu mă simt în măsură să definesc cu precizie ce înseamnă arta, muzica, dansul, proza sau cu atât mai puțin poezia. Dimpotrivă, consider că astfel de noțiuni nu pot fi și nu trebuie înghesuite într-un concept, oricât ar fi el de larg.
Interesul crescând pentru tot ce presupune creativitate apropie cel mai firesc omenirea de menirea și împlinirea sa adevărată. Creativitatea, în accepția mea, este de fapt infinită și la îndemâna oricui, oricând și oriunde. O practicăm mai mult sau mai puțin conștient, ca producători sau consumatori: de la o culoare asortată, o lumină focusată, o melodie emoționantă, o tocană apetisantă, un zâmbet cu înțeles sau o ironie bine plasată.
Imaginația, inventivitatea, inspirația – ca și expirația – există și fac bine în orice context, nu doar în cel prestabilit pentru ele. Ele sunt expresia sufletului spontan, sufleor subtil săritor, care suferă dacă nu susură suflând suav sunetul său sau strigă strident sfredelitor stropșindu-se, scrâșnind și șuierând sforăitor, sau, pur și simplu stă serios, stabil, smirnă și spune stăpânit ceea ce are de spus. Nici sufletul nu mă simt în măsură să-l definesc și nici să deslușesc cum funcționează. Îl simt uneori când sunt tristă sau când sunt veselă. Dar mai ales când bucuria mă ia prin surprindere.
Ca în momentul în care, cu stupoare, din întâmplare (oare… există așa ceva sau viața urmează o ordine tainică atotcuprinzătoare?) lângă o stație de benzină de duzină am descoperit un edificiu cu clar indiciu al celui care s-a numit Friedensreich Regentag Dunkelbunt Hundertwasser. Ceea ce s-ar putea traduce cu Plin de pace, Zi de ploaie, Colorat întunecat, Sute de ape.
În mijlocul unei zone industriale anonime, anodine și anoste în nordul Elveției tronează o clădire plină de giumbușlucuri. La fel de efervescentă este și povestea ei. Admirator al artistului, Herbert Lindemann (galerist și colecționar) a îndrăznit să-i propună construcția unei hale comerciale originale. Hundertwasser a fost nu doar de acord, dar a făcut proiectul gratis, din suflet. Șantierul a demarat sub îndrumarea arhitectului vienez Peter Pelikan. Inundații, depășirea costurilor, pretențiile autorului și multe alte obstacole au încetinit lucrările. Neobișnuitul obiectiv a generat probleme neobișnuite. Dar tocmai acestea au transformat drumul în destinație și experiența din afară, într-o creștere lăuntrică. Nu doar a celor direct implicați, ci a întregului sat. Locuitorii au fost chemați să participe creativ. Cu mic cu mare și cu suflet s-a pus cum s-ar spune mână de la picior. Cuvântul „imposibil” a fost eliminat din vocabular.
Și astfel, printre depozite, magazii și hangare, ultimul edificiu al artistului și singurul din Elveția a devenit realitate. Hundertwasser Markthalle în Altenrhein este vizitat de numeroși turiști și poate fi închiriat pentru evenimente. El mai include o colecție de ursuleți de pluș ghiduși, o cafenea și un magazin de curiozități, cu artă locală.
În plus, privit cu admirație, departe de orice aberație, ca aspirație poate folosi oricui drept demonstrație de inspirație pentru o veselă orchestrație de decorație, ca o declarație de grație, pururea în vibrație.