În vizită la Istanbul Modern
TEXT: arh. Augustin Ioan FOTO: arh. Horia Dinulescu, arh. Daniel Comșa
Am reușit să ajungem pentru câteva zile, într-un mic grup de apropiați, la Istanbul. S-au liniștit apele după alegerile prezidențiale și s-a inaugurat Istanbul Modern, un elegant muzeu de artă contemporană, situat pe malul Bosforului, peste apă de Sfânta Sofia.
După ce vă trece podul, plecând de la Sultan Ahmet, tramvaiul vă lasă chiar la a doua stație, unde e situat lăcașul de cultură. Aici facem o experiență completă, pentru că nu avem de văzut doar muzeul cel nou: locului deja existent, cu formele sale consacrate, printre care și o elegantă moschee proiectată de arhitectul Sinan Pașa, foarte probabil cel mai important arhitect al lumii musulmane, cel puțin al celei otomane. Lângă moschee și parte din ansamblu este un exercițiu de geometrie sacră pe care îl știam mai de mult, locul fiind nu departe de universitatea de arte și arhitectură, unde am fost în 2006 la un colocviu Brâncuși (Mimar Sinan Pașa Universitesi): planul pătrat, din zidărie bizantină (asize de cărămidă alternate cu blocuri de piatră), este surmontat de o bază octogonală de cupolă, care susține semisfera acesteia. Alături un desen al arhitectului Florin Biciușcă, care explicitează conceptul geometric:
Florin Biciușcă, de altfel, a făcut mult mai mult: un studiu de capelă elegant și sobru, la capătul căruia a ieșit, însă, un spațiu creștin, de vreme ce pătratul e lumea, cupola e cerul, iar octogonul e cristic, negociind legătura dintre pământ și cer.
Nu altfel se rezolvă lucrurile și în alte lăcașuri de cult creștin: în imagine este unul din anii 1930, de pe insula Lido, Venezia.
Și, dinaintea moscheii, un ditai pridvorul, nefiind loc pentru o curte ca la Moscheea Albastră, de pildă. Poate de pe aceste meleaguri să fi venit ideea pridvorului adosat direct bisericilor din Valahia cantacuzin-brâncovenească? În definitiv, Sinan Pașa este cunoscut pentru bătălia interioară dusă cu Sfânta Sofia, a cărei tipologie a încercat de câteva ori să o emuleze, fără să reușească. La vremea construirii acestor moschei succesive, așa-zicând sofiote, arhitectura creștină era în vremea renașterii târzii, apoi a barocului (este o geamie integral barocă la Istanbul). Prin urmare, nu e greu de crezut că exemplele creștine au inspirat moscheile otomane, iradiind din Istanbul/Constantinopol.
Piața, amplă, precede curtea muzeului Istanbul Modern, în care se intră după un control ca la aeroport. Mai este un muzeu pe o latură a noului edificiu, plus două străzi anturate de clădiri de birouri și cârciumioare la parter, care doar țin hangul clădirii celei noi. Care este proiectată de Renzo Piano (arhitectură) și de Arup Associates (structuri), o suită de trei straturi pe verticală și două corpuri pe orizontală High Modernism pur-sânge, ceva de așteptat de la un co-autor al centrului Pompidou de la Paris, semnalul de start al arhitecturii Hi-Tech. Internetul este inundat de imagini interioare și exterioare ale ei, așa că știți deja despre ce vorbesc. Dacă o vedeți dinspre Bosfor, clădirea este cel mai adesea încadrată de vase de croazieră, ale căror linii orizontale le prelungește pe uscat; la rândul său, propune o arhitectură marină, la care contribuie transparența parterului și placajul de aluminiu al etajelor, două, plus o belvedere mai mult închisă, sugerând o cabină de pilotaj…
Despre panourile metalice autorul vorbește în termeni de solzi și, într-adevăr, au o geometrie aparte: la un capăt panourile, foarte lungi (preț de un nivel), fac o jumătate de boltă, iar la capătul celălalt sunt drepte; deci generează o suprafață riglată două câte două: boltă la un capăt, plan vertical la celălalt. Mie mi-au sugerat o referință la arcele și bolțile omniprezente atât în Bizanț, cât și la otomani, și la amândouă taberele – din Persia, apropo de Sinan Pașa.
Cele două corpuri sunt articulate de sisteme de scări interioare și exterioare, metalice, trepte fără contra-treaptă, ceea ce, alături de sticla transparentă, ușurează vizual clădirea. Lifturile sunt înăuntru, la articulație. La interior din loc în loc sunt aperturi: câte una pentru moscheile dinspre piață, respectiv câte trei înspre Bosfor. Încadrarea peisajului celui mai spectaculos pare să spună că natura este și ea parte din experiența artistică. Altfel, muzeul este o suită de white boxes, la etajul al doilea, cel mai amplu, chiar una singură din cap în cap. Fără să fie capodopera lui Renzo Piano, recunosc în acest tip de intervenție urbanistică și în edificiul prim al noii piețe expresia măiestriei. Istanbul Modern îl reconfirmă ca mare meseriaș și merită o excursie cu școala, pentru a deprinde, la fața locului, cum se croiesc astfel de spații urbane și arhitecturale de prima mână!
