fbpx

Industria de mobilă din România se pregătește de BIFE-SIM

„Spectacolul de forme și idei” este deschis publicului între 10 – 14 septembrie 2014, la Centrul Expozițional Romexpo. Ediția din acest an a târgului internațional de mobilă, echipamente și accesorii a atras, de asemenea, participarea mai multor companii de prestigiu din țări precum China, Danemarca, Germania, Italia, Republica Moldova, Polonia, Spania, Turcia și Ucraina.

Organizatorii au oferit presei, în premieră, informații despre cea mai nouă ediție a târgului internațional de mobilă, echipamente și accesorii – BIFE-SIM. În cadrul conferinței de presă premergătoare deschiderii oficiale a evenimentului, care va avea loc pe 10 septembrie, Cătălin Trifu, director general Romexpo, și Aurica Sereny, președintele Asociației Producătorilor de Mobilă din România (APMR) au vorbit reprezentanților mass-media informații importante – atât referitoare la BIFE-SIM, cât și la industria de mobilă din România.

„Realizată sub semnul inovației, această manifestare va aduce numeoase premiere, constituindu-se într-un punct de atracție atât pentru vizitatorii specialiști cât și pentru publicul larg. Ca prezență, actorii principali, firmele, în număr de 325 în acest moment, provin în principal din România, dar și din Bulgaria, China – iată China o prezență care tinde să devină permanentă la târgul nostru de mobilă, cel puțin privind ultimele ediții – Danemarca, Germania, Italia, Republica Moldova, Polonia, Spania, Turcia și Ucraina, iar suprafața de expunere totalizează peste 30.000 metri pătrați. În ceea ce privește dinamica târgului, înregistrăm o creștere cu 10% atât a numarului de expozanți, cât și a suprafeței expoziționale ocupate. Dintre companiile participante este de menționat faptul că 110 sunt producători români de mobilier”, a declarat Cătălin Trifu, director general ROMEXPO S.A.

„Industria de mobilă este un domeniu în dezvoltare, care a reușit să depășească perioada de criză. Anul trecut, producția industrială a crescut cu 10,1%, iar în primele 5 luni ale acestui an a crescut cu 8,5%. A crescut în același timp exportul, anul trecut cu 16,8%, anul acesta avem o creștere de 11,2%, calculată pe aceeași perioadă menționată. As dori sa menționez că aceste cifre au fost inregistrate în condițiile în care – cunoasteți foarte bine – sunt reale probleme pe piețele externe și mă refer aici în special la Rusia și Ucraina”, a declarat Aurica Sereny, președintele Asociației Producătorilor de Mobilă din România (APMR). Vești bune vin și de pe piața internă, unde sunt inregistrate, de asemenea, creșteri. „2014 este primul an în care a început să crească consumul intern cu 7,4%, firme de prestigiu deschizandu-și în continuare magazine. Ne bucurăm că are loc o revenire a pieței interne pentru că trebuie să avem o structura corespunzatoare atât la export, cât și pe piața internă”, a continuat președintele APMR.

În fața publicului român și străin, târgul se va contura ca o experiență nouă, menită să lărgească orizontul vizitatorului interesat de produse de mobilier de calitate și de un design contemporan. Calitatea, noutatea şi originalitatea produselor sunt caracteristicile-cheie ale producătorilor de mobilă pentru a deveni mai competitivi în viitor. Cei interesați pot afla de la specialiști cum trebuie să arate modelul plăcut – ales, în ambientul personalizat de acasă. Punctul de atracție pentru studenții facultăților de arte și ai facultăților de specialitate din industria lemnului este adus și în acest an de către Asociația Producătorilor de Mobilă din România la BIFE-SIM 2014, anume Concursul Național de Design de Mobilier. Competiția reprezintă un act de concepere și de realizare a produselor de-a lungul timpului, ținând seama de evoluțiile și inovațiile din domeniile: materialelor, tehnologiilor și procedeelor industriale noi.

Concursul se desfășoară în două etape: prima este cea de proiectare, iar cea de-a doua vizează produsul realizat. Toate obiectele realizate vor fi expuse în cadrul Târgului Internațional de Mobilă, Echipamente și Accesorii, BIFE-SIM, într-un stand anume pregatit, în perioada 10-14 septembrie 2014. Tot atunci vor fi aleși și premiați în cadru festiv, câștigăătorii celei de-a doua etape a Concursului de Design. BIFE-SIM se adresează și celor mai mici designeri dintre noi.

Sub conceptul «De-a design-ul», Asociația «De-a arhitectura» și APMR au realizat un atelier de creație si construit machete pentru piese de mobilier, iar participanți au fost 13 copii. Prototipurile machetelor vor fi expuse la Targul International de Mobila, Echipamente si Accesorii, in perioada 10 – 14 septembrie. Tot in cadrul BIFE-SIM va avea loc o noua editie a Conferintei de Design. Dupa “Design, Concept of Living” și “Design is pure lust” organizatorii sunt pregatiti sa prezinte publicului o noua fata a Conferintei de Design, sub titlul “Life in Design”.

Abordand un concept nou, menit sa intregeasca experienta participarii la eveniment, conferinta “Life in Design” va depasi sfera clasica a design-ului de mobilier, valorificand implicarile acestuia in toate aspectele vietii. Astfel, pe 11 si 12 septembrie in Sala Iorga din Pavilionul C6 speakeri de renume vor schita design-ul in materie de grafica, media, mobilier, produs, afaceri, decoratiuni si multe altele. Urmand principiul conform caruia “design” este in tot ceea ce ne inconjoara, toti cei din jurul nostru sunt arhitectii, respectiv designerii propriilor vieti sau alor noastre, prima zi de conferinta – 11 septembrie – va reuni invitati din domenii diverse (grafica, publicitate, arte, media etc.) care vor adapta definitia design-ului pentru fiecare dintre ariile pe care le reprezinta sub titlul “It’s all about design”.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0