Îngeri și demoni

William Blake mă impresionează. DaVinci cu mai puțină tehnică și mult suflet. Omul vitruvian este perfect în simetria sa, nepierdută prin mișcare. „Albion Rose” al lui Blake își expune perfecțiunea în mișcare asimetrică, iar locul textului savant este ocupat de curcubeul energiilor vitale, așa cum îi șade bine oricărui sfânt. Blake este vioară, capabil să zgârie (uneori până la sânge), dar și să aline în același timp. În anii din preajma Revoluției Franceze, tânărul Blake frecventa cercurile progresiste londoneze, luând astfel cunoștintă de modul în care sclavii din colonii transformau nu plumbul, ci propriul sânge în aur. A înțeles că viața se hrănește din moarte, și reciproc. Desenele încep să se înconjoare cu text, alteori textele se îmbogățesc cu desene. „The marriage of Heaven and Hell” este un astfel de exemplu. Ilustrator sie însuși, cam ca și cum Leonardo ar fi zburat cu propriul elicopter!

Retrospectiva de la Tate Britain este o ocazie rară de a parcurge timpul și fantasmele lui Blake. Unele exponate ar merita zile de studiu, de admirație, de indignare, de beatitudine. Am petrecut aproape o jumătate de oră în fața „Vision of the Last Jugement” în compania unui domn tipic englez, într-un dans neîncetat și perfect armonios care ne permitea fiecăruia accesul la confetti-ul de minune dorit fără a ne incomoda reciproc nici a jena pe ceilalți, mai puțin tentați de o apropiere fizică cu imaginea clipei fatidice. În ciuda flegmatismului englez, am schimbat sumedenie de „Oh!” și „Ah!”, precum și priviri complice. Ne-am despărțit fără un cuvânt, pentru a ne pierde printre îngerii și demonii ce ne viermuiau în jur. Îmbogățire fără limite pentru toate nivelurile spiritului.

Fluxul umflase Tamisa până aproape de piatra trotoarului și cerul se lăsa în voia norilor jucăuși. După un „fish and chips” la restaurantul muzeului, loc unde se pot găsi firimituri de artă culinară, ceea ce este rar în zonă, l-am văzut pe William Blake care-și bălăcea mulțumit picioarele în apele fluviului, fâlfâind când aripa dreaptă, cea albă, când pe cea neagră din stânga.