fbpx

Înrămare raţionalistă – Eminescu Offices

Identitatea arhitecturală a unui imobil de birouri poate deveni emblematică fără ca dimensiunile fizice ale clădirii să depăşească vecinătatea imediată, strada, cartierul sau o parte de oraş.

Strada Mihai Eminescu din Bucureşti păstrează caracterul şerpuit al unei artere urbane vechi, însă are speciale variaţii de prospect. Aici, pe această stradă, imobilul de birouri a cărui arhitectură a fost gândită de echipa de proiectare Imoplan stabileşte un acord domestic cu existentul şi propune, prin înrămare raţionalistă, un limbaj arhitectural atent integrat în context.

EMN_002_DJI_0058_vladpatru

Alipirea la două calcane decalate faţă de aliniamentul străzii şi un teren profund sunt datele unei volumetrii riguroase de clădire şi de etaj curent care merge constant până la etajul 6. Etajul 7 este retras, însă menţine placarea calcanului din dreapta. La acest nivel, două terase se deschid în stânga şi, respectiv, în zona profundă a terenului.

Aranjamentul general al fiecărui nivel clipsează un volum dorsal pe o lamă lungă frontală, adosată calcanelor, în miezul căreia stă nodul de circulaţie şi anexele etajului curent. Pe capetele lamei lungi, curţi de lumină articulează substanţa spaţiilor de birouri în dublu tract. Accesul în parcarea din subsol, dezvoltată pe două niveluri, se face printr-un gang şi rampă.

 

Piatra, în sistem de placare specific faţadei ventilate, este materialul dominant al arhitecturii exterioare a imobilului de birouri, oferindu-i identitate. Modenatura faţadei spre strada M. Eminescu este o adevărată temă cu variaţiuni care lucrează cu logii şi registre orizontale, exprimând riguros cinci teritorii suprapuse calm, cu submodule constante şi alteraţii specifice. Un parter vitrat şi retras din planul faţadei principale conţine accesul care conduce printr-un hol de intrare uşor decalat pe înălţime în zona ascensoarelor şi a scării. Accesul angajaţilor este controlat de turnicheţi.

 

Apoi macro-modulări verticale de câte două niveluri separate sau fuzionate – în partea superioară a clădirii – creează bandourile orizontale spaţiale. Ele alcătuiesc o exofaţadă, o coajă carteziană omogenă, care înrămează cu eleganţă raționalistă masa construită, dar şi umbreşte spaţiile loggilor de pe faţada principală.

Stereotomiile panourilor de piatră acompaniază expresia arhitecturală a clădirii într-un fin desen integrat. Tâmplării antracit şi vitraje pe toată înălţimea liberă conferă ritm vertical submodulelor clădirii. Parapete de sticlă clară permeabilizează pătrunderea luminii naturale prin logii, amplificând calitatea spaţiului interior. Un imobil frumos înrămat, o intervenţie în rama existentului.

***

Proiect: Eminescu Offices; Program: Imobil de birouri; Regim de înălţime: 2S+P+D+6+7; Suprafața terenului: 1 530 mp; Suprafața construită desfășurată: 7 000 mp; Adresă: str. Mihai Eminescu 108-112, Bucureşti; Arhitectură: IMOPLAN, proiectant arhitectură: arh. Maria Elena Bucur; amenajare interioară hol: arh. Mihaela Damian; Structură: INCONA; Instalații: Total Proiect Construcții; Proprietar: Akcent Development; Finalizat: 2019

Proiect prezentat în igloo #197_august-septembrie 2020

igloo_197-shop

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0