fbpx

Înscrie o lucrare artistică în apelul deschis Lente x Un-hidden Romania

Save or Cancel, inițiatorul programului multianual de regenerare urbană prin artă Un-hidden Romania, te invită să realizezi o intervenție artistică pe un perete din curtea Lente București.

 

În sufrageria urbană Lente, lucrarea ta va continua expoziția permanentă care prezintă lucrări de Aitch, Cutărică, Kitră, Ada Mușat, Saddo, Pren, Mura, Binescris, Irlo, Livia Fălcaru, Reg, Sorina Vazelina, Primitiv Print, Kseleqoqynqyshy, Pisica Pătrată sau artistul japonez Aito Kitazaki, realizate în cadrul Pictăm Pereți și Un-hidden Bucharest.

 

Intervenția artistică premiată va fi realizată de câștigător/are, cu susținerea Lente și Save or cancel, în cadrul programului multianual Un-hidden Romania. Lucrarea va propune un traseu al artei independente din spațiul public bucureștean, care invită publicul să adauge noi lucrări remarcabile. 

 

Cum?

 

Apelul deschis produce o intervenție artistică care propune o hartă interactivă a lucrărilor artistice independente din spațiul public bucureștean.

 

Intervenția artistică poate fi temporară sau permanentă, asamblată, pictată, scrisă, sau orice alt gen de intervenție sau instalație. Peretele ar putea să conțină repere stilizate ale Bucureștiului care descriu o hartă a zonelor centrale, în care ar putea fi marcate lucrările selectate. Marcarea lucrărilor ar putea lua forma unor fotografii amplasate pe lângă reperele urbane, împreună cu adresa unde poate fi găsit muralul și un cod QR care să trimită la pagina de instagram/facebook a artistului/ei. Astfel, pe această hartă ar putea fi adăugate ulterior, ca într-un puzzle, și alte lucrări. Însă aceasta este doar o sugestie și din acest motiv, apelăm la creativitatea ta.

 

De ce?

 

– pentru a spori sentimentul de apartenență și identitate prin (re)descoperirea afectivă a orașului prin artă;

– arta are capacitatea de a umaniza spațiul public, sporind dialogul și co-participarea;

– există deja o serie interesantă de inițiative culturale și intervenții artistice independente care sporesc calitatea spațiului public în București;

 – awareness: recunoașterea contribuției artei independente la crearea unei culturi urbane, conștientizarea acestei culturi urbane artistice independente – orice hartă de acest gen funcționează ca un meta pentru spațiul lucrărilor artistice independente.

 

Calendar OPEN CALL

 

16 Mai // Start înscrieri

27 Mai, 23:59 // Deadline

28 – 30 Mai // Jurizare 

31 Mai // Anunț propunere câștigătoare

6 – 10 Iunie // Producție intervenție artistică

 

PREMIU

 

– 947 lei NET, 985 lei BRUT;

– materiale necesare pentru producția intervenției artistice, în valoare de 950 lei;

– promovare în cadrul acțiunilor programului Un-hidden Romania.

 

Înscrie-te în acest apel deschis pentru a contribui la cartarea lucrărilor de street art în spații publice din România. Accesează pagina regulamentului, unde vei găsi și formularul de participare.

 

 

Parteneri: Muzeul Național de Artă Contemporană (București), Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (București), Amural (Brașov), Colegiul Național de Arte Regina Maria (Constanța), Asociația Artipic (Iași)

 

 

Parteneri media: Igloo, Zeppelin, The Institute, IQads, Revista Atelierul, Zile și Nopți, La pas prin Brașov, Litera 9, Romania Pozitivă, Book Hub, Teen Press, Revista Golan

 

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0