Inserție asumată în peisaj. Casa X, Valdemorillo, Spania

ARHITECTURĂ: Bojaus Arquitectura TEXT: Anca Rotar FOTO: Luis Asín

Mai degrabă decât să se așeze delicat în peisaj, ca și cum ar putea fi ușor demontată în viitor, noua construcție își îmbrățișează natura invazivă, aproape parazitară, cu un plan în formă de X – de unde numele proiectului – care „marchează” terenul. În același timp, totuși, acest corp străin se integrează pe deplin în cadrul natural, urmărind, prin designul abstract și caracterul mineral, să devină o parte inseparabilă a peisajului.

Casa X este descrisă de autori ca fiind rezultatul tensiunii dintre frumusețea locației și dorința de a o locui, văzută ca un act perturbator. Prin urmare, această tensiune a fost abordată cu hotărârea fermă ca noua structură să se integreze într-un mod cât se poate de armonios în cadrul natural. În acest scop, arhitecții s-au inspirat din aspectul vechilor fortărețe din Castilia, dar și din cel al caselor de piatră din Monsanto, pitorescul oraș construit pe blocuri masive de granit din învecinata Portugalie.  

Și în cazul Casei X, terenul este definit de prezența blocurilor de granit, cu o pantă ușoară și înconjurat de stejari, între care se remarcă un arbore secular care domină peisajul. Ca răspuns la aceste elemente naturale, și apelând la lecțiile oferite de Casa Ugalde, proiectată în 1951 de către Josep Antoni Coderch în apropierea Barcelonei, arhitecții au ajuns la soluția planului în formă de X, care le-a permis să includă ample decupaje ce înrămează vederi captivante asupra cadrului natural înconjurător.

text2_bojaus-arquitectura-house-x-luis-asin-20

Construită în întregime din beton aparent obținut din agregate locale, casa a fost gândită pentru durabilitate pe termen lung, ca o abordare alternativă a arhitecturii sustenabile. Astfel, pereții, cu o grosime de 50 cm, pentru a putea încorpora un strat de izolație, au fost ridicați manual, din elemente de 60 cm înălțime. Tâmplăriile au fost realizate din aluminiu și lemn, iar, pentru pavajele exterioare s-a folosit piatră de calcar. În interior, podelele sunt placate cu lemn de stejar, în timp ce mobilierul și ușile sunt din lemn de nuc.

 

În comparație cu durata medie de viață a unei case contemporane, Casa X a fost construită să reziste generații întregi, adânc ancorată în peisaj, asemenea blocurilor granit și arborilor care o înconjoară.

Plan parter
Plan etaj

PROIECT: Casa X; AMPLASAMENT: Serranía de Cuenca, Valdemorillo, Spania; SUPRAFAȚA TERENULUI: 2 000 mp; SUPRAFAȚA CONSTRUITĂ DESFĂȘURATĂ: 220 mp; ARHITECTURĂ: Bojaus Arquitectura; AUTORI: Ignacio Senra, Elisa Sequeros; ECHIPA: Jorge Gabaldón, Javier Luque; STRUCTURĂ: Bernabeu Ingenieros; MANAGEMENT PROIECT: Ignacio Buzzanca Casasús; FINALIZAT: 2024

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0