fbpx

Instalart/ Sculptură/ 001- Prezentarea machetelor

Patricia Teodorescu, Marian Zidaru, Mircea Roman, Cristian Răduţă, Gheorghe Rasovszky, Sebastian Bârlica şi Marius Leonte, adică Instalart/ Sculptură/ 001, prezintă joi, 21 februarie, după 7 seara, la Fratelli Espresso Bar cele 7 propuneri ale sculpturilor ce vor fi expuse temporar în această vară în spaţiul Contrast, spaţiu amplasat deasupra parcării subterane de la Universitate, pentru ca mai apoi să îşi gasescă locul în Parcul de Sculptură.

Instalart/ Sculptură/ 001- Prezentarea machetelor

În septembrie anul trecut, i-am prezentat la Aiurart. Pe ei, activitatea lor, dar şi misiunea Instalart. Revenim acum cu propunerile celor şapte artişti privind sculpturile/ instalaţiile ce vor căpăta formă până la sfârşitul lunii mai, pentru ca apoi să ne putem bucura de ele timp de două luni chiar la km 0 al capitalei. După aceste doua luni, sculpturile vor fi montate permanent în Parcul de Sculptură, care va creşte, primind anual câte şapte lucrări de artă.

Începand cu acest an, Instalart construieşte un Parc de Sculptură în România, cu lucrări ale artiştilor contemporani români celebri, aşa cum găsim în Anglia (Yorkshire Sculpture Park), Franţa (Kerguehennec/Vannes), Germania (Skulpturenpark Koln) sau Olanda (Kroler Muller Museum).

Instalart îşi propune să demonstreze forţa artei tridimensionale în educaţie şi dezvoltare socială. Pomovează artă contemporană/ sculptură/ obiect/ land art. Instalart/ Sculptură/ 001 este primul proiect Instalart care face parte din seria 001. Alături de acesta vor fi realizate în cursul anului 2013 alte două proiecte: Obiect/ 001 şi Land art/ 001.

Instalart/ Sculptura/ 001 este susţinut financiar de Ţîrdei Law Office şi Tempos Serv. Realizarea sculpturilor este asigurată de Kaustik, Sfera Plastic Design, Inox Style, Twins Design şi FM Signs, iar partenerii şi prietenii Instalart care au susţinut acest proiect încă de la început sunt Radio Guerrilla, Zeppelin, Igloo, 24 fun, Money Magazine, Tataia, Modernism, Veioza Arte, Designist, ArtClue, Make A Point, Vice, Agenţia de Carte, Liternet, BeWhere, Arhiforum, Sub25, Aiurart, Editura Vellant, Atelier Mecanic, Club Control, Fratelii Espresso Bar, MOIR Design Concept Store.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0