fbpx

Instalația Share, Tag or Dye – peste 200 de contribuții de la artiști din toată lumea

Pe 3 septembrie, între orele 19:00 – 21:00, la VAGon – spațiu in(ter)disciplinat, din cadrul Atelierelor Malmaison (Calea Plevnei nr. 137C, etaj 2, București), va avea loc vernisajul instalației Share, Tag or Dye, parte a proiectului omonim derulat de Asociația Fotografică Allkimik. În urma apelului deschis, peste 200 de artiști au contribuit cu link-uri din feed-urile lor de social media pentru materializarea instalației colective, care poate fi vizitată până pe 24 septembrie, cu o programare în prealabil prin DM pe Facebook sau Instagram Allkimik

Proiectul Share, Tag or Dye chestionează mediile de diseminare ale artei atât pe filieră digitală, cât și participativă, colaborativă și expozițională și pune în discuție social media ca mediu de consum pentru obiectele artistice – în ce măsură poate micul ecran contemporan, pe care îl deținem cu toții, să redea complexitatea unei lucrări de artă?

 

„Share, Tag or Dye a avut ca punct de plecare experiența personală a inițiatorilor – am observat că trebuie mereu să jonglăm între timpul petrecut investit în creație și cel dedicat auto-promovării. Și ne-am gândit că nu suntem singurii în situația asta, ci mai degrabă este vorba de un fenomen generalizat în lumea artei. De aici a apărut ideea unui proiect inclusiv care să adune conținut din social media și să-l materializeze folosind tehnici alternative cum este antotipia și cianotipia, rezultatul fiind o instalație foto inedită chiar și pentru noi, pentru că încercăm de fiecare dată să ne punem noi challenge-uri și să experimentăm încontinuu.”, povestește Ștefan Dinu, directorul tehnic al proiectului.

 

De asemenea, Share, Tag or Dye și-a propus și să democratizeze ideea de open call prin absența uzualului proces de selecție, în urma căruia o bună parte dintre candidații înscriși sunt, în mod obișnuit, refuzați din motive care nu întotdeauna țin de calitatea propunerilor. Astfel, peste 200 de lucrări înscrise de artiști din toată lumea, din Chile și până în India, Suedia și Noua Zeelandă, au fost incluse integral, fără selecție, în instalația ce a transpus lucrările înapoi în plan material, folosind tehnici de fotografie analog cu aproape 200 de ani de istorie.

 

„Pe 22 iulie am lansat un apel deschis pe paginile de Facebook și Instagram Allkimik, în cadrul căruia oricine ne-a putut trimite un link către o postare în care și-a auto-promovat munca. Am colectat toate aceste link-uri și le vom transpune în mediu fizic printr-o tehnică fotografică istorică. Practic, vom recrea în spațiul expozițional feeduri de social media, printre care vizitatorii vor putea să navigheze fizic, contrar variantei de pe telefonul mobil. Vom crea o experiență imersivă prin care publicul să poată să experimenteze limitările reale ale foarte micului ecran atunci când vrem să explorăm arta și, sperăm noi, să extindem cât mai mult consumul de artă dincolo de spațiul virtual.”, spune Andrei Tudose, inițiatorul și coordonatorul proiectului. 

 

Pe lângă open call, Share, Tag or Dye mai aduce și o serie de evenimente diverse menite nu doar să adreseze problemele enunțate mai sus, dar și să cristalizeze comunitatea de fotografi și artiști interesați din București. Pe 6 august a avut loc un workshop de antotipie, care a celebrat prima ediție a World Anthotype Day, organizată de Alternative Photography, partener în proiect, în care participanții au aflat mai multe despre această tehnică sustenabilă bazată pe materiale naturale și eco-friendly (antotipia este una dintre primele tehnici fotografice, ce implică decolorare prin intermediul soarelui a unor emulsii pigmentate, realizate din plante, fructe ori legume).

 

„Ne-am obișnuit să vedem artă în mediul digital, deși suntem conștienți că diferă foarte mult față de experiența de a interacționa direct cu o lucrare într-un spațiu expozițional. Deși expansiunea online are și niște avantaje importante, cum ar fi diseminarea independentă de teritoriul fizic, e important de menținut un echilibru între online și offline. Ne dorim să extindem practica artistică înspre inclusivitate, transdisciplinaritate și, mai ales, către experiment. Share, Tag or Dye este o provocare atât pentru artiști cât și pentru public de a sonda și extinde limitele mediului online și a interacțiunilor posibile în offline.”, adaugă Sabina Suru, directorul artistic al proiectului.

 

           

Alte evenimente integrate includ un tur public ghidat al expoziției cu Ștefan Dinu, în cadrul DoiJoi, pe 8 septembrie, între orele 18:00 – 22:00 iar finisajul instalației va avea loc pe 24 septembrie, între orele 19:00 – 21:00.

 

***

 

Share, Tag or Dye este un proiect cultural de promovare a artiștilor români, alături de artiști internaționali, prin intermediul unui dialog transparent, extins și colaborativ. Mai multe informații despre evenimentele din cadrul proiectului Share, Tag or Dye sunt disponibile pe pagina de Facebook Allkimik.

 

Share, Tag or Dye este un proiect finanțat de Ministerul Culturii prin programul Acces 2022.

 

Parteneri culturali: VAGon – spatiu in(ter)disciplinat, Atelierele Malmaison, Alternative Photography, Tied to Light, Alternative Processes.

 

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Internațional, București FM, Zile și Nopți, Curatorial, Igloo, The Institute, Zeppelin, Cărturești, IQads, LIFE.ro, Spotmedia, Observator Cultural, Propagarta, Modernism, Revista Atelierul, PRwave, Munteanu, SMARK.


Pornit inițial ca proiect antreprenorial de nișă, co-fondat de Ștefan Dinu și Alex Spineanu (fotografi și antreprenori), Allkimik și-a propus încă de la începuturi, în urmă cu peste 10 ani, să susțină comunitatea pasionaților și practicienilor (atât amatori, cât și profesioniști) de fotografie analog, alternativă și experimentală, prin cursuri și workshopuri, developare și print analog & alternativ, studio de ambrotipie și, mai ales, prin deschiderea unui spațiu creativ accesibil oricărei persoane interesate de acest domeniu tehnico-artistic – FotoHub (2009-2017). Începând cu 2020, echipei i s-a alăturat Sabina Suru (artist vizual și manager cultural), iar organizația s-a restructurat în Asociația Fotografică Allkimik, pornind împreună o suită de proiecte care își propun implicarea comunității artistice și a celei tehnico-fotografice, într-o rețea colaborativă, sustenabilă și transparentă. 

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0