fbpx

Institutul Francez din Bucureşti şi MNAC prezintă MatériO

Miercuri, 23 iunie, de la ora 19:00, la MNAC are loc vernisajul expoziţiei MatériO/Inspiré par la nature, organizată în colaborare cu Institutul Francez din Bucureşti şi deschisă până pe 18 iulie 2010.

Prezentând o colecţie de mai mult de 50 de materiale care ridică întrebări despre imitaţie, frontiera între natural şi artificial şi biomimetism, expoziţia imaginează o scenografie demnă de un laborator SF, unde Natura este sursa inepuizabilă a cunoaşterii.

De altfel, natura este singura „industrie” care a stăpânit pe deplin dezvoltarea durabilă, iar designerii de azi se inspiră mult din fenomenele naturale pentru a crea obiecte de uz comun cât mai apropiate de organismele vii. Expoziţia MatériO/ Inspiré par la nature aduce laolaltă astfel de obiecte de designer (Mathieu Lehanneur, Gilles Belley), dar şi creaţii textile (GuetaTzuri), proiecte arhitecturale (agenţia Kokkugia) sau fotografii (Pascal Goetgheluck).

Marca GuetaTzuri s-a lansat în 2006, prin colecţii având ca materiale de bază siliconul şi mătasea, create iniţial pentru Christian Lacroix, Jean-Paul Gaultier, Givenchy, Armani sau Christian Dior. Colecţiile actuale sunt inspirate din lumea marină macroscopică şi cea vegetală. Mult mai animal, boneproject al lui Andy Ross foloseşte ca material osul, într-o reflecţie asupra raportului uman cu animalele şi cu moartea, creând accesorii de zi de zi, cum ar fi ceasuri, şi o diversitate de alte obiecte.

Mathieu Lehanneur, cu ale sale Elemente Domestice/Eléments domestiques, îşi propune să creeze habitatul-epidermă, care să ne reechilibreze senzaţiile şi emoţiile. Astfel, Elément O este un plămân domestic care asigură concentraţia ideală de oxigen în aer prin activarea spirulinei, o algă microscopică. În acelaşi sens evoluează şi proiectul Fabrica vegetală/ Fabrique Végétale al lui Gilles Belley: o serie de obiecte domestice din agro-materiale (reziduuri agricole biodegradabile) care caută să creeze noi practici în simbioză cu lumea naturală. Pe 50 ecrane video, vizitatorii vor putea admira fotografiile macro ale lui Pascal Goetgheluck cu structurile intime ale eşantioanelor prezentate.

Printre efectele naturale pe care le (re)descoperim în această expoziţie se numără:

  • Efectul lotus, descoperire a anilor ’70, inspirat din proprietatea suprehidrofobică a frunzelor de lotus şi folosit astăzi pentru betoane hidrofugante şi pentru căzi.
  • Efectul piele de rechin, vedeta competiţiilor olimpice de înot din 2004.
  • Efectul velcro, descoperit în 1948, inventat plecând de la ciulini agăţaţi în blana câinilor. Reproduşi după 8 ani de cercetare, cârligii minusculi ai plantei sunt acum peste tot în mediul nostru cotidian.

Lecţiile pe care ni le dă natura:

  • Foloseşte o singură formă de energie principală: energia solară.
  • Nu consumă decât cantitatea de energie de care are nevoie.
  • Adaptează forma funcţiei.
  • Reciclează tot.
  • Pariază pe diversitate.
  • Lucrează cu expertize locale.
  • Limitează excesele din interior.
  • Foloseşte constrângerile ca pe o sursă de creativitate.

(Janine Benyus, biologist, autoarea cărţii Biomimicry: Innovation Inspired by Nature)

Institutul Francez din Bucureşti şi MNAC prezintă MatériO

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0