fbpx

„Interludii ” de Cornel Brad

Cu ocazia Festivalului Internaţional George Enescu, NeoGalateca găzduieşte în perioada 30 august – 10 octombrie „Interludii”, expoziţia fotografică a artistului Cornel Brad, care ne introduce în culisele importantului eveniment cultural. Proiectul prezintă o selecţie din cele peste 140 de imagini alb negru, dintre care 70 sunt portrete ale soliştilor, dirijorilor, instrumentiştilor şi dansatorilor care au participat în anul 2013 la festival.

Mari artişti precum Sir Neville Marriner, Marek Janowski, Murray Perahia, Antonio Pappano, Boris Berezovski, Ottavio Dantone, James Gaffigan, Semyon Bychkov, Katia & Marielle Labeque, Vladimir Jurowsky, Alexandra Dariescu, Maxim Vengerov, Amanda Forsyth, Angela Cheng, Pinchas Zukerman, Iosif Prunner, Fazil Say, Elisabeth Kulman, Anita Hartig şi Ioan Hollender sunt, printre alţii, portretizaţi în această expoziţie.

Unul dintre momentele mele preferate ale fotografierii s-a petrecut într-o mică sală de tribunal transformată ad-hoc în vestiar şi sală de repetiţii pentru trioul Forsyth-Zuckerman-Cheng. E un triptic în care ei deconspiră emoţiile viitorului concert în reverberaţiile Sălii Paşilor Pierduţi din Palatul de Justiţie. Din cele trei ore petrecute împreună au rămas două minute magice, asta pot vedea şi pe ceasul încadrat în fotografii. Cea mai personală fotografie este un cadou pe care Evgheny Kissin mi l-a făcut ascunzându-se în spatele degetelor cu care de obicei redescoperă muzică şi pe sine. E o fotografie prin care m-am regăsit cumva şi eu.” dezvăluie Cornel Brad.

Fotografiile, realizate cu precădere în lumina cu intensitate redusă, traducând vizual atmosfera şi timpul muzical de atunci, se regăsesc şi în albumul lansat la Galateca, în iulie 2014, în colecţia iglooart, editura Igloo Media. Prin amplitudinea şi ineditul listei de personalităţi portretizate, precum şi prin spaţiul şi contextul în care a fost realizat, catalogul este o premieră editorială în România.

Titlul „Interludii” relevă cititorului plasarea în timp a actului fotografic, în momentele de pauză dintre repetiţiile şi spectacolele artiştilor, în principal în culisele sălilor de spectacol. Expoziţia se deschide duminică 30 august, ora 17:00.Fotografiile, în serie limitată de 10 sau 20, pot fi achiziţionate de iubitorii de muzică şi artă la NeoGalateca.

Cornel Brad trăieşte în Bucureşti. A lucrat ca librar, editor şi manager de proiecte de protecţia mediului, realizând în ultimii ani că cele mai profunde pasiuni ale sale sunt fotografia, muzica şi oamenii. Toate acestea au convers în 2013 prin accesul în culisele celei de-a 21-a ediţii a Festivalului George Enescu. Fotografiile sale au fost publicate în Adevărul, Aspen Idea, Decât O Revistă, Igloo, Observator Cultural, La Terasse şi AgriPlus şi se află în colecţii particulare din Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Marea Britanie, Italia, România, Rusia şi SUA.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0