Intervenţie urbană la Brăila

În arhitectură şi urbanism, procesul organic de evoluţie şi constituire a oraşului este, adesea, considerat firesc şi implicit înţelegerii profesionistului; la fel şi existenţa obiectelor în organizarea spaţiului arhitectural şi urban. Ambele, deoarece fac parte din sfera firescului, a obişnuinţei, a cotidianului, a implicitului, par a fi deturnate de rutina profesională prin teoretizare, ascunse sub straturi de metafore, interpretări, procese şi metode mecanizate.

n ÎndrumĂtori: Cristian Ştefănescu,
Andrea Spreafico, Guillaume Eckly,
Cătălina Ioniţă, Angelica Stan

Aşa cum se întâmplă, în general, cu lucrurile intrate în rutină, acestea cad cu totul în desconsiderare sau, dimpotrivă, fiind folosite prea mult, se despart de sensul şi rolul lor în educaţie; în ambele cazuri, rezultatul este acelaşi: pierderea înţelesului util al expe­rienţei cotidiene pentru educaţia viitorilor arhitecţi şi urbanişti. Deşi oraşele româneşti sunt marcate de fenomene urbane recent studiate în toată Europa – shrinking, conflict, periferializare, abandon, potenţial creativ al locuitorilor, forme noi de micro-urbanism, utilizări temporare, abundenţa fondului construit neutilizat rezultată din contracţia economică şi demografică etc. – sunt prea puţin, dacă nu deloc, câmp de experimentare pentru studenţi. „LABORATOR BRĂILA – Abordări alternative ale periferiilor urbane în cadrul unui oraşş cu creşterea stagnată (B-LAB)”1 este un proiect cultural de cooperare între două universităţi care, depăşind impasul căderii în rutină, abordează interdisciplinar o problemă importantă astăzi pentru oraşe, plecând de la înţelegerea contextului local – Brăila, oraş care, în ciuda unor procese ce indică un declin economic şi demografic, este posesorul unui capital difuz de urbanitate, meritând a fi descoperit şi pus în valoare. Acest proiect poate fi considerat un „live project”2 orientat spre producţia spaţială prin abordări experimentale, practice şi colaborative ale realităţii. Experienţa directă, privirea nouă în ideea (re)descoperirii tocmai a acelor caracteristici ale spaţiului urban care, aruncându-l în coti­dian, îl fac să nu se (mai) vadă, considerată de noi esenţială pentru înţelegerea spaţiului urban este, simultan, şi o cale de descoperire a potenţialului latent. De asemenea, intervenţia în spaţiul urban, o cale de operaţio­nalizare a potenţialului astfel descoperit, adaugă experienţei trăite, înţelegerii, dimen­siunea spaţială, construită. Concret, atelierul de vară desfăşurat la Brăila în perioada 22 iulie – 5 august 2015 a culminat în seara de 3 august cu prezentarea a 9 proiecte studenţeşti şi inaugurarea unui pavi­lion în expoziţia „This place is pretty good”, într-un eveniment public şi interactiv pe faleza Dunării. Pavilionul, un garaj prefabricat ridicat pe patru piloni, a atras atenţia trecătorilor, a născut întrebări şi a ţinut prima pagină a ziarelor locale zile la rând. Prin reutilizarea şi repoziţionarea unui obiect întâlnit zilnic în spaţiul urban românesc – garajul prefabricat – autorii au creat o intervenţie urbană care se racordează şi catalizează operaţional potenţialul latent descoperit în Brăila, dar care poate fi uşor identificat în oraşele româneşti: fenomenul controversat al aproprierii individuale, al privatizării spaţiului comun prin plasarea dezordonată a garajelor prefabricate. Ridicarea garajului, atât fizic – încadrând un spaţiu deschis utilizărilor spontane, cât şi simbolic – transformând un obiect simplu, mundan, într-un monument celebrează iniţiativa privată în spaţiul urban periferic şi, implicit, al vieţii sociale în oraş. Garajul cu numărul 11, stă pe malul Dunării la jumătatea distanţei între centrul civic (Palatul Prefecturii) şi centrul istoric (Piaţa Traian), oferă acoperiş trecătorilor şi se constituie într-un popas pe faleză utilizat pentru umbra pe care o lasă, trezeşte curiozitatea trecăto­rilor sau, pur şi simplu, se pierde printre acoperişurile construcţiilor de pe faleză, devenind invizibil. În seara inaugurării, pavili­onul din garaj a găzduit deja o expoziţie despre oraş, un stand de mici şi bere, un ţarc de pepeni şi multe discuţii, ca o demonstraţie a modului în care poate fi evocată viaţa de zi cu zi într-un spaţiu ambiguu: central în istoria oraşului, dar periferic în utilizare şi atenţie. Apărut în anii ’90, garajul prefabricat din beton a devenit loc de exprimare a iniţiativei private, prin instaurarea unui mod propriu de gospodărire a unui spaţiu extras din spaţiul public, evidenţiind în acest fel, atât nevoia de organizare a spaţiului, cât şi potenţialul creativ şi diversitatea gesturilor individuale be­ne­fică pentru diversificare. Fără a milita pentru păstrarea acestui mod dezorganizat de utilizare a spaţiului, dar celebrând modul în care aceste obiecte au catalizat iniţiativa privată şi viaţa socială, pavilionul din garaj evocă o parte a vieţii sociale a locuitorului de la bloc. Utilizat adesea individual, ca spaţiu de păstrare a murăturilor, spaţiu de atelier pentru hobby, mici afaceri sau, în comun, ca spaţiu de „club” (nu de puţine ori fiind folosit pentru a urmări un meci de fotbal împreună cu vecinii), acest obiect mundan a fost folosit şi ca instalaţie de joacă – acoperişurile garajelor înşiruite fiind loc de observaţie sau pârleazuri între curţile de blocuri, loc de petrecut copilăria şi adolescenţa în anii ‘90, revelând potenţialul creativ al locuitorilor şi nevoia de ieşire din standard. Ridicarea garajului pe faleză demonstrează faptul că un obiect mundan şi simplu precum garajul prefabricat din beton poate reprezenta, monumental, iniţiativa privată răspândită în spaţiile urbane periferice şi, implicit, impactul social al acesteia. Ideea de a elibera spaţiul este clar arătată prin ridicarea sa pe o structură elegantă, curată şi foarte clară, care susţine obiectul prezentat în starea în care a fost găsit. Un soclu (minimal) care, pe lângă faptul că eliberează/ redă spaţiul privatizat spre folosinţă publică, în plus, încadrează un element valoros al Brăilei – malul drept al Dunării. Devenit un artefact – un obiect cu semnificaţie istorică, socială, dar mai ales culturală, garajul ridicat evocă modul în care spaţiile periferice pot fi animate, transformate, alterate cu uşurinţă, devenind, într-un mod organic, centre vitale cu importanţă socio-culturală, un aspect pertinent şi, de ce nu, chiar identitar, pentru oraşele româneşti şi nu numai, care, abordat în continuare, poate articula discuţia globală despre iniţi­erea şi susţinerea proceselor organice şi/sau participatorii de transformare urbană ca o abordare legitimă în arhitectură şi urbanism. Modul de acţiune, testat până în acest punct, în proiect este cu atât mai interesant în legătură cu oraşul postindustrial (caracterizat de delocalizarea producţiei şi de consumul de nişă) în care constatăm procese care se situează oarecum în opoziţie cu cele care au caracterizat perioada industrială (producţie localizată şi consum de masă), declinul şi contracţia urbană fiind două dintre cele mai evidente şi relevante la nivel european. Dinamica economică, ritmul cu care tehnologia se uzează moral, migraţia populaţiei, aspiraţiile grupurilor sociale, contextul socio-politic şi alţi asemenea factori se manifestă în spaţiul urban prin noi moduri de organizare spaţială şi socială, evidenţiind un raport dinamic între schimbări programate şi schimbări organice în procesul de transformare a spaţiului urban, spaţiul urban fiind guvernat, din ce în ce mai mult, de alte legi decât cele care l-au produs. Micro-transformarea şi procesele informale, subiecte puţin abordate în contextul românesc, sunt câteva dintre temele care vor fi abordate în continuare în cadrul proiectului B-LAB de un grup internaţional de studenţi şi profesori.            

Note: 1 Proiect finanţat printr-un Grant SEE oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României. Promotor: Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” – Facultatea de Urbanism (UAUIM), Partener: Bergen Arkitekthøgskole (BAS), Norvegia, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila. www.urbanmarkers.ro 2 În ultimul timp, multe universităţi introduc în programa lor astfel de programe interdisciplinare bazate pe realitate, iar Bergen Arkitekthøgskole (BAS) face asta din 1986 axat pe dezvoltarea unui program de educaţie în arhitectură cu orientare socială, devenit tradiţional, orientat spre producţia spaţială prin abordări experimentale, practice şi colaborative ale realităţii. Această abordare este, adesea, influenţată de domenii de studiu complementare precum arta, antropologia şi ecologia. Multiple cursuri, ateliere şi evenimente găzduite de-a lungul anilor în Norvegia şi în ţări din lumea întreagă, au constituit baza dezvoltării unei relaţii deschise între educaţia şi practica de arhitectură simultan în societatea locală şi globală contemporană. www.bas.org