Interzis în dormitor!

Bucureşti. Bucureşti Nord. Nu, nu la gară, ci într-un cartier din nord. Rezidenţial în sens tehnic nu în cel de calitate a locuirii. Trecem peste, căci discuţia prin zona asta ar fi cam lungă şi am trăncăni prea mult, şi ajungem „după blocuri”, într-un apartament. Nimic neobişnuit până dincolo de uşa de la intrare.

Text: Luiza Zamora
Foto: ODA

La fel ca în poveştile cu copii fără de astâmpăr care deschid uşa interzisă, aşa şi aici aşteptările sunt depăşite. 250 de metri pătraţi, dar nu în totalitate vizibili şi accesibili, lăsaţi să respire cât pot de larg, cu funcţiuni definite la nivel spaţial şi mai ales cu acţiune la nivel senzorial şi emoţional, ceea ce dă, dincolo de coordonatele tehnice ale amenajării unui spaţiu, măsura spiritului ludic al celor doi arhitecţi, dar în egală măsură şi a proprietarului. Joc, dar şi „îndrăzneală”, pentru a folosi un cuvânt pe care cei doi îl apreciază la justa lui valoare! (sic!).

Neobişnuitul fiind ceea ce se caută zilele astea, aflăm, uitându-ne de jur împrejur şi mai de aproape, că nu minimalista redactare, albul intact al pereţilor şi al canapelei şi nici măcar lumina fac spaţiul interesant, ci regăsirea unor materiale pe care le cauţi pe şantier, la mercerie sau la uzina de maşini. Şi asta nu ar fi tot! „Ieşitul din comun” îi vine din relaţia dintre materiale, scumpe şi ieftine, stranii şi obişnuite. Cum e să stai pe canapeaua ta scumpă, să te uiţi în tavan prin ochiurile plasei de fier beton? Sau să îţi vezi plasma televizorului de multe mii de euro prinsă între bureţi fonoabsorbanţi înveliţi în catifea crem din care alţii îşi taie haine? Răspunsul exact îl dă proprietarul care e încântat şi interacţionează intens cu spaţiul şi, mai mult, comunică arhitecţilor ce simte. Aşadar, relaţia chiar funcţionează de ambele părţi, ceea ce trebuie să recunoaştem că se întâmplă destul de rar. Deci, se poate!

Şi, la final, dacă nu aţi observat, „uşa interzisă” e a dormitorului.