Praid. Între sare şi pădure

Cu ceva ani în urmă, am avut ocazia să fac o baie în apele Mării Moarte. A fost straniu şi vesel deopotrivă, poziţiile şi mişcările obiş­nuite din mările, lacurile sau piscinele în care mă scăldasem până atunci fiindu-mi serios perturbate de salinitatea extremă a apei. Am rămas totuşi cu amintiri plăcute în care se amestecă dârele albe de sare de pe piele, gustul amar de sărat al apei, usturimea ochilor şi făcutul plutei pe burtă. Ulterior, am aflat că există şi la noi în ţară asemenea saramuri terapeutice (lacuri sau piscine) în care te poţi transforma temporar în gogonea sau castravete, după gust sau stil.

Text: BRUNO ANDREŞOIU
Foto: ŞERBAN BONCIOCAT, BRUNO ANDREŞOIU

Una (poate cea mai cunoscută) dintre acestea, în formă de ştrand, se găseşte la Praid, comună harghiteană celebră datorită nu atât exploatării de sare cât mai ales turismului pe care prezenţa salinei a reuşit să-l genereze. Atracţiile turistice sărate ale comunei sunt, în ordinea importanţei, salina subterană, ştrandul cu saramură şi canionul de sare, iar numărul celor care le vizitează anual depăşeşte jumătate de milion. Toate aparţin Societăţii Naţionale a Sării Salrom SA, care în urmă cu câţiva ani a început un amplu program de reevaluare a activelor turistice ale companiei.

Ca urmare a acestei iniţiative, în anul 2011, igloo architecture a întocmit un amplu Studiu de Fezabilitate pentru dezvoltarea turistică a sucursalei Salina Praid. Studiul cuprindea şi propunea mai multe obiective: amenajarea turistică a unui nou orizont minier identic celui actualmente vizitabil, refacerea ştrandului, construcţia unui hotel de patru stele şi construcţia unui camping în apropierea canionului de sare.

Pe lângă aceste obiective aparţinând Salrom, au fost propuse şi câteva schiţe pentru reamenajarea parţial pietonală a străzii care traversează zona turistică.

Cel mai abordabil dintre toate proiectele propuse – în  termeni de costuri, nevoie urgentă şi durată de realizare – a fost refacerea ştrandului, care funcţiona până anul trecut în condiţii destul de aproximative, rezultat al unor succesive refaceri, reconstrucţii şi extinderi. Toate fiind făcute din aproape în aproape, cu resurse locale, limitate şi fără vreun plan coerent. Construcţii vechi de un secol coabitau cu altele noi, fără vreo legătură estetică, identitară sau funcţională şi poziţionate cam cum s-a nimerit sau au fost moştenite. Mare parte din potenţialul terenului era astfel neutilizat, dacă nu de-a dreptul risipit, iar dotările tehnice rămăseseră şi ele mult în urma timpului. Ţinând cont de situaţie şi în egală măsură de dorinţa de înnoire a clientului, proiectul nostru a plecat de la premisa refacerii integrale a ansamblului, fără a păstra nimic din construcţiile existente. Demolarea lor a eliberat terenul în totalitate, singura constrângere pe care am ales să o asumăm în noul proiect fiind poziţia (groapa) vechii piscine.

Zona în care urma să amplasăm construc­ţiile noului ştrand era departe de a fi una simplă. Ne aflam pe strada turistică cea mai circulată, cea pe care se găsesc principalele atracţii ale comunei – salina, ştrandul, drumul către canionul de sare. Ca atare, încropelile turistice de tip caşcarabetă, chioşc, terasă şi alte asemenea invadau până la refuz trotuarele, într-o devălmăşie de culori, plastice, oameni şi maşini. Cadrul construit era (este) şi el extrem de divers şi incoerent. Există pe de o parte construcţiile platformei industriale de prelucrare a sării, cu hale, şoproane, magazii şi un turn de cam 5-6 etaje în planul doi, câteva blocuri socialiste de mici dimensiuni, unele case nu foarte vechi şi, mergând către canion, noile construcţii turistice săteşti de tip pensiune sau bungalou. În afară de birourile sucursalei, adăpostite de o clădire din secolul trecut cu ceva valoare ambientală, nimic din cadrul construit nu putea constitui reper sau partener valid de dialog arhitectural.

Luând în considerare aceste observaţii, precum şi identitatea şi valorile clientului – o mare companie industrială, care trebuie să aibă o relaţie solidă cu tehnologiile de ultima oră – am optat pentru o expresie arhitecturală explicit contemporană, pentru o construcţie care să exprime o opţiune clară pentru viitor. Arhitectura contemporană însă, ori­cât de eliberată de constrângerile formale ale curentelor istorice, are nevoie de repere conceptuale clare, în absenţa lor reducându-se la compoziţii de volume tributare nu­mai priceperii de goblenist a arhitectului care o produce. Adică un fel de forme fără fond (şi ca de obicei copiate de la alţii mai avansaţi), ca să facem loc şi locurilor comune în acest original articol.

Îngroziţi de perspectiva goliciunii conceptuale şi în continuare la fel de decişi de a nu lua drept fond forme tradiţionale îndelung mestecate şi digerate (recte a pastişă), am ajuns să căutăm fondul în singurul loc în care ni s-a părut că ar fi ceva de găsit, anume în teritoriul valorilor locale sigure şi asumate. Iar cum pentru cele culturale ar fi fost nevoie să învăţăm o limbă fără genuri într-un termen mult prea scurt, am preferat să scotocim zona valorilor naturale. Ni s-a părut că a propune o arhitectură care să vorbească, în limbajul metaforic specific, despre valorile naturale certe ale locului în care se găseşte, ar fi unul din modurile cele mai oneste de a ne manifesta. Ca atare, fiind vorba de un ştrand cu apă sărată, deasupra unei saline, construit pentru o companie de minerit şi prelucrare a natriu-clorului, sarea ne-a apărut din start ca prim reper obligatoriu.

Olăritul de la Corund nefiind specific Prai­dului, ne-am orientat către nesfârşit ondulatul teritoriu acoperit de păduri al zonei, de care oricine vizitează comuna nu are cum să nu se îndrăgostească. Despre astea ni s-a părut corect şi bine să vorbească arhitectura ansamblului pe care am ajuns să-l propu­nem şi de aceea faţada principală combină griul de sare al betonului aparent cu maronul panourilor din grinzi de lemn montate oblic, strâmb, necartezian, precum trunchiurile unei păduri. Nevoia de intimitate dintr-un ştrand situat pe o arteră circulată, ne-a condus la amplasarea clădirii către stradă, pentru a constitui o barieră vizuală între cei îmbrăcaţi în haine de stradă şi cei în costum de baie dinăuntru.

Construită în formă de L, pentru a închide ambele străzi ce mărginesc terenul, pe parter şi cu un etaj parţial, clădirea ştrandului nu depăşeşte în înălţime construcţiile învecinate şi adăposteşte toate spaţiile necesare unei bune funcţionări a ansamblului. La parter se găsesc intrarea, punctul de pază, magazinul, vestiarele pe sexe, spaţiile tehnice şi depo­zitele bucătăriei, precum şi un bar ce pri­veşte către piscină. Terasa restaurant, aco­perită, datorită amplasării la etaj oferă pers­pective atât asupra piscinelor şi teraselor din jurul acestora, cât şi asupra dealurilor şi pădurilor din jurul Praidului. Tot la etaj se mai găseşte un bar destinat terasei de plajă amenajată deasupra vestiarelor, precum şi spaţiile închise ale bucătăriei şi depozitărilor aferente. Piscină cu apă sărată, atracţia de bază a ştrandului, a adus câteva noutăţi în raport cu vechiul bazin. În primul rând, suprafaţă de apă este semnificativ mai mare, o cerinţă importantă şi obligatorie, dat fiind afluxul de oameni în sezonul cald. Vechea excavaţie de care ne-am folosit în ampla­sarea noii piscine a fost extinsă către nord, un nou bazin mai mic fiind legat de cel principal printr-un canal de adâncime egală. Su­prafaţa totală de apă depăşeşte acum 1 900 mp şi este deservită de un sistem mo­dern de filtrare şi recirculare a apei sărate. În bazinul mare este amenajat şi un pool-bar, cu servire direct în apă.

Date fiind dimensiunile şi suprafaţa noului bazin, terasele din jurul său ar fi fost separa­te de apă, iar ocolirea sa ar fi fost foarte com­plicată. Ca atare, am decis crearea unei legături între terasa principală, cea din zona intrării şi terasele perimetrale, amenajate în jurul bazinelor, şi anume un pod din lemn care traversează piscina prin zona îngustă. Astfel, circulaţiile sunt semnificativ reduse şi ansamblul capătă un element distinctiv. Forma podului, realizat integral din lemn şi sticlă (singurele materiale capabile să reziste agresivităţii mediului salin), reia aceeaşi metaforă a pădurii, copiind forma unui element al panourilor de închidere vizuală din lemn. În cazul acesta trunchiurile sunt răsturnate şi formează structura de rezistenţă de care sunt agăţate treptele şi platforma de pe care pot fi contemplate ambele piscine.

Cu o capacitate semnificativ mărită, cu dotări contemporane şi finisaje ce ţin cont, pe cât posibil, de specificul mediului salin, ştrandul din Praid este prima investiţie turistică de mare anvergură realizată de Salrom şi care fără determinarea echipei locale nu ar fi fost probabil realizată. Expresia arhitecturală neobişnuită a fost acceptată dintru început cu entuziasm şi asumată întrucâtva ca nou reper identitar al turismului salin local, semn al unei deschideri de care am fost şi noi în egală măsură surprinşi şi bucuroşi.

Sperăm ca acest proiect să fie începutul unei dezvoltări turistice de amploare, care să pună cu adevărat Praidul turistic pe harta Europei.