Ioana Grigorescu. Fațete ale restaurării

Continuând să despicăm firul istoric al arhitecturii cu nuanțe feminine, care a țesut o interfață între tradiție și modernitate în România sec. XX, ajungem la Ioana Grigorescu. De data aceasta, explorăm proiecte de restaurare, abordate cu creativitate și mult curaj – termeni care pot părea străini de limbajul uneori conservator al domeniului.

Între anii ’50 – ’70, Ioana Grigorescu și-a marcat distinctiv poziția în rândul arhitecților care au format incredibila școală de restaurare românească din interiorul Direcției Monumentelor Istorice (DMI), detașându-se prin atitudinea îndrăzneață, radicală și originală – admirată și contestată deopotrivă. Angajată într-un dialog mereu respectuos cu tradiția constructivă a monumentelor istorice, arhitecta și-a exprimat nedisimulat personalitatea puternică și convingerile care urmau linia clară a diferențierii între vechi și nou în proiectele sale de restaurare critică. Expresia nouă pe care o propune este o interpretare în manieră modernă a formei, spațialității și modului de funcționare ale monumentelor istorice.

Bolți Riglate. Mănăstirea Dragomirna

Bolți riglate la intrarea în paraclisul Mănăstirii Dragomirna. © Socialism Modernism

Crezul autenticității, consecvent urmărit, reiese foarte clar din propria descriere a uneia dintre intervenții: „S-au păstrat urmele, asizele de pornire ale bolților originale de cărămidă sau piatră și s-a completat forma spațială cu un material nou al epocii noastre: beton armat aparent, astfel ca pentru cercetător sau vizitator să fie clar diferențiată porțiunea originală de porțiunea reîntregită. Astfel, vizitatorul devine spectator activ al restaurării, să-și dea seama de starea monumentului la începutul lucrării. Este o metodă asemănătoare cu cea practicată pe un vas întregit cu un material contrastant”. Franchețea gesturilor sale este exprimată în viziunea de ansamblu și ajunge până la scara detaliilor sculpturale, tratate cu multă migală și simț artistic.

Impresionanta contribuție a arhitectei s-a concentrat în Nordul Moldovei, acolo unde timp de un deceniu a dezvoltat o activitate de referință, prin cercetarea și restaurarea a numeroase monumente istorice precum Ansamblul Mănăstirilor Dragomirna, Sucevița și Secu, Biserica și Turnul Tezaur de la Mănăstirea Putna, Biserica și stăreția de la Mănăstirea Voroneț. Și lista continuă. Concepțiile sale funcționalist-moderne au fost aplicate reverențios în contexte cu personalitate arhitecturală și istorică care ar fi putut fi copleșitoare. Ioana Grigorescu a controlat, însă, abil corespondența dintre nou și preexistent, imprimându-i dinamism și menținând-o armonioasă totodată.

Mănăstirea DragomirnaChilii. Mănăstirea Dragomirna

EgumeniaEgumenia. Mănăstirea Dragomirna

Mănăstirea SucevițaScara de acces către chilii. Mănăstirea Sucevița

SchițeSchițe

Ocazia de a-i descoperi desenele, schițele, studiile, fotografiile și gândurile se datorează în primul rând unui efort extraordinar al arhitectei de auto-arhivare a propriei opere. La jurnalul de proiecte de arhitectură se adaugă o impresionantă serie de portrete și auto-portrete, realizate spontan în linii puține și nervoase, care dezvăluie fațete ale artistei Ioana Grigorescu – pasională în orice postură. 

thumb

…niciodată creionul meu nu a stat…

Toate aceste manifestări pot fi descoperite pe îndelete în albumul monografic „Ioana Grigorescu. Calea sincerității” scris și coordonat de arh. Alexandru Panaitescu, împreună cu arh. Rodica Panaitescu în calitate de cercetător al fondului „Ioana Grigorescu”, din arhiva aflată în grija Uniunii Arhitecților din România. Materialele au ajuns sub ocrotirea UAR la inițiativa arh. Șerban Sturdza și a Marianei Celac, recuperate fiind din locuința-atelier a Ioanei Grigorescu.

017b-Apart-biroul IGLocuința- atelier a arhitectei

Inventarierea și cercetarea materialelor, expozițiile dedicate arhitectei și apariția acestei cărți sunt un gesturi importante, pline de rezonanță și sens, care reușesc să ofere recunoașterea meritată unei contribuții extraordinare la arhitectura românească – daruri pe care Ioana Grigorescu le-a lăsat în urma sa și care merită descoperite atent, rând pe rând, pagină cu pagină, planșă după planșă.

Calea sincerității