fbpx

Ion Grigorescu în Camera de Oaspeţi

Din 10 iulie 2013, timp de o lună, artistul Ion Grigorescu expune în cadrul expoziţiei Mircea Cantor: Q.E.D. la MNAC.

Artist mitic al artei contemporane româneşti, cunoscut mai ales prin filmele, fotografiile şi instalaţiile sale, Ion Grigorescu va prezenta o „lucrare” inedită de acestă dată. O latură mai puţin cunoscută a lui este aceea de pictor de biserci şi icoane, demers care nu apare ca o alternativă sau a doua cale, ci care completează într-un mod sui generis practica sa artistică şi spirituală. Icoana – Sfânta Cruce – realizată special pentru această expunere în camera de oaspeţi, este prezentată ca şi cum am întâlni-o în mod obişnuit într-o bisercă sau mănăstire ortodoxă. (M.C.)

Ion Grigorescu este cel de-al patrulea invitat în „Camera de oaspeţi”, un spaţiu integrat expoziţiei ce va găzdui în fiecare lună lucrarea unui artist, prieten sau artizan care împărtăşeşte aceleaşi afinităţi cu Mircea Cantor: Rudolf Bone (aprilie), Geta Brătescu (mai), Gabriela Vanga (iunie), Ion Grigorescu (iulie), Corneliu Brudaşcu şi Andrei Şerban (august), Victor Man (septembrie), Oanea Vasile şi Ioan Opriş (octombrie), Ciprian Mureşan şi Angajare de clovn de Matei Vişniec, regia Geo Balint, cu Eliza Noemi Judeu, Nina Ionescu şi Adelaida Perjoiu (noiembrie), Adrian Gagiu (decembrie), Victoria Berbecaru (ianuarie), Miklós Onucsán (februarie), Pavel & Tudor (martie).

Expoziţia Mircea Cantor: Q.E.D va ramane deschisă la MNAC pâna pe 13 aprilie 2014. Expoziţie îngrijită de Raluca Velisar şi Mihai Pop.

Ion Grigorescu s-a născut în 1945, România. Trăieşte şi lucrează la Bucureşti.
Printre expoziţiile personale recente amintim:
2012: Galerija Gregor Podnar, Berlin.
2011: Performing History, Pavilionul României la cea de-a 54-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia, Italia, curatori Maria Rus Bojan şi Ami Barak, (cu Anetta Mona Chişa & Lucia Tkáčová); Cortul Diplomatic, MNAC Bucureşti, Salonul de proiecte, curatori Magda Radu şi Alexandra Croitoru (cu Anetta Mona Chişa & Lucia Tkáčová); Muzeul de Artă Cluj-Napoca, România; Rome, studioul artistului, Bucureşti, România (cu Bogdan Vladuţă).
2010: Oedipus The Wanderer, Galerija Gregor Podnar, Berlin, Germania.
2009: Ion Grigorescu: In the Body of the Victim 1969–2008, Muzeul de Artă Modernă, Varşovia, Polonia, curator Kathrin Rhomberg;
Cel ce se pedepseşte singur, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia, itinerată la Muzeul de Artă din Timişoara, Muzeul de Artă, Cluj-Napoca şi Neuklosterburg, Austria (cu Ştefan Bertalan şi Florin Mitroi); The Poor People are Fending for Themselves, Angels Gallery, Barcelona, Spania.
2008: JGM Galerie, Paris, Franţa, curator Ami Barak.

Expoziţii recente de grup:
2013: Le Pont, MAC Musée d’Art Contemporain, Marseille, Franţa; Nacked Man, Ludwig Múzeum, Budapesta, Ungaria.
2012: Printemps de Septembre, Toulouse, Franţa; Printed, Mai 36 Galerie, Zürich, Elveţia; Performing Histories (1), MoMA, New York, USA; PhotoEspaña, a 15-cea ediţie a Festivalului Internaţional de Fotografie şi Arte Vizuale, Madrid, Spania.
2011: Ostalgia, New Museum, New York, USA; Stücke des Widerstands, Motorenhalle, Leipzig, Germania; Out of Place, Tate Modern, Londra, UK. Traveling to Darat al Funun – The Khalid Shoman Foundation, Amman, Jordan.
2010: 6. Berlin Biennale, Berlin, Germania, curator Kathrin Rhomberg; Bucharest Biennial 4, România; The Promises of the Past, Centre Pompidou, Paris, Franţa, curatori Christine Macel şi Joanna Mytkowska.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0