Joc popular în cheie contemporană

DSC_6778

Text: ateliercetrei
Foto: ADMO Studio – Ovidiu Micşa

Construită la începutul secolului al XIX-lea (1838), alături de ansamblul eclectic din care face parte, clădirea ce adăposteşte cele două săli destinate manifestărilor culturale ale Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca reprezintă o etapă importantă a patrimoniului arhitectural industrial al Clujului.

Untitled_Panorama1

Sălile au făcut obiectul a două comenzi diferite. Prima dintre ele, Sala „Şantier” a suferit o intervenţie punctuală de tip „capsulă”, ce a funcţionat, datorită succesului său, ca un element de generare/regenerare, ducând la reabi­li­tarea întregii clădiri. A urmat sala studio a celei dintâi, Sala de „Joc popular”, parte im­plicită a acestei reabilitări.

DSC_6543-2

Cele două spaţii se găsesc într-o relaţie de in­terdependenţă: sala „Şantier” a fost concepută ca o platformă ce poate găzdui spectacole de teatru, conferinţe, prezentări de modă, concerte, expoziţii, workshop-uri, cocktail-uri sau diverse târguri, în timp ce Sala de „Joc popular” reprezintă „atelierul de producţie” ce găzduieşte repetiţiile şi cursurile premergătoare punerii în scenă din sala mamă, la nevoie putând prelua şi manifes­tări de sine stătătoare.

 

DSC_5646

Sala „Şantier” este localizată la parter, în extensia de anii ‘70 a clădirii, iar sala de „Joc popular” este situată în partea istorică a acesteia, de asemenea la parter. Pentru a răspunde cerinţelor de multifuncţionalitate reclamate de sala principală, cea mai mare parte a bugetului a fost alocată infrastructurii tehnice şi echipamen­telor cu care este dotată şi care au fost împărţite în sisteme fixe şi sisteme mobile.

DSC_5614

Cele mobile, împreună cu scena, permit şcolii să activeze în teritoriu, oriunde şi oricând există nevoia sau oportunitatea, dar şi să genereze fonduri operaţionale. Sala de „Joc popular” are un caracter preponderent static, astfel că accentul s-a pus pe materialele şi elementele de design cu rol în procesul educaţional. Conceptul arhitectural pentru ambele săli a fost unul unitar, bazat pe intervenţii minime cu „efecte maxi­me”, ţinând cont în acelaşi timp de parcursul istoric al clădirii.

DSC_5589

Ideea a fost aceea a unei „întoarceri la origini” şi a lucrului cu elemente ale construcţiei, precum punerea în valoare a zidăriei de cărămidă plină în ambele săli, a planşeului istoric din bolţişoare şi a structurii metalice nituite în sala de „Joc popular”, folosirea unui plafon acustic suspendat doar în zona scenei şi păstrarea, în consecinţă, apa­rentă a structurii de 1970 din beton a tavanului sălii „Şantier”. Elementele adăugate au fost pardoseala din lemn masiv de stejar, pe­retele acustic din panouri de MDF furniruite cu stejar, tocurile, din lemn masiv de stejar şi panouri din MDF furniruite, mo­bi­lierul pentru şedere şi mascare a radiatoa­re­lor, oglinzile, vopseaua neagră tip tablă de scris, cortina şi draperiile din catifea ignifuga­tă.

DSC_6697s

Aceste elemente adăugate subliniază latura istorică a sălilor, scoţând în evidenţă prin contrast naturaleţea materialelor iniţiale. S-a dorit ca, atât prin cromatică, cât şi prin materialitate, spa­ţiile create să permită desfăşura­rea actului cultural fără ca „personalitatea” amenajării să li se impună. Una dintre preocupările principale ale biroului ateliercetrei, care constituie atât o dilemă, cât şi o provocare, este dedicată, în mod constant, conceptelor de identitar şi tradiţional şi posibilelor relaţii dintre cele două. Elementele identitare ale sălilor devin, astfel, peretele acustic şi măştile de radiator, executate din panouri de MDF furniruit perforate după o interpretare grafică a modelului tradiţional de cusătură populară românească, folosită la mâneca iei, „lunceţ de unspreceze” sau „albină”.