KIDS LOVE DESIGN Online Market sărbătorește copiii în perioada 30 mai – 1 iunie

1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, se traduce, înainte de toate, prin chicoteli și bună dispoziție. Și pentru că cei mici merită să fie sărbătoriți așa cum se cuvine indiferent de context, Romanian Design Week organizează KIDS LOVE DESIGN Online Market pentru a marca această ocazie.

În perioada 30 mai – 1 iunie, celebrăm copiii așa cum știm cel mai bine: cu și prin design. Astfel, pentru a se adapta contextului pandemiei, Romanian Design Week organizează pentru prima dată un târg exclusiv online, inspirat de UniCredit Bank, care va reuni produse create special pentru copii de designeri români și străini deopotrivă. Cei care sunt în căutarea cadoului perfect vor avea ocazia să aleagă dintr-o selecție de produse curatoriată de echipa festivalului, de la hăinuțe cu imprimeuri exotice și încălțăminte la cărți perfecte pentru lectura de seară ori piese de mobilier pentru mult așteptata redecorare a camerei celui mic.

Mecanismul este unul simplu: publicul este invitat să se așeze comod și să intre pe https://romaniandesignweek.ro/kids-love-design-online-market între 30 mai și 1 iunie, acolo unde va putea accesa lista designerilor participanți și cumpăra din numai câteva click-uri produsele preferate. Pentru acest târg, toți comercianții vor aplica reduceri speciale.

Cumpărătorii vor putea alege produse din oferta Bebe Organic, Biscuit Club, Bunny Boo, Cajuki, Designforkidz.com, Elcokids, Leea, Lura, Micul Haos, Mukibooks, Mormi, Raftul Adelinei, Tiny Turtle etc.

Informații în timp real despre evenimentul online pot fi accesate aici.

RDW DESIGN MARKET-11