Kiseleff 16

Povestea și realizarea acestei vile sunt simple: o întâlnire, o poveste de viaţă, o însoţire, dar nu una oarecare. De la început, împreună cu proprietarul am realizat că iubim arhitecturile sensibile, rafinate, acelea care sunt luminoase, cele care ştiu să citească locul şi topografia lui, profunzimile de câmp, acelea care resimt natura în dimensiunea ei generică, acelea care se integrează insesizabil în realitatea augmentată a terminalelor IT şi care se edifică în armonie cu timpul lor.

Text: Daniel Ciocăzanu
Foto: Cosmin Dragomir

De comun acord cu beneficiarul au fost conservate în proiect gabaritele, demolate interioarele cu grija conservării spiritului general al clădirii. Am dorit de la început să redăm arhitectura locului fără invenţii ex nihilo, să construim o clădire nouă în structura şi carcasa existentă, istoric datată. Situl se află într-un loc prestigios şi unic, extrem de elegant. Astfel, eleganţa şi rafinamentul au însoţit şi definit permanent atitudinea şi modul de lucru la proiect. Ne-a interesat în primul rând felul în care clădirea îşi trăieşte sedimentarea în timp: pe de o parte am căutat să revelăm şi să prelungim istoria locului, să desluşim şi să interpretăm ritmul acestuia, pentru ca mai apoi să-l re-inventăm şi să-l perpetuăm insesizabil, şi să-l lăsăm pe urmă să îmbătrânească cu caracter. Aşadar proiectul şi arhitectura lui au devenit sinonime cu transformarea şi organizarea mutaţiilor a ceea ce preexista, în aşa fel încât să permită lectura contextului istoric în care s-a înscris clădirea, să-l reveleze şi să-i restituie sitului naraţiunea şi durata. Am lucrat în mod particular dialectica mineral / vegetal, vechi / contemporan, umbră / lumină, căldură / răcoare. Am fost tentat de o scriitură poetică, pentru că am vrut să dau locului o lectură metafizică instantanee. Amenajarea exterioară şi decoraţia interioa­ră a vilei au fost parte integrantă şi nedisociată a proiectului de arhitectură. Redecupajele interioare au o dimensiune funcţională, re­de­senează un sediu cu func­ţiuni profesio­na­le multiple, adaptate beneficiarului. Nor­ma­ti­vele în vigoare şi viguroase au cerut bine­înţeles consolidarea clădirii. În acest pro­iect am realizat că lucrurile şi funcţiunile au venit simplu, nimic forţat, proprietarul, sen­sibil şi având respect pentru acest loc, a acceptat uşor şi natural capacitatea volumului preexistent, fără să dorească extensii inutile. Interioarele au fost îmbrăcate cu piatră şi lemn: am folosit plăci mari de travertin romano silver, provenite direct din carierele din Via Tiburtina. În biroul principal al proprietarului pereţii au fost placaţi cu panouri verticale realizate din lemn de nuc nobil tăiat freeze iar mobilierul catalanului Jamie Tressera Clapes completează atmosfera. Biroul personal „Nobel”, realizat de Tressera tot din nuc, într-o nuanţă închisă, este însoţit de masa de conferinţe Haiku din acelaşi nuc masiv şi sobru. Placările celorlalţi pereţi interiori nu puteau fi decât franţuzeşti şi rafinate, tapeturi şi panouri de Gournay, iar lămpile decorative venite direct din Isola de Murano. Mai mult, Pino Signoreto, artist vitrier, semnează pentru acest proiect două lucrări. Vegetaţia existentă a grădinii şi parcului vilei K16 a fost completată cu specii de arbuşti şi aceri, bambuşi japonezi rafinaţi, un brad extrem de argintiu şi zvelt, graminee de vară şi rododendroni generoşi, toate provenite din pepinierele italiene de la Vanucci. Proprietarul a completat cu eleganţă amenajarea interioară şi grădina cu lucrări de artă şi sculpturi contemporane alese din galerii pariziene, din Miami sau New York. La intrare ne întâmpină cuplul „Contes et legendes” al sculptorului Jacques le Bescond, în timp ce la interior, în vitrina ferestrei deschisă spre curtea interioară, îl regăsim cu „Clair Obscur”; sculpturi ca un citat biblic, omagiu al imaginaţiei omului liber şi al forţelor sale creatoare. Într-un al doilea spaţiu din vilă drag proprietarului, îl regăsim pe Ştefan Câlţia cu lucrările lui care par desprinse din miracole medievale şi basme ce se petrec în lumi fantastice, născute de o baghetă fermecată. În centrul bazinului curţii interioare tronează roata lui Ion Mândrescu, iar pe unul dintre pereţii curţii interioare pluteşte „Enero” al artistului mexican Aldo Chaparo, proaspăt expus la ArtBASEL 2014. În afară de povestea lui, acest proiect este un cadou pe care proprietarul en „maître du lieu” îl oferă oraşului, trecătorilor şi iubitorilor de frumos.