fbpx

Kube Hotel

La cinci minute de Montmartre şi tot la cinci minute de Place Pigalle, o faţadă haussmanniană se străduieşte să ţină pasul cu un cub. Cubul obraznic i-a luat faţa şi i-a pus în abis stilul prin tăieturile lui directe şi fără nuanţă. Transparenţa l-a ajutat să îşi plaseze acolo recepţia, fiindcă nu se mai poate intra pur şi simplu într-un hotel. Trecerea dincolo trebuie să fie ca o iniţiere. Ca un prag. Iar pentru a fi trecut e nevoie de o haină groasă, de mănuşi şi de mult apetit. Plus 38 de euro…

Text: Luiza Zamora
Foto: www.designhotels.com

Momeală perfectă pentru orice coolnic sau ahtiat după design ajuns în arondismentul pierzaniei şi gloriei artiştilor din vremurile în care arta se împărţea pe curente, cubul devine obsesie de la prima trecere. Ceea ce înseamnă că nu doar Rubik, ori Kepler sau Platon aveau multă treabă cu domnul cub. Chestiune de geometrie… sau de ritm, după cum cele 41 de camere, lounge-ul, taburetele, paharele şi toaletele conving fără prea multă retorică. Nici muzica nu e altfel decât cubică. E forma cea mai stabilă în universul high-tech, gen film SF din anii ‘60, unde Kubrick şi-ar fi putut lejer desfăşura odiseea despre destinul umanităţii sau despre relaţia dintre om şi tehnologie. Totuşi, scenariul e pus în fapt pentru timpuri mai puţin grave, pentru problematizări mai puţin solemne, dar care nu evită să te lase, aşa cum numai francofonul ştie să spună, bouche-bée. Uimirea nu trebuie să fie de lungă durată, căci aburii pot topi gheaţa. Nici cei cu apetit pentru cele 165 de feluri de vodkă nu pot fi mai mulţi de 20. Timpul lor în compania celor 25 de tone de gheaţă e măsurat precis, atât în minute, cât şi în euro.

Spaţiu futuristic, Ice Kube barul joacă un rol major în conceptul hotelului. Bine plasat la mezanin, e ţinut în permanenţă la -5 grade Celsius. Dacă metabolismul vizitatorilor e mandatat precis în minute, repertoriul tematicii artic-geometrice e făcut să dureze. Draperiile de falsă blană alb-negru înduioşează gheaţa împreună cu mobilierul fluorescent al lui Raymond Morel. Grilajele de inox, tavanele înalte, barul grunjos care împiedică alunecarea, scaunele cubice dintr-o la fel de falsă blană şi baloanele lui Aarnio prinse în tavanul de gheaţă îşi joacă perfect rolul în fantezia geometrică a celor care au ticluit inima de gheaţă a hotelului.

Designul radical şi rece, la propriu, dar nu lipsit de giumbuşlucuri, vizează nu doar ice barul, ci toate cotloanele hotelului. Flanând prin lounge-ul negru al lobby-ului, sofalele de blană şi păpuşile roz ţin locul departe de seriozitate. Poate că e îndreptăţită senzaţia multora de a se teme că dincolo de uşa digitalizată a camerei te aşteaptă ce e mai rece posibil. Dar aceasta nu ar fi fost decât o aşteptare împlinită şi nu surpriza pe care hotelul, care a rupt cu tradiţionala conformitate, chiar şi a categoriei din care face parte, o face în camerele simplu desenate în culori pale şi în lumina moale, ce pare să vină de peste tot, chiar şi de sub pat. Motiv pentru care senzaţia de levitaţie e perfect îndreptăţită. Cuburilor, răcelii şi transparenţei din spaţiile publice le este opusă această intimitate castă a spaţiului privat. Privirea cristalină rotită de jur împrejur nu poate rata băile pe care Philippe Starck le-a botezat inspirat Jelly Cube, o colecţie cu forme rectangulare, cu duşuri cubice din Corian şi multă veselie.

Convivialitatea şi designul întrepătrunse în jurul unei curţii interioare, suedeza răceală a barului, lumina insinuantă şi mai ales izometria cubului mă fac să întreb „Unde e Nichita să îi zdrobească o muchie?”.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0