KUKERI – un covor lucrat manual inspirat din tradiția păgână bulgărească | Atelier Kairos X Eliza Yokina
Atelier Kairos continuă seria colaborărilor și lansează covorul Kukeri, noul model de covor al carui design a fost realizat de catre arhitecta Eliza Yokina pentru Atelier Kairos.
Designul covorului este inspirat de ritualurile ancestrale bulgărești, desfășurate la începutul fiecărui an, mai ales în partea de sud a țării.
Kukeri (кукери) sunt bărbați bulgari care poartă costume elaborate și practică ritualuri tradiționale menite să sperie spiritele rele. Această tradiție bulgărească este practicată încă din vremea tracilor și este de origine tracică. Este considerat a fi ultimul ritual păgân din Europa care a rezistat până in zilele noastre, iar în 2015, festivalul a fost desemnat ca sit UNESCO al patrimoniului cultural imaterial.
Costumele Kukeri sunt adesea realizate din piei de capra sau de oaie ce au în dreptul taliei o centura cu clopote mari și zgomotoase. Pentru a completa ținuta înfricoșătoare aceștia poartă pe cap măsti grotești care se remarcă prin dimensiunea și aspectul lor deosebit.
Costumele, măstile și miscările de dans sunt interpretate ca expresii ale puterii și conexiunii cu lumea nevăzutului. Scopul dansului este de a alunga spiritele rele și de a aduce fertilitate, fericire si totodata de a deschide calea spre sosirea primaverii.
„Văd covorul ca pe o expresie a universului, ca pe un obiect care încorporează o tradiție. Am căutat cea mai puternică expresie a rădăcinilor noastre și așa am decis să aduc în atenție unul dintre ultimele ritualuri păgâne din Europa. Intenția mea este să aduc prin acest design puterea dansului, a credinței, a fricii, a entuziasmului și a bucuriei întruchipate într-un obiect de zi cu zi.” Eliza Yokina
Atelier Kairos va expune pentru prima dată covorul Kukeri in cadrul evenimentelor conexe Romanian Design Week, la galeria Mobius, (Calea Dorobanti 202 ) intre 18 si 28 mai.
Despre Atelier Kairos
Atelier Kairos este primul brand românesc care îmbină designul contemporan cu măiestria tradițională tibetană pentru a crea covoare spectaculoase , folosind tehnica „hand knotted” (tehnica înnodării manuale) și materiale naturale de calitate (lâna tibetană, mătase pură chinezească sau cânepă).
Brandul a fost fondat în toamna anului 2020 de către duo-ul Horia Bercă & Sorin Urziceanu. Cei doi au expertize în domeniul IT, respectiv arhitectură și se cunosc din copilărie, de pe băncile școlii primare.
Fiecare covor Atelier Kairos este realizat integral manual și exclusiv la comanda și poate fi customizat în materie de dimensiuni, culori și materiale pentru a deveni o piesă cu adevărat unică.
***
Atelier Kairos este membru Label Step – organizația mondială non-profit, cu sediul in Elveția –, care susține artizanii din industria covoarelor și oferă asistență pentru implementarea de standarde de siguranță, condiții de lucru etice si promovează o dezvoltare sustenabilă a industriei.
Website : www.atelierkairos.com
Instagram: @atelier.kairos
Facebook: https://www.facebook.com/atelier.kairos.ro