fbpx

La gura sobei…

„Marile idei provin din micile detalii ale vieţii.” (Alvar Aalto)

Text: Viorica Buică
Foto: Şerban Bonciocat

Puţini sunt, cred, cei care nu şi-ar dori, într-o lungă zi de iarnă, când fulgii cad necontenit, să stea lângă o sobă în care se aude trosnind focul… Nu e vorba atât de considerente obiective, cât de fascinaţia pentru o atmosferă de autentică locuire. Eliberaţi de mirajul tehnologic al oraşului de astăzi, ne trezim dorindu-ne să petrecem momente de linişte într-o casă veritabilă, care reuşeşte să restabilească prin detalii semnificative un anumit spirit tradiţional al locuirii. Iar sobele, elemente originale de decor, conferă interioarelor un aer aparte, un soi de intimitate cu epocile trecute.

Este interesant de urmărit istoria apariţiei sobelor în interioarele româneşti. Vatra de foc a fost dintotdeauna centrul vieţii familiale, în jurul său gravitând diverse activităţi, de la cele economice la cele spirituale. De-abia la sfârşitul secolului al XIV-lea însă, vetrele deschise încep să fie îmbunătăţite şi îşi fac apariţia primele sobe cu cahle, acesta fiind modelul perpetuat până în zilele noastre. Apărute cu milenii în urmă, în Mesopotamia şi Arabia, de unde s-au difuzat în Bizanţ, plăcile ceramice cu motive artistice imprimate au fost folosite iniţial pentru decorarea pereţilor interiori şi exteriori ai palatelor, moscheelor şi bisericilor. La noi în ţară, primele plăci ceramice emailate sunt folosite în Moldova şi Ţara Românească la decorarea parietal-exterioară a unor biserici, palate domneşti şi case boiereşti. Treptat, noul gen al ceramicii ornamentale ia forma unei producţii meşteşugăreşti de masă, plăcile fiind folosite şi pentru decorarea cuptoarelor de încălzit din mediile aulice. În secolul al XVIII-lea, când deja utilizarea sobelor cu cahle se generalizase şi îşi făcuseră apariţia numeroase centre de producţie, tipologia acestora ajunsese extrem de diversă. Se realizau cahle nesmălţuite, tubulare, tip foaie, micasate, cu efecte decorative deosebite, cahle smălţuite verzi sau decorate cu albastru cobalt sau policrom, cahle habane. Un loc special îl ocupă cahlele de tip Braşov, Drauşeni, Bistriţa şi Saschiz decorate cu pomul vieţii, pictat cu cornul sau pensula, în combinaţii de alb cu albastru cobalt sau verde.

Extrem de puţini au însă norocul de a mai păstra în interioarele caselor sobe vechi (de secol XIX), purtând semnătura unor meşteşugari de seamă. Meşteşugul cahlelor tradiţionale nu s-a stins însă. Chiar şi astăzi mai există centre izolate unde se produc cahle pentru sobe, cu motive geometrice şi fitomorfe, glazurate multicolor sau pictate manual, pentru cei ce doresc să confere interioarelor un aer pronunţat tradiţional.

Ameninţate cu dispariţia, încă de la începutul secolului XX, din cauza noii mode a încălzirii centralizate, sobele au mai rămas un timp chiar şi în interioarele bucureştene, adaptându-se noilor mode. Cahlele, unele aduse din centre exterioare ţării, au preluat motive şi decoraţii ale curentelor în vogă: rococo-ul, neo-Renaşterea germană şi mai ales Art Nouveau-ul, sobele fiind astfel integrate total în profilul stilistic al locuinţei.

În interioarele contemporane, fie că sunt restaurate şi întreţinute doar pentru a crea o anumită atmosferă, fie că latura lor funcţională este încă importantă, sobele reuşesc să confere spaţiului un aer de intimitate, într-o notă tradiţională sau într-una de eleganţă distinsă.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0