La umbră
Temperaturile au crescut considerabil, soarele a devenit mai strălucitor, iar hainele mai subţiri. E clar: e vara. Ne înarmăm cu şepcuţa de protecţie şi cu sticla de apă şi pornim la drum. Dar casele? Ele cum se pregătesc de vară?
Dacă ar fi să facem o paralelă între moda vestimentară şi arhitectură, protecţiile împotriva razelor solare sunt pentru case precum accesoriile speciale la o ţinută sobră. Sunt acel mic detaliu care te scoate din anonimat, acel ceva care face diferenţa dintre un oarecare şi ceva special. Deşi au apărut din considerente pur funcţionale, amplasarea lor pe faţada clădirii a impus şi nişte rigori estetice. În timp, s-a dezvoltat o întreagă cultură în acest domeniu şi o tehnologie tot mai sofisticată pe zi ce trece. Să nu uităm de faţada Institutului Lumii Arabe a lui Jean Nouvel sau de mai noile ferestre cu cristale lichide ce devin mate la o simplă apăsare de buton ori de cele ce îşi reglează singure gradul de umbrire şi cine ştie câte alte sisteme s-or mai fi aflând încă în studiu.
În mod tradiţional, obloanele de lemn sunt cele mai răspândite parasolare. Pe lângă filtrarea luminii, ele protejează împotriva vântului şi a apei de ploaie. În ţară, cele mai multe şi cele mai vechi exemple pot fi întâlnite în Transilvania. Se mai găsesc unele şi prin sud, însă sunt destul de rare şi greu de găsit. Ţările din Occident, mai conservatoare, precum Franţa sau Italia, păstrează obloanele originale, vechi de sute ani, iar în cazul modelelor noi, designul nu diferă foarte mult.
O adaptare din epoca ante şi interbelică sunt rulourile exterioare din lemn. Acestea sunt mai spectaculoase decât obloanele pentru faptul că pot fi ascunse în totalitate, iar în cazul parterului, nu sunt periculoase pentru trecători. Un echivalent contemporan, dar nici pe departe la fel de reuşit, este ruloul din PVC, soluţia ieftină şi întotdeauna la îndemână.
Am uitat să menţionăm, mai sus, că „special” nu înseamnă neapărat şi frumos. În acest sens, ploaia de PVC din ultimii ani este nimic pe lângă creativitatea manifestată în cazul protejării balcoanelor, respectiv, logiilor. Pornind de la neinteresantul trafor din lemn, pe cale de dispariţie, sau jaluzeaua din bambus, am ajuns la jaluzele verticale multicolore, perdeluţe de Paşcani şi draperii decolorato-peticite, de unde nu putea să lipsească piesa de rezistenţă: folia de aluminiu.
Îndepărtându-ne de lumea locuinţelor multe, ieftine şi cu miros de kitsch, revenim în lumea oraşului de la nivelul străzii: parasolarele din pânză. Trecând pe lângă magazinele vechi, dacă vă uitaţi cu atenţie, s-ar putea să vedeţi nişte elemente metalice pe contur, scorojite şi care parcă nu sunt de la fereastră. Nici nu sunt. Acela e vechiul parasolar, prea complicat pentru a fi scos, prea vechi pentru a fi reparat, prea simplu pentru a fi pus în valoare. Peste acest schelet, s-ar putea să vedeţi un parasolar nou, curat, cu braţe din plastic, auto-reglabile, asta în cazul fericit. În celălalt caz, e posibil să vedeţi o folie de plastic, sistem improvizat, sau o umbrelă strâmbă, fixată cu bolovani.
Ca să ajungem în cele din urmă şi la arhitectură, ne uităm la imobilele comerciale noi, la birourile scumpe sau magazinele mari, ori peste gard, la vecini. Soluţiile frumoase şi ingenioase există, dar, la noi, lipsesc cu desăvârşire. Ce tehnologie? Ce automatisme? Noi rămânem la grătărele metalice şi geam translucid… Şi la mesh-uri, fără număr. Cât timp mai trebuie să treacă până să înţelegem că un oraş trăieşte prin casele sale, nu doar prin oamenii săi? Precum oamenii, şi casele trebuie îngrijite. Vara vine şi pentru ele… ca şi pentru oraş.