fbpx

La un brunch DeSoi prin zona Mântuleasa

TEXT: Manuela Zipiși FOTO: courtesy of DeSoi, Ruxandra Scripcariu

Harta gastronomică a capitalei trăiește momentul unei efervescențe care pare a fi de neoprit în ultima vreme, invitându-ne să o luăm la pas prin cartiere în căutarea unei cafele de specialitate sau a unui brunch demn de recomandat prietenilor. Iar restaurantul DeSoi s-a așezat vizibil și gustos pe această hartă, în zona Mântuleasa. Inițiat de trei prieteni pasionați de universul gastronomic și cu experiență în HoReCa/retail, – Damian Morcovescu, Ivan Bogdan și Ivana Cristian –, DeSoi s-a instalat, de bun augur, în spațiul unei foste alimentare din zona Pieței Sfântul Ștefan. Aici, cei trei și-au dorit să aducă împreună bucate și băuturi „de soi”, un răsfăț gastronomic sub semnul căruia îndemnul #buylocal coexistă cu delicatese internaționale și cu o selecție pe sprânceană de vinuri.

Totul pentru a contura un context „în care să găsim toate lucrurile care ne aduc bucurie nouă și prietenilor noștri”. DeSoi s-a integrat bine în tradiția negustorească a magazinului, iar spațiul cu pivniță unde vinul poate respira în voie și suprafețele vitrate mari invită comunitatea să ia loc în jurul unei mese comune. De amenajarea de interior s-a ocupat arh. Alexandru Dabija, care a trasat o atmosferă convivială în jurul mesei centrale, cu rafturi de unde se pot alege delicatesele și bar-tejghea. Partea de brutărie și-a găsit un loc aparte, iar spiritul locului a fost repus în valoare grație recondiționării pardoselii mozaic sau a profilului ușilor de intrare.

 

DeSoi este un spațiu versatil, combinând cafeaua de dimineață cu momentele de brunch și cu personalitatea unui wine bar unde se pot încerca sau lua acasă vinuri locale sau internaționale: „Marțea o dedicăm de obicei evenimentelor legate de vin, încercând să reunim pasionații de acest subiect pentru degustări cu tematică diferită. Apoi ne îndreptăm atenția spre cocktailuri, având la raft opțiuni de bază pentru orice pasionat și accesorizând meniurile de brunch sau à la carte cu cocktailuri pregătite in house, după rețetele noastre, cum ar fi Vișinata Sour din meniul de weekend.”

 

Și pentru că am ajuns la meniu, acesta ar putea fi descris drept eclectic, „un comfort food atipic” și este semnat de către Adrian Pahonțu (Chef Paho). Eclectismul amintit a făcut ca inclusiv meniul serilor DeSoi să facă propuneri precum „seara tartarului sau seara veggie”, iar recent a fost introdus și „meniul à la carte, la cererea publicului”. Restul descoperirilor le puteți face  la o plimbare și un brunch DeSoi, în Piața Sfântul Ștefan 8.

Mihnea Ratte www.instagram.com/mihnearatte/
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0