fbpx

La un pahar de lapte priceput. Lăptăria cu caimac

Acum suficient de mulţi ani încât să le pierd șirul, am încetat să beau lapte sau să mănânc alte produse lactate în afară de brânză. A fost o renunţare firească și nu voită, dictată, iniţial în mod inconștient, de faptul că produsele de pe piaţă chiar nu aveau, dincolo de conţinut, gustul laptelui sau al iaurtului din copilărie. Recent însă, am descoperit o parte dintre produsele Lăptăriei cu caimac, iar unele dimineţi au reînceput să se desfășoare și în compania iaurtului. Sau a laptelui.

Fără a dori să îmbrace haine nostalgice, lactatele marca Lăptăria cu caimac sunt produse autohton, ajungând din 2018 încoace pe rafturi dintr-o fermă din Drăgoești, judeţul Călărași. Povestea smântânei dolofane, a iaurtului care e capabil să te conducă, asemenea unei madlene, în copilărie, și a celorlalte produse Lăptăria cu caimac a început însă la ferma de lângă fabrică, unde din 1994 încoace cresc „libere, nelegate” vacile care dau lapte (în jur de 1000 în prezent). În sticle și borcane de sticlă și cu logoul deja recognoscibil al unei văcuţe, lactatele Lăptăria cu caimac sunt în acest moment unele dintre cele mai oneste produse de acest fel de pe piaţa românească. O parte din povestea lor, mai jos, într-o conversaţie cu Monica Nilca, Marketing Coordinator Lăptăria cu caimac.

Lăptăria cu caimac ­– un nume la fel de gustos precum produsele voastre. Care e povestea lui?
Povestea Lăptăriei cu caimac a început în 2018 când, graţie puterii și dorinţei de a produce lactate de calitate, sigure, nutritive și fără adaosuri, am pus în funcţiune o fabrică modernă, în care îmbuteliem lapte de la vacă, de cea mai bună calitate în ceea ce privește conţinutul de grăsimi, proteine și lactoză. Lapte curat, cu minimum posibil de germeni și celule somatice, datorită celor mai noi tehnologii.
Și pentru că ne întrebaţi de nume, caimacul protejează laptele aflat dedesubt de contactul cu aerul și este un indicator al laptelui integral. Caimacul semnifică și excelenţa, tot ce e mai bun din ceva. Să iei caimacul înseamnă să iei partea cea mai bună a unui lucru. Noi nu-l luăm, îl dăm, având grijă ca laptele de la vacă să fie, astfel, un lapte de specialitate, un lapte a cărui savoare ajunge la consumatorii noștri integral, cu tot caimacul și toată bunătatea.

Cum arată o zi obișnuită din lăptăria de lângă fermă?
Fabrica noastră are o capacitate de procesare zilnică de până la 73 de tone de lapte, iar până luna viitoare ne dorim să ajungem să procesăm zilnic 20 de tone de lapte! Acest lucru înseamnă că suntem foarte ocupaţi în fiecare zi a săptămânii! Lucrul în fabrică începe devreme și se încheie târziu. În funcţie de cantitatea de care avem nevoie pentru ziua în curs, primim lapte din fermă muls de seara sau din zorii zilei curente, asfel încât el să ajungă proaspăt pe rafturi în mai puţin de 24 ore de la muls! Dimineaţa, lăptarii noștri pasteurizează laptele pentru a produce apoi iaurt, lapte bătut, sana, smântână proaspătă și dolofană, lapte condensat și variate tipuri de specialităţi de brânză, pentru a fi apoi îmbuteliate, ambalate și trimise cât mai proaspete magazinelor noastre partenere.

Ce consumăm de fapt când alegem produsele Lăptăriei cu caimac?
Suntem brandul de lactate 100% românești, naturale și integrale. Alegând produsele Lăptăriei cu caimac, veţi consuma lactate curate create după reţete simple, tradiţionale, care păstrează proprietăţile unui lapte proaspăt muls, dar îmbinat cu necesităţile siguranţei alimentare. Produsele noastre nu conţin zahăr adăugat, lapte praf sau proteine din lapte, iar tehnicile de procesare moderne nu modifică calitatea și gustul lor, ci oferă garanţia unor lactate de specialitate. Lăptăria cu caimac este o afacere românească de familie, cu rădăcini adânci (prin ferma cu care a demarat în urmă cu 24 de ani), care și-a dorit încă de la început să aibă o contribuţie în societate, în afară de produsele superioare calitativ oferite, să participe și la dezvoltarea zonei în care se găsește fabrica, angajând personal care provine în mare parte din satele alăturate.

Cât de dificilă este utilizarea ambalajelor din sticlă și ce soluţii de reciclare există pentru sticlele și borcanele produselor?
Pentru că lactatele noastre sunt naturale 100% și pentru că suntem un brand transparent, preocupat de mediu, produsele Lăptăriei cu caimac sunt ambalate în sticlă de sticlă. Tratăm produsele blând și, fără o curăţenie impecabilă și ambalaj de sticlă, nu am reuși să avem un termen de valabilitate confortabil pentru logistica retailului. Sticlele le cumpărăm din Italia și borcanele din Germania, fiindcă nu am reușit să găsim furnizori la standardul dorit pe piaţa locală. Neavând un program de reciclare naţional sprijinit de autorităţi, este dificil ca antreprenor la început de drum să pui pe picioare un sistem de recuperare și reciclare a ambalajelor, dar face parte din strategia noastră de dezvoltare. Noi am terminat investiţia în fabrică acum 1 an și jumătate. Momentan, încurajăm consumatorii noștri să se adreseze companiilor care reciclează sticlă, precum cei de la Sigurec, iar, la o scară mai mică, să refolosească ambalajele în gospodării pentru stocarea de sucuri, dulceţuri etc. Încurajăm și sentimentul de comunitate, propunând donarea borcanelor și altor persoane care au nevoie de ele sau pentru proiecte frumoase care folosesc sticlă.

Ce noutăţi pregătiţi și pe când un magazin Lăptăria cu caimac în București?
În prezent, produsele Lăptăria cu caimac se regăsesc în cadrul unor companii de retail internaţionale, dar sunt comercializate și către comercianţi mici, cafenele, restaurante, hoteluri, băcănii. Pe viitor, ne dorim să îmbunătăţim prezenţa în magazinele de specialitate și să dezvoltăm mai multe proiecte pentru export în ţări precum Anglia sau Germania. După ultimele două produse recent lansate, smântâna proaspătă și laptele condensat îndulcit, urmează în curând să scoatem pe piaţă varianta noastră de iaurt bătut – lapte gros.

Interviu apărut în Banchiza Urbană 15, iarna 2019

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0