fbpx

Lămpi noi semnate de designeri români

Vine primavara, ziua se face mai mare, iar odată cu ea creşte şi creativitatea designerilor locali. În acest număr îţi prezentăm trei noi corpuri de iluminat made in RO.

Text&foto: Designist.ro

Hang Lamp – Alexandru Coral Popescu

Hang este o veioză al cărei abajur poate deveni o lampă de sine stătătoare, agăţată direct de piciorul ei. „Hang se atârnă oriunde, datorită acestui picior poate fi pus şi între cărţi, cu condiţia să fie suficient de stabil pentru a susţine abajurul. Am încercat cu acest proiect o nouă abordare, aceea a unui corp de iluminat cu mai multe grade de libertate în comparaţie cu obiectele intrate deja în imaginarul colectiv”, ne spune designerul. Prototipul este din placaj şi HIPS, iar becul e de tip LED.

Ideea care dă şi numele locaţiei merge de la ansamblu până la cele mai mici detalii: Fabienne şi Philippe Amzalak, a căror imagine este asociată cu Philippe Starck pentru restaurantele Ma Cocotte şi Bon, introduc, pentru prima dată la Paris, stilul inconfundabil Tom Dixon, poate tocmai pentru eclectismul unor proiecte ca Barbecoa ori Peyton and Bryne de la Royal Academy of Arts. Sau poate şi datorită contextul urban dat – braseria se află în zona rezidenţială şi comercială Beaugrenelle, din arondismentul 15, o felie de rive gauche cu o arhitectură modernistă, brutalistă, destul de atipică Parisului, datând din anii ’70 şi dominată de centrul comercial cu acelaşi nume, la parterul căruia se află Éclectic – context în care Design Research Studio se află pe un teren familiar. Din care se şi inspiră, de altfel, pentru a crea o atmosferă în care accentele industriale stau alături de note calde, date de alamă (unul dintre materialele favorite ale lui Dixon), marmură, lemn, piele şi piatră naturală.

Braseria – un open space cu 160 de locuri – este segmentată vizual doar prin organizarea şi poziţionarea mobilierului, accentuate prin diferite moduri de iluminare, de la lămpi suspendate la veioze, lampadare şi spoturi de accent cu look industrial.

Practic, lumina defineşte ierarhia diferitelor zone şi punctează mai mici sau mai mari centre de interes. Compoziţiile sunt realizate exclusiv cu piese semnate Tom Dixon: întreaga serie Lustre Light (Round, Flat, Square şi Wedge) delimitează un separeu; lampa Cell, realizată din feţe perforate de alamă, generează piesa centrală a dining-ului, şi anume un candelabru format din 124 de elemente dispuse simetric şi concentric.

Alături de beton, brut sau lustruit, ecou al contextului arhitectural de care aminteam la început şi folosit ca fundal, Dixon dezvoltă tema alamei sub toate formele posibile: de la material de finisaj al pereţilor (decupaje cu rol de nişe decorative sau module tridimensionale, hexagonale) la mici accente sau

obiecte diverse, printre care remarcăm inclusiv un Cast Shoe – obiect creat cu funcţiunea de opritor de uşă, dar care devine, în această compoziţie eclectică, simbol al gentlemenului brit şi, prin urmare, obiect de decor. Laitmotivul geometric al hexagonului, creat prin abundenţa de Cell Lamps, prin forma canapelelor centrale şi prin patternul tridimensional, mai sus-amintit, al peretelui dinspre bucătărie, se regăseşte şi el la nivel de detaliu, mai precis în desk-ul de recepţie, variantă înaltă a mesei Gem, o piesă cu geometrie faţetată, ca de diamant. Cât despre chic-ul parizian, acesta ţine de forma soft a mobilierului (în special a fotoliilor care alcătuiesc zona de lounge, cu vedere spre Sena), dar şi de efectele de lumină, de oglindiri şi reflexii şi, mai mult ca sigur, de acel je ne sais quoi imposibil de surprins doar prin imagini şi cuvinte.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0