Laptele păsărilor şi alte nourritures terrestres
„Sunt şi reţete pe care nu le găseşti în Sanda Marin?”, a fost întrebată Ioana Pârvulescu, atunci când a pomenit unui agent de vânzări editorial despre cartea pe care o ticluise*. „Aproape toate sunt noi sau au ceva special în ele, care le schimbă”, i-a răspuns domnia sa (relatând dialogul în preambulul lucrării). Asta ca să fim lămuriţi şi noi, pofticioşii ei cititori, cum stau lucrurile (sau reţetele, sau prescripţiile culinare, ziceţi-le cum vreţi, din paginile volumului), nu numai domnul obtuz care nu putea vedea dincolo de lungul vânzărilor sale.
După ce Michel Onfray a redat hranei şi aromelor din cuhniile gânditorilor, printr-o plină de gust critică a raţiunii dietetice („Pântecele filosofilor”), demnitatea cuvenită, după ce, de pildă, Mathias Ennard şi Johan Faerber („La cuisine des ecrivains”) au aliniat, precum şipurile cu uleiuri fine şi borcănaşele cu mirodenii din cămară, câteva dintre cele mai pline de sevă cugetări despre hrană şi hrănire ale unor mari scriitori, era greu de crezut că se mai poate face o însoţire deşteaptă între cele două bucătării (cea literară, şi cea gastronomică). Precum reţetele din cartea sa, care „au ceva special în ele”, un ceva care schimbă actele normative din Sanda Marin, tot aşa, Ioana Pârvulescu a izbutit, pornind de la o reţetă, să facă ceva nou, să schimbe dozajele şi însoţirile de ingrediente, oferind publicului nu o antologie de aventuri culinare rătăcite prin pagini de bucoavne, ci un caleidoscop viu şi vesel (poate nu întotdeauna vesel, dar mereu tandru), care este, în acelaşi timp, o „carte de amintiri”, o „carte de istorie trăită”, un „banchet” şi, desigur, „o carte de bucate”. Ordinea de importanţă a cărţilor din carte o alege fiecare cititor, după gust, pricepere şi chef. Sunt toate acolo, dar fiecare poate fi legumită separat. În plus, fiecare „chef”-autor, are parte de un laconic, dar plin de miez portret (executat din trăsături sigure de coordonatoare), aşezat sub desenele subţiri ale lui Mihai Coşuleţu şi sub câte un aforism din ilustrul domn cu nume de brânză, Brillat-Savarin.
Amorsa acestui savuros melanj a fost reţetarul din caietele familiei. Pe când exersa câteva feluri, Ioanei Pârvulescu i-a venit ideea (nu se ştie cum, dar de când cu madlena proustiană, altfel obsesiv rostogolită prin carte, nu mai are rost să zăbovim asupra unor asemenea fleacuri) să tocmească o listă cu invitaţi, „zece domni şi zece doamne din lumea scrisului” şi să le sugereze discret o competiţie. „Aş fi vrut, desigur, să chem mai multă lume, dar ar fi ieşit o enciclopedie, nu o carte de amintiri culinare. Aşa că nu-mi rămâne decât să-i rog pe toţi cei care nu fac parte din cuprins să se amestece printre autori, citind şi mâncând printre felurile propuse aici. Cele două liste, strict alfabetice, de la B la Z, au fost împletite ca la o masă festivă, unde, cel puţin odinioară, alternau riguros doamnele cu domnii. Autorul colectiv astfel rezultat are, ca-n poveşti, 40 de mâini cu care să pregătească masa. Vârsta lui este între 33 şi 95 de ani.”
Invitaţia la masă a fost diplomatică, ca şi scuzele pe jumătate rostite pentru cei nepoftiţi (traducând, ceva de genul „v-aş fi chemat cu bucurie, dar, deh, casă mică, scaune puţine”), aşa că, urmându-i modelul, n-o să-i pomenesc pe toţi minunaţii povestitori convocaţi la symposium. Fiecare străluceşte cumva (cu siguranţă şi pentru că provocarea Ioanei Pârvulescu a avut darul să-i stârnească), fie printr-un preparat insolit, fie printr-o preţiozitate culinară niciodată ridicolă, fie printr-o metaforă înţepătoare, fie prin gâlgâitul plin de pofte (de scris sau de mâncare sau amândouă laolaltă) care susură dintre rânduri. Fie, în fine, ca în acest mic fragment din textul Anei Blandiana, printr-o delicioasă acoladă, cu vibrări de uimire şi inocenţă. „… atunci când eram la bunici şi aşteptam seară de seară cu o cană în mână, strânsă de emoţie, momentul solemn al mulsului, ştiam că laptele vacii iese din uger. Nu mă îndoiam, aşadar, că laptele de pasăre este şi el obţinut într-un fel mai mult sau mai puţin asemănător, doar că nu reuşeam să descopăr unde sunt şi cum arată ugerele păsărilor.”
O carte de vacanţă? Cu siguranţă. Dar numai pentru cei care încă mai simt că intră în vacanţă atunci când deschid o carte de literatură adevărată.
*) Intelectuali la cratiţă, Amintiri culinare şi 50 de reţete, concepţie şi coordonarea editorială de Ioana Pârvulescu, Editura Humanitas, Bucureşti 2012