Laurian Demetrescu

laurian_1

Laurian Demetrescu (pe care, pentru ușurința redactării, îl voi numi mai departe doar cu numele mic sau cu inițialele) nu era un om ca toți oamenii. Deși suferea de o formă rară de nanism mintal, se credea, tot mintal, foarte înalt și deși blond, aproape alb, provenea din sudul geografic colorat al dezacordului gramatical fin și al vicleniei groase ca mod de viață. Altminteri pe cât de obez pe atât de slab, tuciuriu, dar pistruiat, rozaliu acoperit cu un puf fin și mirosind a sfeclă roșie fiartă în zeama de murături.

Nașterea lui LD rămâne până astăzi învăluită în mister. Când mama sa a murit, cu mult înainte să-l aducă pe lume, tatăl său, din ateu pacifist a devenit un sângeros militant ortodox, lucru ce i-a atras, firesc, oprobiul sectelor neoprotestante și al comunității gay, dar și recunoștința bâzâitoare a roboților de bucătărie. Calitățile sale de virtuoz al pulanului și apetitul de știucă i-au adus onoarea de a fi numit responsabil cu respectarea posturilor Craciunului, Paștelui și Sfintei Mării.

Din această poziție strategică de șef de post, s-a asigurat mereu că apa sfințită să fie la temperatura camerei și pisicile bine periate. Consecința directă a poziției tatălui dar și a nemulțumirii câinilor marginalizați, LD a aparut, miraculos și brusc, prin contopirea unor noțiuni până atunci abstracte: lacomie și dispreț, lene a minții și demagogie, lumpenproletariat și diformitate sufletească. Sufletească, deoarece, ca orice hoț de buzunare, Laurian s-a dovedit bun la suflet.

Atât de bun, încât nu fura niciodată de două ori din același loc în același timp. Bubițele roșii care îi acopereau pielea cu pete verzi după fiecare furt reușit erau practic invizibile din stradă sau din sală, și numai paraziții dermei se enervau groaznic și decideau să emigreze subcutanat. Acolo făceau pui și puii de paraziți restabileau echilibrul umorilor, chiar înainte de intervenția în forță a lipitorilor, a viermilor intestinali sau a icoanelor cu Arsenie Boca, făcatoare de minuni.

Ocupați cu postul, tatăl lui și tabloul nemamei sale (pe care tatal îl purta permanent la el) nu prea aveau vreme să se ocupe de copil, așa că LD a crescut invers: mai mult în jos și numai puțin în sus, atât cât să poata privi deasupra ciorapilor rulați pe gleznă și să dezvolte o dantura puternică cu care să se poată agăța temeinic de parchet, în general. Cum igiena nu a constituit o preocupare serioasă, dinții si chiloții nu i-au fost niciodată motiv de mândrie, în schimb pijamaua, deși ruptă pe la colțuri, părea croită dintr-o pânză de Pollock ce lipsea din inventarul muzeului de artă modernă din New York.

Într-o vreme, când consumul de dulciuri – ciocolată, marmeladă, bombonele – prefigurând viitoarea pasiune erotică devenise îngrijorător, medicii au crezut că are tenie, dar, la autopsie s-a descoperit că de fapt înghițise în somn o coțofană vie. În cuibul ei din stomac pasarea adunase o mulțime de obiecte strălucitoare, pe care LD le contempla introspectiv și satisfăcut când și cănd: o periuță de dinți din aur, o brichetă și un trabuc din aur, un ursuleț de pluș din aur, un revolver din aur, șase molari din aur, niște mărar din aur și câteva lingouri din aur.

În primii ani de viață, destinul său excepțional nu a fost sesizat de specialiști, căci mustața îi atârna leneș peste buza de sus, până în dreptul genunchilor și din această pricina nu i se vedea burta și nu putea face performanță la oină. Nesăbuiții care îndrăzneau să râdă de evidența diformitate – mustață era un organ viu și de aceea nu putea fi tăiată – se alegeau cu serenade deocheate în mijlocul nopții și pierderea poziției pe lista (Laurian țnea liste cu toți cunoscuții și o mare parte dintre necunoscuți). Arta compromiterii a fost astfel dusă la un nivel artistic încă neegalat, iar masivul tratat de 12 pagini scris pe nemestecate în acea noapte – după declarațiile sale – a devenit best seller în toate mall-urile psihologice din țările arabe.

Neiubit, evitat și chiar temut de colegii de generație, bătrani și tineri deopotriva, LD s-a refugiat în activitati singulare, chiar și în pescuit, unde avea destulă liniște pentru a face liste în voie și imagina o lume mai bună. Mai bună pentru el, desigur. Numai că peștii pe care inevitabil îi prindea din când în când îl enervau cumplit, pentru că aveau obiceiul să-l privească trist în ochi cu ochii lor reci și muribunzi, așa că îi umplea cu pietre și le dadea apoi drumul înapoi în baltă.

Dupa o vreme trebuia să schimbe locul de pescuit, căci gramada de pești plini de pietre ajungea la suprafața apei și ochii lor morți îi adresau același reproș mut ca înainte de umplerea cu pietre. Uneori, de milă, copiii îl mai invitau totuși la jocurile lor, în special la v-ați ascunselea, sau ascunsa, cum spuneau ei, numai că odată ascuns, pe LD nu-l mai căuta nimeni și rămânea așa până trebuia să meargă la facultate. Atunci a jurat Laurian să nu se mai lase ascuns niciodată, de nimeni, oricât ar trebui să cheltuiască pentru asta.

Trezit la facultate după un inocent joc de copii, LD avea – cum altfel? – pantalonași foarte scurți și pantofiori rdicoli și s-a gandit că e mai bine să se apuce de băut și de fumat, căci femeile ar fi reprezentat un cost prea mare. Asta i-ar fi garantat – credea el – un statut de om serios, respectabil și cu părul creț (deși mustața continua să fie blondă), pe care meritele la învățătură nu i l-ar fi permis niciodată. Fondurile structurale nefiind încă la îndemana sa, Laurian trebuia sa faca rost de bautura, tigari si bomboane mentolate de la colegii mai șmecheri, care procurau prin mijloace numai de ei știute, dar care, în schimbul lor, îl umileau în mod repetat și în majoritatea orificiilor prevăzute pentru asta. Se crede că de atunci a rămas LD cu o ură neîmpacată pentru cei care procură, procurori sau cum s-or numi, pe care a jurat să-i vâneze neobosit, indiferent de natura doctoratului pe care îl dețin.

Băutura, țigările și consecințele lor au avut însă meritul de a-l feri de spiritism, dragoste de aproape și cultură generală, deschizându-i astfel calea și orientandu-i viața către un domeniu mult mai bănos: prostituția de stat. Mizantrop declarat căci bun cunoscator al metehnelor rasei umane, Laurian a progresat rapid în cariera, traversând ca o sageata ierarhia complicata a meseriei, de la curva mică la putoare de rând, apoi curvă de provincie, șefă de centură, curvoi bătrân (deși încă tânar) și în sfârșit nene suprem la casa de plăceri – șeful tuturor protituatelor dintr-un județ sărac.

Aici a reușit sa-și atingă întregul potențial, organizând cum nu se poate mai bine tagma, cu beneficii directe și enorme atât pentru el cât și pentru puținii săi asociați, dar mai ales pentru el. Dar Laurian voia și mai mult. Ce mai mult. Aflat mereu în căutare de noi clienți și noi piețe de desfacere, într-un moment de iluminare erotică a avut ideea genială de a vinde serviciile curvelor pe care le conducea (cu o mână de fier într-un prezervativ de mătase) și celor care de obicei nu mai apelează la ele.

Nu, nu e vorba de preoți sau copii, ca ăștia erau de mult clienți captivi, nici de gospodinele diabetice sau de paraliticii impotenți, abonați și ei obligatoriu prin sindicate, ci despre morți. Da, ați citi bine, chiar cei care își căutasera refugiul și liniștea în mormânt, îngropați după tradiție și cu tot fastul ortodox, catolic sau parcimonia protestantă, și aflați teoretic la adapost de slăbiciunile cărnii, căci rămași practic fără ea.

Și nu ne referim aici la strigoii, moroii sau vampirii acreditați care mai bântuie și ei noaptea ca oamenii beți, ca ăștia cotizau de mult la bordelul model, filiala netrupească, ci morții obișnuiți, cei fără veleități speciale, care o luaseră de bună pe aia cu locul cu verdeață. Așa că nu e de mirare ca în urma acțiunii în forța întreprinsă de LD asupra cimitirelor, tot mai mulți muribunzi din județ au ales metempsihoza, alegând să devină în general lacuste, șoparle sau carași, ca sub blana mamiferelor cu sânge cald nu s-ar fi simțit în siguranță.

Remarcat de ierarhia națională a breslei, datorită cadourilor în natura moartă trimise cu harnicie, Laurian a fost până la urma promovat la centru. Spiritul sau iconoclast ce vede oportunități acolo unde oricine altcineva cade sub interdicții, în special legale, i-a asigurat apoi, în scurt timp, președintia națională a asociaței Prostituatelor Superioare și Definitive care avea nevoie de un lider nu atât inteligent cât mai ales dibace. Devenit pe cale de consecință prima curvă a țării, în inima lui s-a petrecut o dramă: a aparut lehamitea. Entuziasmul tipic parvenitului l-a părasit treptat, căci atinsese apogeul. În locul lui a rămas un gol pe care s-a chinuit să-l umple cu ghiuluri și lanțuri groase de aur prinse în spuma poliuretanică, dar nu a mers: golul consuma imediat orice punea în el, cu o voracitate ce amintea de zilele bune ale coțofenei.

Cel puțin așa s-a gândit el, căci comparația cu o gaura neagră nu-i era la îndemâna, cunoștințele sale de astrofizică fiind nule, căci intrerupte violent în coplărie de tatăl bigot cu o lovitură de pulan când a îndrăznit să-i spună că pământul nu e ca o farfurie de ciorbă. Astfel golit, de la o vreme s-a gândit să-și schimbe destinul, și a pendulat indecis între câteva cariere și totodată viziuni de viață pe cât de diferite pe atât de complementare – patriarh (sau măcar rabin șef), rege, respectiv golgeter al ligii naționale de fotbal (un timp s-a gândit să fie Gică Hagi că prindea două intr-una, dar postul era deja luat).

Prost sfătuit de lingăii decerebrați și agramați de care se înconjurase în ultimele luni de președinție din teama de revolte interne, a ales fotbalul unde a sucombat în chiar primul meci dintr-o supradoză de scuipați acizi lansați din tribună. Cand paramedicii au ajuns imediat dupa câteva zile, pe locul în care căzuse nu mai era absolut nimic. Poate doar câteva fire de mustață, dar ancheta a dovedit mai târziu ca era o simplă speculație, fiind de fapt vorba de câteva banale fire de păr pubian aduse de vânt din vestiare, că oricum mare diferență de textură și miros nu era. În rest un vid absolut, atât de nimic încât lumea se întreabă și astazi dacă Laurian Demetrescu (LD) chiar a existat.