Lay Me Down Across the Lines – o nouă expoziție la Kunsthalle Bega

13 09 – 13 12 2019

curator: Valentina Iancu

artiști: Mihaela Cîmpeanu, Roberta Curcă, Katja Lee Eliad, Yishay Garbasz, Sasha Ichim, Adelina Ivan,
Alexandra Ivanciu, Anastasia Jurescu, Hortensia Mi Kafchin, Elana Katz, Virginia Lupu, Ileana Pascalau,
Aris Tureac, Smaranda Ursuleanu, Oana Paula Vainer

Cercetarea lay me down across the lines este un exerciţiu curatorial de suspendare a gravitaţiei în sistemul de norme din interiorul culturii. Noul spaţiu de gândire obţinut astfel deschide privirii feminine [1] posibilitatea să se întoarcă spre interior pentru a-și formula narativele proprii. Intersecţionalitatea condiţionărilor stă la baza construcţiei expoziţiei feministe lay me down across the lines, care aduce împreună o serie de naraţiuni din afara logicii hetero-patriarhatului, construite într-un registru al subiectivităţii, al istoriei personale sau al observaţiei experienţiale, abstractizate poetic și politic. Cabinetul de curiozităţi al gândurilor ordonate în camere separate [2] se conjugă în proximitatea unui statement pe care l-am întâlnit în urmă cu câteva luni într-o zonă omonimă: Radical Softness as a Boundless form of Resistance [3]. Radical softness este un concept queer formulat de Be Oakley, creatorul unei micro-iniţiative editoriale centrate pe cercetarea subiectivităţilor queer: GenderFail, cu o activitate teoretică în general complementară expoziţiei lay me down across the lines.

„Blândeţea radicală este ceva care nu ajunge totdeauna verbalizat sau performat, este o emoţie interioară care ghidează cum ne purtăm pe noi înșine prin lume.” [4] Be Oakley a căutat un limbaj specific care să facă vizibilă o atitudine complet invizibilă: luptele surde de zi cu zi cu normele sociale. Blândeţea radicală este o atitudine care se referă la întâlnirea cu sinele supus corijării continue pentru încadrare. Sunt corpuri a căror expresie a diferenţei este evidentă și devine o barieră în avansarea în societate[5]. Norma fixează limita. Limita este norma. În această realitate, paradoxul reprezentării este că negaţia sau afirmaţia au același efect: zidurile invizibile care ne separă devin concrete. În jocul limitelor, transgresiunea „măsoară, în miezul limitei, lipsa de măsură a distanţei ce se deschide în aceasta și desenează linia fulgurantă care o face să fie. Nu e nimic negativ în transgresiune, ea afirmă fiinţa limitată, afirmă acest nelimitat asupra căruia se repede deschizându-l pentru prima oară spre existenţă. Se poate spune, însă, că această afirmaţie nu are nimic pozitiv: niciun conţinut nu poate s-o lege din moment ce, prin definiţie, nicio limită nu poate să o reţină. Ea nu este, poate, nimic altceva decât afirmarea partajului.” [6]

În realitatea unei lumi etice, o suspendare a limitelor este un exerciţiu de vulnerabilitate în incertitudinea care accelerează implozia din interior. Împingerea sistemului de norme spre limită caută amplificarea alienării realului care se epuizează în însăși blocajul revelat prin transgresiune. Discuţiile teoretice despre natura limitei și a transgresiunii au epuizat posibilităţile gândirii unui nou sistem incluziv, echitabil fără excepţie. lay me down across the lines se consumă în alienanta imposibilitate de transformare. Expoziţia nu este prizoniera unui narativ liniar, ci se construiește ca o perspectivă ramificată cu multiple puncte de fugă.

[1] Vezi Jil Solloway, Female Gaze: https://www.youtube.com/watch?v=pnBvppooD9I
[2] Vezi Virginia Woolf, O cameră doar a ei, Black Button Books, 2018.
[3] O traducere în limba română limitează conceptual posibilităţile de explorare a frazei.
[4] Original în engleză: ”A radical softness is something that doesn’t always get voiced or enacted; it is an internal feeling that drives how we carry ourselves in the world.” (Be Oakley [ed.], Radical Softness as a Boundless form of Resistance, eseuri semnate de Lora Mathis, Alexis Ruiseco-Lombera și Kimi Hanauer, ediţia a 4-a, Risograph).
[5] Vezi Sara Ahmed, Living a Feminist Life, Duke University Press, Durham & Londra, 2017.
[6] Michel Foucault, „Prefaţă la transgresiune”, trad. de Bogdan Ghiu, în: „Theatrum philosophicum. Studii, eseuri, interviuri 1963-1984”, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2000.

Fundația Calina a avut diverse momente de intensitate : cub alb / influența discursului estetic / platforma teoretică / zonă a culturii vizuale interesată de proiectele full spectrum istorie.mit.loc.ecologie.lege / toate susținute de prezentări, dezbateri, seminare și expoziții. Kunsthalle Bega continuă programul fundației acomodând calitățile muzeale la practica artiștilor și acordă BEGA ARTPRIZE, premiul anual pentru un curator. Kunsthalle Bega este un proiect al Fundației Calina inițiat de Alina Cristescu, Liviana Dan și Bogdan Rața.