Le gamin au vélo
Întotdeauna m-a fermecat imaginea laissez-aller pe care europenii, francezii mai ales, şi-o croiesc în unele filme, lejeritatea afişată în relaţii – când simt pe ecran, mi-i imaginez dansând prin flori, cu baloane într-o mână pe post de sentimente, la care ţin, dar fără prea multă… tragere de inimă! De fapt, nu e vorba că nu ar simţi, ci că nu o arată cu tot dinadinsul şi tot apanajul telenovelistic, ponderos şi lăcrămos, purtat de locuitorii altor continente ca o emblemă la epolet.
Un mic prinţ maratonist află că oamenii au spini
Le gamin au vélo este o peliculă belgiană a fraţilor Dardenne, condiţionată de acest aparent dezinteres, un revers dramatic al medaliei, şi explorează consecinţele dragostei superficiale, de la care oricine se poate eschiva oricând.
Premisa ni se dezvăluie din mers, sau mai degrabă din goana puştiului titular Cyril (Thomas Doret), pornit vehement şi în forţă, ca un alergător de cursă scurtă, pe urmele unei persoane nedemne de aşa periplu. Drama lui este că tatăl (Jérémie Renier, descoperit în 1996 de aceiaşi regizori şi devenit un colaborator la care au tot apelat de-a lungul anilor) l-a abandonat într-un orfelinat. O stare de fapt pe care personalul leagănului o acceptă ca atare, nu şi Cyril însă. Doret, preadolescent debutant descoperit la casting şi smuls din anonimat în stil caracteristic Dardenne-ian, joacă această încăpăţânare a inocentului cu avântul unui profesionist. Când se smuceşte (filmul se şi numea iniţial Délivrez-moi!), când se agaţă – vijelios şi instinctiv în ambele instanţe, mereu onest.
După evadări şi cercetări de detectiv, regăsirea mult-dorită se petrece, dar fără clocotul scontat, iar adevărul percutează în sfârşit. Urmată rapid de acea flexibilitate pe care ne place s-o atribuim generalizant copiilor, deziluzia reorientează afecţiunea lui Cyril înspre coafeza Samantha (Cécile De France, starletă cu acte-n regulă şi chiar cu buletin de Hollywood, CV atipic pentru o fişă tehnică a Dardenne-ilor). Deloc surprinzător pentru acest gen de film „bildungsromanesc”, şi traficantul Wes îl ademeneşte într-o prietenie falsă pe Cyril. Orbecăind după apartenenţă ca o sălbăticiune rătăcită de cuib, copilul caută chiar să o cumpere, într-una din scenele dezarmante ale filmului.
Dar, dacă intenţia Dardenne-ilor e şantajarea emoţională, ca spectator nu te sesizezi, mai degrabă remarci spiritul independent, spontan şi protectiv, ca şi nestrămutata încredere filială ale lui Cyril. Remarcabil pentru cineva atât de tânăr, Doret este natural până la capăt, când minte, când se-ncruntă, când, în zguduitoarea scenă de final, se resemnează. Şi, în rarele momente de repaus, fixat de cameră uneori pe furiş, în cadre lungi şi susţinute, concentrarea lui promite o carieră fecundă.
Le gamin au vélo e acel gen de film care râde pe sub mustaţă de gravitatea afectată a americanilor, de copiii lor hiperbolizaţi şi dialogurile emfatice. Aici cuvintele nu sună din coadă, relaţiile nu sunt nemaiîntâlnite, personajele nu sunt descusute de-a fir a păr. Este o dramă simplă, fără zorzoane sentimentale, pe care puştiul protagonist a împins-o cu bicicleta lui neagră în câmpul vizual al Cannes-ului. Acolo unde, de altfel, fraţilor Dardenne, care semnează regia şi scenariul, le stă în fire să ţintească şi să marcheze. De două ori premiaţi cu Palme d’Or, anul trecut fraţii Dardenne câştigau ex-aequo Grand Prix-ul, al doilea premiu ca importanţă pe Croazetă, cu acest film pe care vi-l recomand din suflet, pentru suflet.