fbpx

Learning from Vernacular

Pământ, lemn, piatră – cu astfel de materiale naturale au reuşit oamenii să-şi creeze de-a lungul timpului adăposturi şi diverse structuri arhitecturale adaptate mediului înconjurător şi condiţiilor climatice specifice locurilor în care au fost construite. Într-o lume marcată de grave schimbări climatice, în care preocuparea pentru sustenabilitate este tot mai intensă, recuperarea metodelor tradiţionale de construire a devenit o prioritate pentru întreaga breaslă a arhitecţilor.

Expoziţia Learning from vernacular, deschisă în perioada 10 august – 29 septembrie la Vitra Design Museum este dedicată acestui fenomen şi prezintă exemple remarcabile de arhitectură vernaculară, alături de creaţii contemporane inspirate de construcţii tradiţionale dintre cele mai diverse.

Africa de Sud, Egipt, China, Malaysia şi Camerun sunt doar câteva dintre regiunile exemplificate de organizatori, publicul având şansa să descopere arhitecturi din chirpici, structuri spectaculoase din lemn, case cu curţi interioare şi construcţii asemenea unor tuneluri acoperite cu stuf. În ceea ce priveşte proiectele contemporane acestea se remarcă fie prin utilizarea materialelor naturale locale fie prin răspunsurile pe care le oferă diferitelor provocări sociale şi arhitecturale.

Prin intermediul celor 40 de proiecte, ilustrate cu machete, desene, planuri, fotografii şi filme, expoziţia oferă o veritabilă panoramă a arhitecturii globale. Scopul este acela de a trezi interesul publicului faţă de surprinzătoarea diversitate de materiale şi forme, existentă dincolo de pieţele comerciale şi, nu în ultimul rând, faţă de funcţiile sociale pe care orice clădire ar trebui să le îndeplinească. Mai mult, vizitatorii vor putea descoperi numeroase idei ecologice cu ajutorul unor exemple de materiale regenerabile şi soluţii eficiente energetic, utilizate cu succes de secole în toate colţurile lumii şi uitate de societatea contemporană consumeristă.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0