Lipscania

„Lipscania – Perspectivă nouă” grupează în jurul unor teme simbolice peste 250 de fotodocumente realizate de tineri arhitecţi şi fotografi: „Cerul şi pământul”, „Trepte”, „Spaime”, „Obiceiuri”, „Din vechi şi noi”, „Iviri”, „Nostalgii”, „Talente”, „Spre Europa”. Prima dintr-o serie de manifestări conexe, expoziţia a încercat să atragă atenţia asupra degradării fără precedent a unuia dintre punctele definitorii pentru istoria Bucureştiului. Dăm cuvântul, în rândurile următoare, unor persoane implicate direct în acest proiect, o iniţiativă inedită pentru refacerea centrului vechi al capitalei.

Anchetă realizată pentru igloo de Viorica Buică
Foto: Radu Ponta, Mioara Lujanschi, Irina Popescu Criveanu, Bogdan Bordeianu, Andrei Mărculescu, Petru Mortu, Ştefan Balici, Horia Moldovan, Alexandru Stoinescu

„Lipscania e un tărâm aparte. Un tărâm care poate fi trăit, locuit pe timpul zilei, parcurs în plimbare, arătat prietenilor şi străinilor, dar mai ales, un tărâm care aşteaptă să fie iubit. Ca să-l poţi iubi, e nevoie să ţi-l apropii. Vino să cunoşti Lipscania prin ochii noştri. Apoi, priveşte-o cu ochii tăi şi arată-ne-o şi nouă. Poate ne-o vor arăta şi cei care o locuiesc. Dacă ei, voi şi noi o vom ajuta cu gândul bun şi gestul potrivit, Lipscania va renaşte.”
MANIFEST LIPSCANIA

Pentru mine, bucuria cea mare a fost în seara vernisajului: au venit foarte mulţi oameni!
Se stătea la rând pentru a putea vizita spaţiul destul de mic al galeriei. Expoziţia – puţin improvizată – a fost, pentru mine, un fel de test pentru a măsura interesul general faţă de zona Lipscaniei. Şi am constatat că sunt mulţi cei care vibrează de nostalgie – indignare – speranţă…
Îngrijorările de organizare: nenumărate!
Aş spune că, în general, deşi sunt multe idei bune, problema e cu timpul şi cu energia necesare pentru a pune în aplicare o idee bună!
În cazul proiectului nostru, care a vrut să încurajeze dialogul între cât mai multe persoane, cu competenţe şi puncte de vedere cât mai variate, s-au înlănţuit o serie de întâmplări fericite. Deşi suntem un grup destul de eterogen, într-un răstimp foarte scurt, am reuşit să ne mobilizăm şi, prin voluntariat, am realizat această expoziţie, o provocare pentru a găsi soluţii cât mai originale pentru reabilitarea zonei Lipscani.
Vera Marin, arhitect urbanist, Preşedintele Asociaţiei pentru Tranziţia Urbană

Am devenit locuitor al Lipscaniei de 4 ani de zile şi de atunci, în fiecare zi când colindam zona, visam la frumuseţea şi parfumul acestei „inimi” de Bucureşti. Un grup de prieteni (olandezi, belgieni şi români), am decis să investim într-una din multele „oropsite” ale zonei – o casă cu personalitate şi stil, sperând că astfel vom inspira şi pe alţii. După 4 ani, gestul nostru cu intense conotaţii de „protest pentru frumuseţea locului“ s-a dovedit inutil pentru evoluţia zonei. Spaţiul s-a degradat, lucrări peticite diverse au lăsat răni în caldarâmul cu parfumul epocii de glorie a micului Paris, termopane urâte îşi încrucişează lipsa de stil cu frumuseţea clădirilor. „Noul” şi „modernizările”, cu foarte mici excepţii, sunt atât de toxice pentru zonă încât am devenit nostalgici după mormanele de gunoi sau faţadele ruinate de timp. Încă putem opri acest dezastru. Noi vrem să ajutăm, să ne implicăm. Bucureştiul are nevoie şi de o inimă, nu numai de drumuri şi economate.
Teodor Frolu, arhitect, în numele grupului de locatari din „Amsterdam Grand Café”

Când, în colaborare cu domnul Şerban Sturdza, am conturat pentru prima dată ideea de a organiza/găzdui expoziţii de arhitectură în spaţiul Galeriei ArTei, punctul de pornire l-a constituit chiar prezenţa acestei galerii în inima istorică a oraşului – zona Lipscani.
În mod firesc, am decis că prima expoziţie de acest fel trebuie să se refere la Lipscani într-o manieră care să certifice însăşi prezenţa galeriei în acest spaţiu.
Dorinţa noastră a fost să prezentăm Lipscania într-o „Perspectivă nouă” care să reuşească să atragă un public cât mai divers, lucru care, de altfel, s-a şi întâmplat. Dovada cea mai clară o reprezintă însuşi vernisajul expoziţiei care a strâns laolaltă personalităţi marcante ale vieţii publice (politice şi culturale), dar şi simpli locuitori ai Lipscaniei transformaţi în vizitatori ai propriei lor lumi. Arhitecţi, artişti, scriitori, politicieni au salutat prin prezenţa lor iniţiativa noastră de a aduce o contribuţie nouă unui vechi mesaj: salvaţi Lipscania! Bucureştiul are nevoie mai mult decât oricare alt oraş de o regăsire a identităţii sale, iar Lipscania constituie legătura sa cu istoria.
Radu Dumitriu, Manager Galeria ArTei

În calitate de etnolog, eu am fost oarecum paraşutată în acest proiect. Recunosc însă că provocarea mi-a făcut plăcere. Existau un spaţiu (mic) de expunere, oarece resurse financiare, un grup de tineri arhitecţi entuziaşti tropăind de nerăbdare să se manifeste, dar mai ales, există o miză importantă. Începea să se contureze un grup de organizaţii, asociaţii, ONG-uri, specialişti din domenii diferite, investitori români şi străini interesaţi în zonă, cu toţii hotărâţi să facă ceva, altceva decât (nu) se făcuse până acum pentru oraşul lor. În plus, mai era ceva care m-a determinat să accept fără ezitare: toată această reţea în formare se concentra la iniţiativa domnului Şerban Sturdza, o personalitate-reper, o autoritate recunoscută şi, totodată, un visător. După dispariţia lui Horia Bernea, nu mai avusesem şansa să lucrez într-o echipă dispusă să urmeze proiectul unui maestru, al cărui spirit domină şi apropie oamenii, lăsându-le totodată deplină libertate de acţiune şi orientându-i cu discreţie.
A fost plăcut să lucrez din nou într-un grup în care fiecare făcea ceea ce ştia mai bine, cu plăcere nedisimulată, cot la cot, fără să se uite la ceas sau să aştepte recompense. Ca prim demers, cred că expoziţia şi-a atins ţinta, în măsura în care a generat noi şi uneori surprinzătoare dezbateri între specialişti din domenii foarte diferite şi a coagulat un grup important de viitori colaboratori.
Dar mai e ceva… După o duminică de 12 ore de lucru continuu la expoziţie, când plecam cu toţii spre casă în plină noapte, am realizat că priveam zona cu alţi ochi. O vedeam acum prin prisma fotografiilor şi aveam sentimentul unei cunoaşteri intime pe care o împărtăşeam ca pe o memorie de familie. Dacă, după vizitarea expoziţiei, oamenii câştigă o percepţie similară, înseamnă că familia LIPSCANIA e pe cale să se nască. Şi atunci, primul pas a fost cu adevărat făcut.
Ioana Popescu, etnolog

Pentru expoziţia organizată la ArTei de grupul Lipscania, Fundaţia Pro Patrimonio a inventat o hartă. Purtaţi pe străduţele re-modelate digital, ne-am întâlnit unii cu alţii şi ne-am recunoscut ca prieteni ai Lipscanilor, iar dialogul a început prin discursul fotografic proiectat în galerie. A fost o strategie a acumulării de trecut, printr-o suită de întâlniri diverse, deschise tuturor celor îngrijoraţi sau fermecaţi de zona Lipscanilor… Au fost adunate propuneri, iniţiative, idei, frustrări, răspunsuri la chestionare, cărţi de vizită, telefoane. Odată atmosfera creată, au fost oferite pliante, cărţi de vizită, covrigi, vin fiert, mere, muzică.
LIPSCANIA este o lume creată în timp: cu taine, spaime, copii, clădiri, străzi şi cu multe poveşti.
„În vis mut gabrovenimea cumpăneşte în ruină.”
Mioara Lujanschi, director Fundaţia PRO PATRIMONIO