Londra 2012. Olympic Stadium
Se spune că cel mai important lucru în Jocurile Olimpice este participarea, nu atât câştigarea unor medalii, aşa cum în viaţă este esenţial efortul depus pentru a obţine un succes. Trebuie să recunoaştem însă că cei care ne rămân în minte, cei care inspiră noi idealuri şi noi competiţii sunt câştigătorii. Conceput într-un climat de sustenabilitate, cu atenţie specială faţă de costuri şi faţă de impactul asupra mediului, având în plus marca unei structuri parţial temporare, noul stadion olimpic din Londra – centrul Jocurilor Olimpice din 2012 – a reuşit totuşi să „bifeze” câteva recorduri demne de a ridica standardele pentru ediţiile următoare: cu 10 000 de tone de oţel folosite, din care o parte reciclate, este cel mai uşor stadion olimpic construit până acum; amplasarea pe o insulă a impus una dintre cele mai mici amprente la sol, iar cele 56 de intrări care duc direct la nivelul superior al structurii îl fac unul dintre cele mai accesibile stadioane concepute până în prezent; mai mult, a fost construit în doar 1 000 de zile, cu aproximativ 90 mai puţine decât fusese plănuit iniţial, economisind din bugetul alocat.
În momentul în care a fost dezvăluită imaginea viitorului stadion olimpic, mulţi britanici şi-au exprimat dezamăgirea faţă de lipsa de spectaculozitate şi a caracterului reprezentativ al structurii propuse, cu atât mai mult cu cât urma să stea alături, în parcul olimpic, de Centrul Acvatic, cu geometria expresivă marca Zaha Hadid, şi de puternicul Velodrome semnat de Hopkins Architects. „Normalitatea” proiectului fusese însă înscrisă în temă: în locul unei clădiri-icon, s-a dorit crearea unui exemplu de sustenabilitate şi abordare responsabilă a arhitecturii, în dimensiunea ei socială, dar şi economică. Pentru a asigura continuitatea utilizării stadionului, contribuind la dezvoltarea comunităţii locale, s-a cerut de asemenea o structură flexibilă, care să poată fi redusă uşor de la 80 000 de locuri la 25 000 după finalizarea competiţiilor.
Arhitecţii de la Populous (ex HOK Sport), cu o experienţă relevantă în realizarea de construcţii sportive şi de aceea desemnaţi să realizeze stadionul din Londra, şi-au luat drept punct de pornire în conceperea construcţiei chiar datele terenului. Insula din estul Londrei a fost considerată stadionul propriu-zis, accesul spectactorilor urmând a se realiza prin intermediul a cinci noi poduri, direct în spaţiul destinat publicului. Panta terenului a fost utilizată pentru a realiza un bazin îngropat, cu cele 25 000 de locuri permanente, peste care se aşază structura temporară, mult mai uşoară; astfel s-a realizat şi o delimitare între spaţiile destinate atleţilor şi presei, amplasate la nivelul inferior şi lângă piste, şi zona spectatorilor. În spiritul „embrace the temporary” al Olimpiadei londoneze, majoritatea facilităţilor destinate publicului şi nu numai au fost scoase în afara stadionului propriu-zis – amplasate în jurul lui, permiţând astfel o scară şi o masă mai mici pentru clădire, precum şi un consum mai mic de energie în timpul construcţiei.
Forma finală a stadionului este o elipsă cu axa lungă de 315 metri şi cu cea scurtă de 256 de metri, iar înălţimea este de 60 de metri. La exterior, clădirea este învelită într-o structură din materiale uşoare, potrivită pentru caracterul temporar al întregului proiect şi personalizată în culorile Olimpiadei Londra 2012 cu ajutorul artistei Sophie Smallhorn. Pentru a respecta cerinţele destul de stricte legate de costuri, consum de resurse şi amprentă, arhitecţii de la Populous au lucrat îndeaproape cu o mulţime de alţi specialişti, aşa cum mărturiseşte Rod Sheard (Senior Principal), şi au demonstrat astfel că arhitectura devine din ce în ce mai mult un „proiect de echipă”. Ingenioasa soluţie de susţinere a acoperişului după modelul roţii de bicicletă propusă de inginerii de la Buro Happold are nu doar merite structurale, ci contribuie la expresivitatea generală a proiectului, stabilind o relaţie mult mai complexă între arhitectură şi inginerie.
Dacă există o umbră care să planeze asupra acestui proiect, aceasta este legată de utilizarea ulterioară Jocurilor Olimpice: deşi stadionul redus a fost „promis” ca nucleu sportiv (atletic) al comunităţii est-londoneze, recent s-a discutat ca următorul utilizator să fie un club de fotbal. Dincolo de reconversia economică a proiectului, transformarea stadionului olimpic, aşa cum a fost el conceput urmând tema dată, într-unul de fotbal presupune un buget semnificativ ce ridică un semn de întrebare asupra sustenabilităţii generale a proiectului pe termen lung. Rămâne însă de văzut cine şi cum va prelua construcţia; până atunci, noul Stadion Olimpic din Londra se pregăteşte pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice ce va avea loc pe 27 iulie 2012.